Din bârne de stejar e casa
în care m-am retras,
ca serv tăcerii eu să-i fiu
și-n nerostit să dibui al său glas.
În cheutori s-aud oftări
și carii-n grindă-și macină făina,
când lemnul zilei i se confesează
că-i hodorog și că l-a prins rugina.
Nici noaptea plânsul nu se curmă
sub vălul lunii degerate,
căci casa și pădurile ciuntite
au fost cândva și-acum sunt moarte.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.