Nemurire
Am fost nemuritor odată,
Şi viaţa îmi era deşărtăciune chiar;
Şi nu era ceva pe lume ca să poată
Să aibă de iubirea mea habar.
Am fost nemuritor odată,
Şi nemurirea s-a născut atunci şi ea;
Apoi deodat’ amăgitoarea soartă
A transformat iubirea într-o rece stea.
Şi totuşi licărirea stelei reci,
Ea lumina-mă-va întodeauna,
Şi drumu-ţi când va fi să pleci,
Şi când va fi să-mi faci din mers cu mâna.
Am fost nemuritor odată,
Am fost cum nu am să mai fiu nicicând,
Şi nici n-am cum când nemurirea-i dată,
Atât doar cât clipeşte-un gând.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.