Cu răbdare să cugetăm fiecare lucru pentru a exista ca Oameni adevăraţi, şi astfel erorile conceptuale ale unora nu vor întina sufletul şi istoria neamului…
Un academician explica provenienţa cuvântului kaki, ajuns după părerea lui din India, din forma caki, care înseamnă praf. Cuvântul a fost preluat de englezi pentru a numi culoarea uniformelor armatei. Teoria pare realistă, numai că ea a cotinuat cu afirmaţia că în limba română termenul a intrat prin anii 1930, când a fost consemnat într-un dicţionar.
Am cugetat… Oare casa regală din România, tineretul revoluţionar de la 1848 şi toate doamnele românce care au călătorit în oraşul modei, Paris, sau prin Europa, n-au folosit acest termen până la consemnarea lui într-un dicţionar?… S-ar putea ca termenul să fie foarte vechi, rămas în forma primitivă cel puţin în limba română… Căci în limbajul familiar apare un cuvânt care este o repetiţie a silabei ca. Alimentaţia bogată în lapte şi fructe a copiilor foarte mici dă excrementelor micuţilor o culoare kaki (adică galben-cafenie cu nuanţe verzui, conform DEX). Tot familiar, câh înseamnă ceva murdar. Întâmplător sau nu, cafeniu deschis sau o pată de cafea se apropie de kaki, iar un termen vechi pentru deşert la egiteni era khaset.
Deşerturile sunt formate din nisip, argile şi stânci erodate, de la alb la galben sau brun-roşcatul stâncilor – ceea ce face termenul khaset asemănător cuvântului kaki, care în ebraică se pronunţă haki. Astfel se unesc spaţii vaste, din Europa până în India şi de acolo cu Egiptul, formând un adevărat triunghi, care reunit cu „triunghiul lui Dumnezeu”, se aseamănă cu steau lui David. Poate nu întâmplător unii au plecat din Egipt spre ţara făgăduinţei, unde curge lapte şi miere, iar alţii au fost nevoiţi să părăsească aceeaşi ţară, păstrând în tradiţie vaca sacră (poporul lui Rama, adică arienii ajunşi în India şi Iran).
De curând am descoperit că în ebraică (unde se scrie şi se citeşte de la dreapta la stânga) pentru lapte se foloseşte termenul halav, care citit de la stânga este valah. Mierii ei îi spun devaş, care se apropie de deva şi devos – care pentru indieni înseamnă zeu, iar francezii pronunţă dieu. În tradiţiile anticilor greci băutura zeilor era nectarul, iar la germani hidromelul. Tot anticii considerau că dincolo de Istru este „ţara albinelor”.
Legenda ridicării mânăstirii (sau templului lui Apollo) din Insula Albă, azi Insula Şerpilor (numită Leuke în antichitate, în apropierea căreia se află Cetatea albă de pe Nistru) spune că aceasta a fost construită de albine. Această insulă poate deveni o cutie a Pandorei; anticii credeau că acolo se află sălaşul sufletelor… Cu mii de ani în urmă n-a fost locuită, ci doar loc de închinare la templul lui Apollo pentru cei rătăciţi pe mare. Zeul Apollo a ucis şarpele Piton. Numele actual dat insulei indică existenţa unor fenomene ce poate ar trebui să rămână de nepătruns, de neînţeles încă.
Oamenii sunt uniţi prin gânduri şi cuvinte, rostite încă de la începuturi; azi noi doar le redescoperim legăturile dintre ele şi sensurile profunde. Pentru a fi parte din Europa Unită trebuie să-i respectăm pe toţi (indiferent de religie) şi să le preţuim tradiţia şi credinţa; în visul lui Petru, Dumnezeu (care este Totul) i-a spus acestuia: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat” (Fapte 10.15).
Cu răbdare să cugetăm fiecare lucru pentru a exista ca Oameni adevăraţi, şi astfel erorile conceptuale ale unora nu vor întina sufletul şi istoria neamului; din contră, vom pune încă o piatră solidă la temelia nemului nostru, şi lumina cunoşterii va străluci în noi şi în cei din jurul nostru.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.