– o carte ce le va uni pe toate – 

 

Stăpânul literelor – frăţia cărţii  

– o carte ce le va uni pe toate –            

    În ţinutul Literatura exista primejdia războiului! Pentru a face faţă acestei noi urgii, au fost create cărţile puterii. Trei dintre acestea au fost oferite bătrânilor prozatori… Alte trei au fost oferite epigramiştilor hulpavi, preocupaţi doar de căutarea rimelor perfecte… Şi, noua cărţi au fost oferite poeţilor, cei care trebuiau să apere Literatura de întuneric… Dar, pe ascuns, lordul întunecat a mai făurit o carte. În adâncurile muntelui Metafora, o carte supremă a fost creată. O carte care să le stăpânească pe toate celelalte, o carte care să le adune pe toate. Războiul a izbucnit în ţinutul Literatura… Lordul întunecat dorea să subjuge lumea. Însă poeţii s-au împotrivit. Au luptat curajos şi au reuşit în cele din urmă să-l învingă pe lordul întunecat. Atunci a existat şansa ca răul să fie distrus pentru totdeauna. Însă vanitatea poeţilor a învins… Carţii supreme i-a fost permis să dăinuiască. Şi lucruri care nu trebuiau uitate au dispărut în tenebrele timpului…

    Astăzi, cartea supremă a fost regăsită… Războiul este pe cale să reînceapă… Şi cine mai poate astăzi să i se opună lordului întunecat? Unde este astăzi forţa poeziei?


Stăpânul literelor – cele două tomuri


– o carte ce le va stăpâni pe toate –            

    Primejdia s-a apropriat prea mult de locuri care trebuiau să rămână pure. Astăzi, Literatura a alunecat în tărâmul umbrei. Cei 9 cenzori înfricoşători au trecut râul Decenţei în ziua de sânziene şi au pornit în căutarea cărţii supreme. Când o vor găsi, puterea lordului întunecat va deveni de neoprit. Şi atunci Literatura se va cufunda în bezna veşnică. Poeţii au reuşit să învingă în bătălia din Abisul Cuvintelor, însă victoria lor oferă doar un răgaz temporar. Întunecimea se va întoarce în scurt timp. Chiar acum, armatele poeţilor conformişti (oameni care odată fuseseră mândrii, dar care astăzi au alunecat în puterea cenzorilor) mărşăluiesc spre noi. Toate speranţele sunt puse în doi copii, care, fără să realizeze importanţa misiei lor, călătoresc pe cărările întunecate ale Literaturii încercând să arunce cartea supremă în focul din adâncul muntelui Metafora! Vor reuşi ei să ajungă acolo fără să privească în paginile întunecate…? Pentru că, odată ce a văzut acele semne, mintea se întunecă pentru totdeauna şi omul devine sclavul şoaptelor…

    Războiul cărţii a început! Prozatorii, epigramiştii şi poeţii luptă încă o dată împreună împotriva seniorului întunecat şi a celor 9 cenzori… Şi, cu toate astea, soarta tuturor  zace în mâna a doi copii. Iar asta nu este o metaforă!  

Stăpânul literelor – întoarcerea cititorului


– o carte ce le va stăpâni pe toate –      
    

    Ţinutul Literatura era acum la mila duşmanului. Cetatea Tomului Alb se prăbuşise sub atacul cenzorilor nemiloşi… Poeţii fuseseră capturaţi şi închişi în cele mai adânci temnice, ca să nu mai vadă niciodată lumina zilei. Prozatorii luptau epuizaţi în jurul ultimului turn. Dacă şi sălaşului peniţei de aur se va prăbuşi, totul este pierdut! Autorii canonici care au sosit în ajutorul ţinutului nu fuseseră de prea mult ajutor. Săbiile lor erau tocite şi fuseseră înghiţite uşor de grozăviile întunecate. Nimeni nu mai credea că mai există vreo şansă. Şi totuşi… Departe, pe pantele abrupte ale muntelui întunecat Metafora, micii cititori urcă anevoios. Prin hăţişurile create de poeţii întunecaţi, luptându-se cu somnul provocat de interminabilele fraze, ei îşi croiesc drumul către culme… Ajung la peşteră, pătrund în ea şi aruncă lucrătura lordului întunecat, cartea supremă, în focul din care a fost plămădită… Un răget zguduie văzduhul. Lordul întunecat se stinge, iar odată cu el dispar şi operele sale… Fum iese acum din mantiile ce odată îi acopereau pe cenzorii întunecaţi, toţi inamici se transformă în scrum… Numai acolo, departe, pe muntele Metafora, doi cititori pierduţi într-o mare de simboluri se întreabă: "De ce s-a ajuns aici?"…           

    Literatura a fost salvată… Întrebarea este pentru cât timp… Căci cine nu şi-ar dori să scrie cartea supremă…? Până la urmă toţi încercăm…