Sunt clipa răzvratită prinsă-n lanţuri
Când noaptea mi-a lăsat ferestre în trup,
Mergând cu zeii din care-o să mă rup
Prin vremi înghesuite pe la colţuri.
Sunt umbra grea ce se destramă-n soare
Un nimb al zilei de aburire-n cer,
Sub talpa morţii strivit de rinocer
Când am păşit alături de cărare.
Mă duc mereu pe drumul către mâine
Nebune vremuri mă aşteaptă-n poartă,
Eu nu mai sunt, e propria mea soartă
Deghizată înt-un coltuc de pâine.
Tu să mă ierţi dacă mi-i vorba şuie
Se-nalţă-n aer o rugă prin cuvânt,
Nimic din mine nu zace sub pământ
Sunt sus pe cruce ţintuit în cuie.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.