Salman Rushdie, despre o mare a povestilor

În “Harun şi Marea de Poveşti”, Rushdie îşi dezvăluie o latură sensibilă pe care cititorii o puteau doar intui pe alocuri în celelalte romane ale sale. O epopee a poveştilor, un elogiu adus marilor legende care au modelat atâtea generaţii. Rushdie, prin cărţile sale, este exponentul unei culturi universale, cu ramificaţii în simbolistica filmului, muzicii şi nu în ultimul rând având un fond cultural preluat din numeroasele legende specifice diferitelor zone geografice.   

Proza este simplă, purtându-l pe cititor prin decorul idilic, un exponent perfect al fantasticului tipic oriental. Vietăţi mistice, apărând însă în ipostaze familiare. Rushdie scoate în evidenţă dualitatea lumilor, o temă ce poate fi întâlnită şi la alţi mari naratori orientali, ca Haruki Murakami, Akira Yoshimura sau Kazuo Ishiguro. Temporalitatea nu reprezintă un obstacol, pentru că puterea poveştilor este mai presus de orice limite artificiale impuse de lumea oamenilor: “- Da, dar nu-ţi fă probleme, zise Darr Pupăza fără să-şi mişte pliscul. Când călătoreşti cu Darr Pupăza, timpul e de partea ta. Pleci târziu, ajungi devreme. La drum! Va-vuum-varuum!”

Personajele principale sunt înzestrate cu o varietate de puteri şi calităţi speciale, însă ele reprezintă în acelaşi timp tipologii umane, scoţând astfel în evidenţă defectele sociale care macină încet capacitatea oamenilor de a visa. Rushdie ne invită să visăm, ne arată că visele nu trebuie niciodată să moară. Omul care nu mai poate să viseze este un om cu adevărat sărac. În “Harun şi Marea de Poveşti”, totul este o consecinţă a viselor şi a speranţelor, totul se întâmplă pentru că oamenii îşi doresc cu adevărat să se întâmple. Libertatea este cel mai de preţ bun, un bun la care nu trebuie să renunţăm niciodată: “Dar dar dar ce rost are să dai cuiva Libertatea Cuvântului, declamă Darr Pupăza, dacă nu se poate folosi de ea? Şi nu e Puterea Cuvântului cea mai mare dintre toate puterile? E clar deci că trebuie exercitată la maxim.”

Rushdie creează un univers magic, un univers plin de creaturi fantastice şi plin de pildele acestora, care pot fi aplicate în numeroase situaţii în viaţa reală. Cartea poate fi citită de copii, care găsesc o istorie fantastică, o incursiune printr-o lume a poveştilor atât de dragă lor, însă şi de cititori maturi, care se pot delecta cu simbolistica rafinată ascunsă în spatele numeroaselor scene aparent superficiale. Meditaţii asupra dreptului la liberă exprimare, asupra conflictului dintre o lume capitalistă, nouă, lipsită de prejudecăţi şi o lume încă închistată în tradiţie, asupra conflictelor interumane inerente oricărei societăţi… Rushdie proiectează în lumea sa magică multe teme centrale ale filosofiei sale existenţiale, teme reluate în aproape toate romanele şi lucrările precedente. Cartea surprinde şi impresionează prin perspectiva degajată, fiind avantajată de bogăţia limbajului şi de numeroasele legături lingvistice aproape imperceptibile. Harun şi Raşid, personajele principale, exponenţi ai lumii omeneşti, amintesc de marele calif Harun al Raşid, un simbol al dreptăţii într-o lume în care minciuna şi falsitatea au început să fie considerate de mulţi necesităţi. Rushdie trage un semnal de alarmă, pentru că fără poveşti, fără inocenţă, lumea este pierdută, se va autodistruge într-o realitate ternă încă în profunzimea ei: “Sursa de Poveşti era o gaură sau o prăpastie sau un crater pe fundul mării, şi Harun văzu cum prin acel orificiu ieşea clipocind din inima lui Kahani un flux strălucitor de poveşti pure, nepoluate. Erau atât de multe Şuvoaie de Poveşti, de culori atât de diferite, toate ieşind din această Sursă dintr-o dată, încât totul arăta ca o imensă fântână arteziană subacvatică de lumină albă, strălucitoare. În acel moment, Harun înţelese că dacă reuşea să împiedice astuparea Sursei, totul va reveni la normal.”

Prin stilul incisiv al personajelor create de el, Rushdie scoate în evidenţă şi în acest roman capacitatea sa analitică. Acţiunea se derulează repede, însă în acelaşi timp se trag concluzii, se scot în evidenţă greşelile şi reuşitele. Analiza se face concomitent cu desfăşurarea faptică ce urmează a fi analizată, oferind astfel cititorului chei spre înţelegerea fondului ideatic al romanului. Cartea încearcă să transmită ceva, să pună probleme şi să invite la o meditaţie asupra situaţiei actuale. Oraşele triste ilustrate în primele pagini, fabricile de durere, nu vor mai fi pentru mult timp iluzii dacă oamenii nu îşi doresc cu adevărat să facă ceva…

Scrisă din perspectiva unui narator omniscient, cartea este plină de simboluri, făcând legături interculturale fie prin intermediul miturilor, fie prin intermediul transpunerilor acestora din urmă în legende sau poveşti. Fondul principal rămâne însă Orientul şi în principal India. Imensul mozaic cultural specific acestei zone este ilustrat de multitudinea de personaje fantastice şi numeroasele elemente lingvistice specifice. Dansurile clasice, dialectul hindi, filmele specifice Bollywood-ului, toate se regăsesc într-un fel sau altul în această carte a poveştilor din jurul nostru. Rushdie foloseşte asocierile inedite, alternanţa dintre frazele arborescente şi propoziţiile foarte scurte, dialogurile lungi, monologul, descrierile metaforice complexe, toate integrate într-un stil propriu, rafinat, o adevărată frescă a limbajului, care defineşte şi acest volum dedicat puterii incredibile a cuvintelor: “Trebuie să ne oprim?, răcni el peste umăr. Trebuie să mergem aşa de repede? Ei bine, domnii mei, daţi-mi voie să vă spun următorul lucru: nevoia-i un şarpe alunecos, asta-i nevoia. Băiatul ăsta zice că dumneavoastră, domnule, Aveţi Nevoie De O Privelişte Înainte De Asfinţit, şi poate că aşa e sau poate că nu. Şi s-a spus despre mine că Darr Are Nevoie De Viteză, dar dar dar s-ar putea ca inima mea să aibă de Un Alt Fel De Fior. Oh, Nevoia-i o mare ciudăţenie: îi face pe oameni nesinceri. Toţi suferă de asta, dar nu sunt întotdeauna dispuşi să recunoască. Ura! adăugă el, arătând cu degetul. Zăpadă la orizont! În faţă, porţiuni de gheaţă! Suprafaţa şoselei, fărâmicioasă! Curbe strânse! Pericol de avalanşe! Cu toată viteza înainte!”  

Salman Rushdie reuşeşte în acelaşi timp să încânte şi să pună pe gânduri. Marea poveştilor a reprezentat pentru fiecare dintre noi primul contact cu lumea, o lume pe care o credeam plină de farmec. Poate că, dacă am privi mai atent, am vedea că ea chiar aşa şi este… O mare a poveştilor, o mare pe care fiecare dintre noi ar trebui să încerce să o găsească…    

Bibliografie

Salman Rushdie – Harun şi Marea de Poveşti – editura Polirom – 2003