Plutire / Sensuri… / Opal / Aproape / Vom ramane cu noi / Primavara

Plutire

Să te înalţi,

Asemenea flăcării din trupul lumânării,

Asemeni stelei

Răsărind în întunecimi solitare

Din neantul absolut

Odată cu freamătul zorilor,

Care au venit pe lume

Într-un surâs.

 

Sensuri..

 

Scriu atunci când viaţa mi se pare grea ,când lacrima bolnavă se prelinge pe obrazul asemănat cu o stradă pustie  când gândul  e o suferinţă.

Cuvintele vorbesc pentru noi  în tăcerile noastre lăuntrice, cuvintele sunt norii zglobii de pe cerul albastru Ele  ştiu ceea doresc să spun  îmi ţin gândul treaz şi ochiul nopţii  îşi deschide pleoapa.

Scriu atunci când universul  îmi bate la   fereastră cu stelele lui  când oamenii mai visează la poemele copilăriei, când timpul trece fără să-l pot opri.

Ai multa dragoste de dăruit, când tăcerea  e un rug aprins, ai timp să vindeci rana nesăbuinţei, şi a nepăsării.

 

Scriu în speranţa de a regăsi fărâma de umanitate care mai străluceşte în inimile noastre, dorul de floarea albastră  care străjuieşte la porţile infinitului

Scriu din dorinţa de a înţelege că trecerea noastră prin această lume e mai mult decât un zbor. E prezent şi trecut e  o carte  deschisă 

O singură viaţă si paşii tăi răsună în ecourile primăverii, o singură viaţă  trăită pentru a dărui

 

Doar inima găzduieşte emoţii ardente, atâtea amintiri impresionante, întâmplări de viaţă, chipul mamei proaspăt ca un nufăr alinat de vânt, fericire şi nefericire  adunate in globul de cristal. Cuvintele trăiesc  în mine la marginea marilor, undeva între cer şi pământ între efemeritate şi eternitate.

Scriu pentru ca mi-e bine cu mine, şi  atunci  zăbovesc mai mult decât aş crede în acest spaţiu vital.

Toţi se depărtează şi  focul lăuntric  ţine în frâu baierele  minţii, dorinţele de viaţă care dau putere spiritului să se regenereze.

Dacă  sufletul creator s-ar opri  din plăsmuirea lui inegalabilă atunci lumea ar deveni pe data invizibilă, nimicul ar domina universul din noi, omul nu şi-ar mai ridica privirea spre aştrii, n-ar mai înţelege iubirea, miracolul spiritual al devenirii noastre.

 
 

Opal

 

A fost freamătul vântului care alina iarba arsă de  soarele verii.

În suflet primeai speranţa şi odată cu ea binecuvântarea  unui moment suprem. Ai iubit si mai iubeşti încă cu buze presărate de rouă, atâtea zile din calendar primăveri  în care verdele se împletea cu  gândul naturii.

Mai iubeşti încă, iar pasiunea  pare sa nu fi dispărut. Viaţa pe care o trăieşti ţi-a dăruit atâtea clipe şi atâtea amintiri.

Ai trăit şi ochii  tai au lăcrimat in exil.

Iubeşti  chipul unui înger care te veghează. O floare de opal  străluceşte, petala ei iţi mângâie chipul,

El e undeva unde nu există timp, undeva unde regretul e o iluzie, undeva unde  speranţa are sens.

Nu te opri  din surâsul tău, nu renunţa la  iubire ,nu îmbrăţişa deznădejdea. Totul te clădeşte pe dinăuntru, într-o zidire  care seamănă cu o catedrală

Sufletul tău se  cufundă în contemplaţie, sufletul tău  schingiuit  are puterea sublimă a renaşterii.

Undeva  timpul îşi priveşte oglindirea, undeva o apă curgătoare  suspină printre pietrele ei, un gând  răzbate din nefiinţă.

Iubeşti mai iubeşti încă  pe boltă stelele se aprind într-un dans feciorelnic, înserarea  durează atât de puţin.

A fost iubire, a fost amintirea unei  clipe senine, bătaia unei inimi  firave, lacrima  unei stele  care plânge. Un chip  al florii albastre săgetate de tristeţe, de trecerea ei  prin această lume.

 


Aproape

 

Aşează-te lângă  mine,

Să-ţi mai privesc o dată chipul,

Laleaua ochilor trişti

Aproape,

Surâd

Un freamăt de stele sclipind.

Aşează-te lângă mine

Să-ţi ascult gândul

Pretutindeni,

Azurul care te adapă

În nopţile cu  luna plină.

 

 

Vom ramane cu noi

 

Toate lucrurile astea care s-au cuibărit în adâncul fântânii tale sufleteşti,toată această zbatere   te reprezintă.Privesc oamenii în fiecare zi,privesc lumea în fiecare zi aşa cum este ea.S-a mai schimbat ceva?

Mai avem timp sa privim în adâncul sufletelor noastre să regăsim iubirea uitată?

Totul este trecere.Zâmbesc.Mai zambesc uneori şi asta mă apropie de mine.Doresc să înţeleg că ceea ce purtăm în adâncul nostru ne reprezintă,la fel si cuvintele pe care le rostim.Mai avem timp să fim oameni?

  înţelegem menirea  credinţei şi legătura sufletească cu universul.

Clipa   atinge cerul şi se preschimbă în ceva durabil,într-o amintire care ne da puterea să incercam absolutul.

Restul  e  adevar,freamăt  de   sentimente,tristeţi răstignite pe chipul si sufletul nostru.

Suntem ceea ce dorim sa fim,aproape de noi ,de o lume care  se luptă pentru  existenţa ei.

Comorile noastre sunt legaturile sufleteşti pe care le stabilim in cursul vieţii,micile  bucurii,marile speranţe  ale  vieţii noastre,Când vom invaţa să iertam,când vom trece peste orgolii  şi   încrâncenari,vom ramâne cu noi inşine.

Privesc oamenii şn fiecare zi  şi cerul   în care se oglindeste nesfarsirea.Mai avem timp sa fim oameni ?Mai avem timp sa  definim inocenţa,să lăsam la o parte neantul     căutăm şi să inalţam frumosul ?

Restul nu ne aparţine .Restul   e o zbatere inutilă pentru  fast si aberaţie,pentru  aparenţă şi   superficialitate.Ceea ce contează  e durabil şi pregnant.Iubirea  ,simplitatea ,năzuinţa   de a atinge puritatea si graţia unei clipe care ne va dărui eternitatea.Toate lucrurile astea care s-au cuibarit in adâncul fântânii tale sufleteşti,te reprezintă  .


 

Primavara

 

Fire de iarbă pe altarul pământului.

Mi-e gandul la tine,mereu.Te privesc în oglinda apelor,cum răsari ,te regăsesc în umbra norilor.

Verdele tau e veşnic tânăr.Verdele tău înmugureşte firav cu dragoste de viaţa..Atâtea gânduri porţi în sufletul tau,şi tot atâtea ploi iţi ating chipul cu stropi surâzători.

.Fiecare zâmbet  se cuibăreşte într-o raza de soare,fiecare petala traieste clipa ei unica.

Primavara.Poetul işi aduce aminte de eternitate..,un altul isi regăseşte muza pierdută.Pasari deschid porţile cerului cu fâlfâit prelung. 

Primavara  aduce inocenţa în ochii răsăritului…Amintiri   dragi adună  trăiri şi   viaţa are atâtea să-ti spuna .

Frânturi reconstitue întregul. Culorile se impletesc subtil în tabloul naturii,copacii   işi privesc  braţele   prelungi     şi visatoare

Primăvara  trebuie  purtată în inimă.

Lumescul se contopeşte cu universul în dansul  sferelor,verdele  işi contemplă esenţa,viata   continuă umplându-şi pocalul.

Pe o banca ,intr-un parc anonim poetul  îşi sprijină fruntea de  stele   ,cu gândul la iubirea   pierdută ,cu gândul la  raza ei de lumină.