Nemurire

 

Am fost nemuritor odată,

Şi viaţa îmi era deşărtăciune chiar;

Şi nu era ceva pe lume ca să poată

Să aibă de iubirea mea habar.

Am fost nemuritor odată,

Şi nemurirea s-a născut atunci şi ea;

Apoi deodat amăgitoarea soartă

A transformat iubirea într-o rece stea.

Şi totuşi licărirea stelei reci,

Ea lumina-mă-va întodeauna,

Şi drumu-ţi când va fi să pleci,

Şi când va fi să-mi faci din mers cu mâna.

Am fost nemuritor odată,

Am fost cum nu am să mai fiu nicicând,

Şi nici n-am cum când nemurirea-i dată,

Atât doar cât clipeşte-un gând.