Jurnalul meu

Poezii de Anisoara Iordache

Sârma ghimpată / Este timpul… / Cută / limpezimi

Sârma ghimpată

De dincolo de sârma ghimpată,

peste ses,

peste jocul de-a viata si moartea

vine târâs noaptea.

Omul profilat pe cer grăieste Adevarului:

“Vezi, Doamne, cu o mâna pot sa sting luminătorul si sa fiu asemenea Tie.”

Atinge abajurul incandescent si se retrage speriat, cu degetele arse.

Vai! Era doar un bec.

Scuipă peste rană si spune din nou:

“Auzi, Doamne, cântecul stelelor? Cu mâna pot să-l atipesc si să-l azvârl in mare.”

Desface pumnul: erau câtiva fluturi de noapte cu aripile frânte.

Isi scutură cu scârbă mâna si rosteste cu emfază:

“Ce părere ai Doamne, dacă mă intind nitelus mai mult, pot sa-Ti rastorn tronul si toate creaturile se vor inchina mie?!”

Vai! Noaptea este acum foarte aproape de el. Sărind din căusul unui far il acoperă cu lumină si-l duce târâs , târâs …dincolo de sârma ghimpată.

Este timpul…

Bang !…Bang !…Bang !

Geamătul tălăngilor

aprinte-n

suflete fără căinţă

candele de recunoştinţă.

Iubitori de neam şi datini,

in alb şi negru imbrăcaţi,

disting a zilei şi nopţii faţă.

Au cruci din coarne

la chimire,

iar la răscruci de drumuri

sapă fântâni,

spre pomenire.

Inţelepciunea

se plimbă-n rădăcini

prin stână.

Izvoare buciumă, cu dor de viaţă.

In vatră,

baci ingenuncheaţi işi cer iertare

turmei.

Si după ce săruta glia,

doinind cu-alai de nuntă

străpung

ca o săgeată de lumină zarea.

In noaptea aureolelor creştine,

sub geana cerului,

pătrund cu gândul tâlcul ascuns

al stelelor.

Ei primii afla de la ingeri

că-n iesle

s-a născut Mântuitorul.

Din vremea incremenită-n aşteptare,

e timpul să veniţi

oieri destoinici,

spre

noi—-biete fiinţe,

plute profitoare,

numai din humă,

pe-oglinda vremii curgătoare!

Cută

răutatea este anarhică.

ochiul ei proiectează propriile vicii

pe

suprafeţele netede şi strălucitoare

de puritate.

nu suportă libertatea cugetelor descătuşate din menghina egoismului.

arde în amărăciune şi pizmă.

întredeschide ochii…cântăreşte lucrurile:

ce este bun, consideră că-i rău;

ce-i monstruos-frumos.

în colţ gurii: un arc maliţios.

ridică sprânceana,

zâmbeşte:

“ a apărut o cută pe-a seninătăţii frunte!”

limpezimi*

dau

bineţe vecinilor, fară a arunca in ograda lor priviri pizmaşe;

dau

cu placere o cană cu vin străinului din prag de vise;

dau

mulţumire Preasfântului

pentru puterea ce le-o dă, să guste impăcaţi al suferinţei fruct.

ei, oamenii-clipei

nu-şi dau

din casa lor,

din mâinile lor,

din sufletul lor

copilele,

lupilor-stăpâni

peste pădurea de fulgere, de dincolo de izvorul de vise.

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top