Din vremuri depărtate ce-n basme-și au sălaș

mi s-a transmis prudența de ce-ar putea să fie

și-un instinctiv respect

față de-adînci povețe,

precum e puntea bunei paze

pe care șobolanii năvălesc

când apele în arcă năboiesc…

 

Ca de primejdii să mă apăr

c-or fi vandali sau marțieni,

păstrez în pod un arsenal întreg

– baltage, săbii și pistoale –

ce-s prețioase mărturii

despre viteji și întâmplări fatale,

iar calu-n grajd

(cum spune basmul)

o pildă de răpciugă costelivă

de cât în ceape

a tot trudit

și flămânzit.

 

Atâta doar că nu știu una:

De unde naiba

voi lua ovăzul pentru cal,

după ce acesta va mânca

găleata rasă de jăratec

și de răpciugă va scăpa?!