E seara-n care icoanele tresar…
Vor prinde rădăcina lumii-n ramă.
Colidători iau frigul de la porţi,
Cerând nesomnul nostru vamă.

 

 

 

Pe omătul mesei, sub obraji de pâine,
Se toarnă-n blide abur de iubire.
Mâini se-nmlădie-n aerul de mir.
Steaua poartă-n colţuri preamărire.

 


 

Cel ce vrea să-i fim şi zori şi ziuă,
Agale-ntinde pe nămeţi pruncie
Şi ne împarte merele luminii,
Miez din Înainte de Vecie…

 

 

 

Adoarme Prunc în turtă dulce…
Cămaşa-i se destramă în ninsori.
Se-nchide rană-n ape fără mâluri,
În rai de vorbe…, pân’ la cântători.