Aş ridica privirea oarbă,

dintr-o veghe ariană,

pe pontili cu păr albastru

lămuriţi în azimutul tălpilor,

dar amintirile înalţă luna

unde ajung dorinţele

care azi nu mai ajung.

Eul-Gui… Eul-Gui,

va compensa refluxul oare?

Aş nega realitatea

dintr-o stare de trezie dinainte de trezire

şi desfiinţa imaginaţia,

dar negaţia în sine, nu-i păcat imaginar.

Aş trăi din perle false

explorat, latent, de legea ţărmului,

dar impur ar fi misterul,

iar uitarea cu alt nume.

Ah, de ce nu pot să-mi amintesc

dacă mâine a venit

şi de ce îmi amintesc

că îmi place ce-mi vei spune?