Nimic nu e imposibil atunci când crezi cu adevărat!!!

    Nu intenţionez să ţin o predică despre Apocalipsă şi nici să fac rezumatul rezumatului a ceea ce ni se prezintă zilnic la televizor, în presa scrisă sau la ceea ce auzim la radio.

    Se vede cu ochiul liber că lucrurile o iau razna din ce în ce mai mult: inundaţiile, incendiile, furtunile neaşteptate, crimele, pornografia, minciuna, invidia şi ura îşi fac de cap aici pe pământ, printre oameni. În loc să domnească iubirea şi pacea, siguranţa e pusă sub semnul întrebării la fiecare pas. A fi dezordine, mizerie şi înjurături pretutindeni devine un lucru din ce în ce mai normal. E ca şi cum s-a făcut brusc întuneric şi nimeni nu mai vede adevărul, dreptatea şi calea cea corectă. Oamenii se bucură de tot felul de drepturi, dar când vine vorba de responsabilităţi toţi sunt mult prea ocupaţi de ei înşişi încât le lasă pe mai târziu sau…pentru niciodată. E mult mai comod să laşi munca ta în cârca altuia şi tu să te bucuri doar de succes şi să culegi roadele.

    Într-o lume în care cei mai mulţi vreau doar lux şi bani, maşini scumpe şi haine cât mai la modă posibil, există încă oameni care nu ştiu să folosească nici măcar telefonul, există oameni pentru care ziua de mâine nu promite nimic, oameni a căror viaţă se învârte în jurul unor întrebări de genul: “Mâine cu ce am să-mi hrănesc copiii?” sau “Unde voi merge dacă voi fi dat afară din propria mea casă pentru că nu mi-am putut achita  datoriile…?

    Sunt atâtea griji şi suferinţe în lume şi mă întreb cum pot unii să treacă cu vederea, să întoarcă capul când se apropie de semenii lor aflaţi în suferinţă? Oare asta e lumea la care am visat când eram mici? Asta e lumea în care vrem să  crească şi să trăiască copiii noştri? Vi se pare corect să le oferim o lume pe cale de dispariţie din vina terorismului, a poluării şi a răutăţii umane? Priviţi în jur şi spuneţi-mi că mă înşel, că ceea ce tocmai v-am spus e o mare minciună! Nici nu ştiţi cât de mult m-aş bucura să mă puteţi contrazice, dar nu…nu aveţi cum!

    Vi se pare că vorbesc cu prea mult pesimism chiar acum când am intrat şi noi, în sfârşit,  în U.E.? Credeţi că ar trebui să privesc cu mai multe speranţe spre viitor din vina acestui eveniment? Şi cum e oare acest viitor? Dacă aş spune incert, nu v-aş amăgi, dar folosindu-mă de acest cuvânt vă descurajez, iar eu nu asta vreau! Încerc să deschid un pic ochii celor care i-au uitat închişi în timp ce visau o lume perfectă…

    Viaţa e în pericol din multe puncte de vedere, dar noi, oamenii, suntem încă stăpâni pe ea, aşa că haideţi să ne ocupăm poziţiile şi să facem ceea ce trebuie!

    Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om!! Printre acestea se numără şi: a iubi, a visa, a simţi, a vedea, a auzi, a vorbi, a mângâia, a râde! Vi se pare o banală înşiruire de verbe la infinitiv? Ia gândiţi-vă la ele nu ca la nişte simple verbe, ci ca la nişte acţiuni pe care le faceţi zilnic, acţiuni ce dau farmec vieţii noastre. Vă puteţi imagina o zi măcar fără un zâmbet, un strop de iubire, o mângâiere sau fără vocile celor dragi? Credeţi că dacă v-ar lipsi una din ele aţi putea-o cumpăra cu bani? Aţi putea oare înlocui zâmbetul propriului copil când se joacă în parc şi aleargă alături de căţeluşul său cu nişte hârtii? Mă îndoiesc! Atunci cum puteţi lăsa mizeria să i-a locul spaţiilor verzi, cum puteţi lăsa ura să vă îndepărteze de fraţii cu care aţi împărţit cei mai frumoşi ani din viaţă, cum puteţi lăsa invidia să vă separe de cei ce v-au fost mereu alături?

    Spuneţi deschis ceea ce simţiţi şi acţionaţi în funcţie de ceea ce vă doriţi cu adevărat! Fiţi oameni, fiţi voi înşivă şi trăiţi cum vă place, cum aţi visat când eraţi mici. Unde e lumea din vise? Unde e lumea creată în copilărie?…

    Pe scena unei lumi pline de regrete, de îndoieli şi de falsuri! Acolo e! Lăsaţi cortina să cadă peste trecut şi luaţi viaţa de la capăt! Distrugeţi vechea scenă şi construiţi alta nouă!

    Nimic nu e imposibil atunci când crezi cu adevărat!!!