Fara teama spre lumina

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

“strângeţi-vă comori în cer…”

Este momentul să găsim în noi puterea de a nu ne lăsa manipulaţi de cei care generază doar sentimente de teamă şi neîncredere, fundamente ale întunericului. Iisus Hristos este harul şi adevărul, este cel pe care trebuie să-l urmăm pentru a ajunge la Dumnezeu. El spune în Evanghelia după Ioan:

– 14.6. „Eu sînt calea , adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”   

– 3.14 „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,

– 3.15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă vecinică.”

– 3.17. …ca lumea să fie mîntuită prin El.”

– 4.14. „oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.”

Unii dintre noi am citit Apocalipsa şi în ea pare a se da o luptă între lumină şi întuneric. De aici putem înţelege că Antihristul este inversul Luminii, generat de lipsa de speranţă, care este consecinţa neîncrederii în Dumnezeu şi lipsa  iubirii. În acelaşi timp Apocalipsa poate fi atingerea mileniului păcii ce poate însemna paradisul.  Urmând învăţăturile de credinţă şi iubire ale lui Iisus vom ajune prin El la Dumnezeu. Mântuirea este Calea spre împărăţia cerului. După DEX termenul vine din limba maghiară. Deşi Apostolul Andrei a propovăduit creştinismul imediat după moartea lui Iisus, în primul secol al erei creştine, iar ungurii au fost creştinaţi peste o mie de ani, noi ca nişte „buni  creştini şi vecini”, i-am aşteptat pe ei să vină în Europa, pentru a prelua de la ei termenul definitoriu al religiei creştine, Mântuirea.

Cum eseul acesta este o îmbinare între originile lingvistice şi încărcătura spirituală a termenului mântuire voi aborda subiectul pe mai multe planuri. Pentru început, voi aminti de speranţa cercetătorilor de a putea uni câmpurile/ energiile.

În viziunea lor acest lucru s-ar petrece prin MerKaBa. În traducere ar fi vehiculul de lumină cu ajutorul căruia se pot atinge alte dimensiuni din univers. El are forma a două tetraedre de lumină interconectate, este Steaua Tetrahedron, forma tridimensională a Stelei lui David. David, însemnând „Cel iubit de Dumnezeu”. Ea este formată din două triunghiuri echilaterale, cel cu vârful în sus ar putea însemna braţele lui Dumnezeu întinse către noi şi lumina divină care ne ocroteşte, iar triunghiul cu vârful în jos reprezintă braţele nostre ridicate către cer când ne rugăm şi astfel lumina iubirii şi credinţei se ridică din noi. Practic când noi vom putea fi atăt de curaţi, transparenţi ca o prismă, vom face să ţâşnească din noi lumina. Este ceea ce Iisus spune în versetul 4.14., acea apă care va izvorâ, este lumina, care prin structura sa de undă-particulă este un fluid.

Dacă ne întoarcem la 6, el nu ar trebui privit ca simbol al antihristului, căci suma cât şi produsul celor trei de şase este 18 şi 216, cifre care prin însumare dau 1+8=9 şi 2+1+6=9. Pentru noi „Al noulea cer” este fericirea supremă, paradisul (vezi „Trepte spre lumină). Prin unirea celor şase colţuri se formează un hexagon regulat, pe care-l regăsim în structura fagurelui plin de miere din stupi, care metaforic reprezintă ţara făgăduinţei, unde curge numai lapte şi miere. Într-o carte, un autor român vorbea de o formă de fagure a civilizaţiei omeneşti în care ţara noastră ar fi fost zona centrală.

MerKaBa îmbină termeni egipteni. Ka şi Ba sunt principii ale sufletului, iar mer înseamnă piramidă, mormânt dar şi canal. Mrj= a dori, a iubi, apropiat de termenul românesc, a prinde în mrejele iubirii. De asemenea în panteonul egiptean întâlnim pe Mehen, zeu-şarpe încolăcit care ocroteşte barca zeului Ra în călătoria prin Lumea de Dincolo. Mehet-weret, numele zeiţei însemnă „Marea revărsare”, reprezentând drumul pe apa din cer pe care călătoreşte zeul-soare Ra, fiind şi manifestarea apelor primordiale, uneori mama lui Ra. Meretseger este zeiţa-cobră, care poate vindeca pe cine se căieşte cu multă convingere. Meskhenet este zeiţa naşterii şi a renaşterii în lumea de Apoi. Simbolul ei este format din două bucle în vârful unei linii verticale.

Cele două bucle şi linia verticală se aseamănă cu caduceul lui Hermes, cu arborele Sefirotic şi cu Sushumna din cultura hindusă; energia având forma de şarpe urcă fie în vârful caduceului, fie în Keter, fie Kundalini, în creştetul capului atunci când se atinge un grad înalt de credinţă şi purificare a trupului şi sufletului. Am putea spune că este porunca dată de Dumnezeu lui Moise în pustiu de a face un şarpe de aramă prin care să-i protejeze pe cei muşcaţi de şarpe. Da este o problemă, căci uneori această energie condusă greşit poate distruge pe cel care o deţine.

Întorcându-ne la termenul a mântui, vom constata că în limba noastră  există mai multe cuvinte compuse ca: pământ, mormânt şi legământ. Un legământ de lumină este Curcubeul, pe care L-a făcut Dumnezeu cu Noe. Pământ este lutul din care Dumnezeu ne-a făcut şi peste care a suflat viaţă (scânteia de lumină divină), iar mormânt drumul trupului părăsit de sufletul care merge pe lumea Cealaltă.

În sanskrită există o serie de termeni care pot demonstra vechimea termenului mântuire şi reconfirma încă odată vechimea limbii noastre. Pentru că mântuirea, calea spre Dumnezeu este dezideratul omenirii din cele mai vechi timpuri. Pentru Orfeu este întreruperea reîncarnării, iar pentru orientali ea poate semnifica de la atingerea Nirvanei până la contopirea cu Brahma.

În acest context mr este verbul a muri,  mrd este pământ, argilă,  mrnmayi= în pământ, iar mrnmaya grha=mormânt, groapă. În acelaşi timp, Meru este muntele mitic din centrul lumii, unde se află un arbore imens, grădină minunată şi care în Romania se regăseşte prin mai multe toponime – ca Poiana Mărului. Matha înseamnă mânăstire, iar manimat[mat] înseamnă obiecte preţioase, apoi matva=care crede că, mangala=binecuvântare, man=a şti, a crede, a estima, manya=eu gândesc, iar Manasa – născută din minte, este zeiţa-şarpe care protejază, ca şi la egipteni, de muşcătura de cobră şi asemănătoare cu şarpele de aramă a lui Moise. Şi, în sfârşit, am ajuns la termenul sanskrit MANTU[man-tu] care înseamnă sfat, povaţă, îndrumare. Unde MANTHANA este toiagul de foc, una din manifestările lui Siva. Unde TU înseamnă prin urmare, iar  NA TU – fără a aduce atingere;  Turya este a patra starea de eliberare în Brahman şi Turyaga este ascensiunea spre al şaptelea nivel de cunoaştere, starea de eliberare în Brahman.

În Evanghelia după Matei Iisus vorbeşte despre adevaratele comori:

– 6.20. strângeţi-vă comori în cer…

– 6.21. pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Iată cuvintele sanskrite care se înşiruie, de la mânăstire (matha), obiecte de preţ, odoare (manimat) cum am spune noi, cel care crede (matva), binecuvântare (mangala) de a şti,  a gândi (man) este protejat de muşcătura de cobră (Manasa), ascultând îndrumarea Mantu, ajunge fără atingere (na tu) la eliberarea turya.

Căci urmând calea învăţăturii lui Iisus ne eliberăm trupul şi sufletul de balastul lumii materiale, subliniat de Iisus în versetul:

– 18.24. „cât de anevoie vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!”

– 18.25. „Fiincă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Căci atunci când ne adâncim în material ne îngreunăm cu poverile unor gânduri şi fapte mai puţin înălţătoare, pe când cămila, simbolul sobrietăţii şi cumpătării, fiinţa care străbate deşertul fără apă şi mâncând doar nişte spini, la nivel astral este un siprit uşor şi suplu, care poate pătrunde uşor acolo unde omul împovărat de gânduri, fapte şi ataşamente, de comorile adunate pe pământ, cu greu va putea pătrunde.

Pentru a ne mântui ar trebui să fim cu inimile curate, pentru că tot Iisus spune că ochiul este lumina trupului, iar dacă ochiul tău este rău, adică plin de gânduri negre, lipsite de speranţă, încredere şi iubire, atunci în tine este întuneric.

În acelaşi timp putem să bem prin credinţă din „apa lui Iisus” – lumina divină şi să ne rugăm să devenim izvor de lumină pentru a putea aduce speranţă şi lumină pe pământ, contribuind la realizarea armoniei – acea stare care poate transforma pământul într-un Ierusalim, tărâm al păcii.