Când nu va mai fi criză ce se va întâmpla cu cartea?

 

A venit criza. Nu e numai criza României, e criza întregii lumi. Mai puţin a Chinei că au declarat cu gura lor, prevăzătorii fiind, că nu vor duce lipsă de bani. Dar România duce. România duce lipsă nu de acum, dar de data asta avem un motiv plauzibil şi o isterie generală. Din isterie s-a ajuns la concretizare şi din concretizare cel mai rău se dă în cărţi.

In quarto

În 1500-1600 cele mai multe scrieri erau publicate in quarto, adică se lua o foaie şi se împărţea în patru. Desigur, vorbim de scrieri pe care editorii timpului nu le credeau importante. Erau mai sărăcăcioase, azi am putea spune că era un paperback şi aşa am mulţumi pe toată lumea. Operele in quarto, cele mai multe dintre ele, nu s-au păstrat până în zilele noastre, chiar dacă atunci nu era vorba de o criză, tot la bani ajungem. Piesele de teatru, de exemplu, erau mai întâi tipărite in quarto, dacă publicul nu era mulţumit şi un domn mai fanatic nu păstra piesa, puteam să-i punem cruce şi să uităm de ea.

Cam asta se întâmplă azi cu editurile din România sub pretextul crizei. Nu că nu ar fi criză, pentru că e, ci pentru că nimănui nu îi pasă. Dacă până acum celor mari nu le-a păsat nu a fost aşa o tragedie pentru că editurile s-au descurcat singure, dar acum e o tragedie. În timp ce guvernanţii se ceartă între ei, fără a avea vreo legătură cu omul simplu ce se holbează la televizor încercând să înţeleagă care nu a furat destul şi mai vrea un os, lumea cărţilor dispare încet, încet, ca Biblioteca Regală din Alexandria sub auspiciul nepăsării.

Că celor de la putere nu le-a păsat niciodată în ce parte se îndreaptă cultura cu literatura ei, pictură, muzică etc, nu e chiar aşa o mare tragedie, ne-am obişnuit, dar că nici muritorului de rând nu îi mai pasă, e de-a dreptul înfiorător.

Şi în timp ce editurile luptă, ca în romanul lui Cervantes, cu creditori, tipografii etc, lumea din clasa de mijloc sau chiar din pătura boierească, nu ştie cum să îşi mai cumpere o maşină scumpă că tot s-au ieftinit pe timp de criză.

Am ajuns să ne bucurăm când un parvenit cultural face comandă de o sută de cărţi: „cu acelaşi tip de copertă”, pentru a-şi aranja biblioteca. Cărţile or să zacă acolo, pentru că parvenitul nu o să deschidă vreodată vreuna, dar ce bine ne putem lăuda cu ele şi ce intelectuali ne dăm.

Oamenii încă n-au înţeles că există cărţi şi cărţi. Pentru destindere şi pentru cunoaştere. Dar şi cele pentru destindere ne poate aduce cunoaşterea şi invers. Ţara asta nu dă doi bani pe carte, oricât ne-am chinui unii dintre noi să o ridicăm la ranguri aristotelice. România e ţara în care nu mai găseşti piesele de teatru ale lui Shakespeare decât prin vreun anticariat prăfuit, undeva în fundul lăzii, pentru a nu reuşi să ajungi uşor la cunoaştere.

Acum toate par a se vărsa în capul nostru, nimeni nu mai caută un El Dorado al lecturii, din contră, fiecare încearcă să fugă de aceste comori sub diverse pretexte. Că în România nu se mai cumpără carte nu e o realitate venită odată cu criza, e o realitate veche, asumată. Dar măcar acum, în al zecelea ceas, Institutul ăla mare şi tare Cultural, cum îi zic ei, ar putea face ceva pentru ca editurile şi cartea în general să supravieţuiască.

Acum mai mult ca niciodată am impresia că vom ajunge un fel de Alexandria. Peste două sute de ani oamenii se vor întreba ce s-a întâmplat cu scrieriile de azi. Probabil le vom mânca, chiar dacă nu se mai scrie de mult timp pe pielea animalelor, presupun că şi hârtia e un bun supliment nutritiv. Dacă nu vom găsi ce să facem cu ele, la ce ne mai folosesc? De cărţi avem noi nevoie? De edituri? Educaţie? La ce, când omul vrea doar să aibă maşină, vilă şi piscină?

Acum e criză, dar mă întreb: când nu va mai fi ce se va întâmpla cu cartea? Să îi mai dăm şanse de supravieţuire? Mă îndoiesc. Ne schimbăm şi nu în bine. Involuăm de la zi la zi, iar editurile din România încep să-şi pună singure cruce pentru a nu ajunge în situaţii şi mai dificile.

Ce e mai rău e că în alte ţări, cu sau fără criză, cartea se vinde. Se citeşte, se caută. Atunci să cred că românii sunt cei neinteresaţi? Aşa se pare. În cazul ăsta toţi scriitorii vor fi nevoiţi să emigreze? Probabil. Nu mai e mult până vom afla, aşa că aşteptăm neputincioşi să se prăbuşească tot, în timp ce mai marii, cei ce ar putea face ceva pentru toate valorile noastre, stau şi se ceartă fără a concretiza nimic în nici un domeniu.