se spărsese tăcut lacătul
de la uşa angoaselor
(un fir ţepos născut din deziluzie
a reuşit chiar
să-mi sângereze în glezna dreaptă)

am lipit lacătul într-o dimineaţă,
cu trei picaturi fierbinţi de iubire

seara îmi aştern cu migală pe pleoape
pulbere de speranţă
apoi închid ochii
(ca să pot privi mai bine în suflet)

văd cum cresc  două ramuri
(imbraţişate ca una)
în fiecare noapte se naşte o frunză

într-un târziu adorm zâmbind
dizolvată în doi

(crezi ca ai putea spune despre mine , ce a spus Freud despre Martha?)