la fiecare capăt de drum mă așteaptă
o nouă oglindă cu ușile deschise cu
ferestrele înfundate imaginile se perindă
pătimașe ca niște dansatoare de cabaret îndelung rujate
cu piciorele ridicate spre satisfacții și desfrâu
o să recompun tristețea bucată cu bucată
ca pe un puzzel uriaș am să mă aplec să o culeg
din paharul veseliei așa udă și tulburată
amestec verdele cu roșu albastrul cu galben
și pictez iar pomii după ce leg rănile cu rășină
ochii cu argint
îndes respirația ușoară în agonie profundă și
rămân așa cu mâinile
ascunse la spate
imprimată în urma lanțului ruginit.
o să mă revolt mereu
mereu o să plec doar ca să
am de unde să mă întorc
femeie autistă cu florile putrede în vază
captivă între niște coarde
șubrezite ale sufletului îndelung (des)/cântat.
rătăcitoareo în amurgul violet descântec de nemărginit
îmi strigi că nu exist
n-am existat vreodată dar m-am cioplit din stâncile trezite în valuri urlătoare de egee.
ba sunt aici! trăiesc!
un curcubeu mi s-a întipărit pe față.
privește-mi explozia solară la celălalt mal unde
mă mai așteaptă figurile de ceară
apollo sacerdoții aplecații zamolxis pan.
oglinda mă îndeamnă să mă
confund cu mine însumi
să cred că te iubeam și-atunci
când îți tăiam din plete ca și Dalila îți furam putere
și ai rămas un Samson tun chilug în mâna
dreaptă ții penița înnegrită
mă-ndemni să-ți scriu pe țeastă frânturile/fâșii/poeme aurite
dar invers arăbește șicând te bărbierești să le citești
să poți pătrunzi în urbe cu un surâs empatic
iar eu să întineresc
sub buza ta ironică și lacomă.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.