*** / Ce frumoasă e viaţa / Destin / Plagiat / Drobul de sare

                

                      *
                  *      *

Nu pot să pun geană pe geană
nu pot să mai pictez poeme
pe care, apoi, să le cînt.
Sînt
pe primitorul Pămînt
ultimul muritor.
Nu pot să mai presar, pe rană,
sare – căci nu mai doare, ca-n copilărie.
Sarea-n bucate e doar în basme.
Îngerul mi-a murit aseară, în cazne.
Ultima ciocîrlie
a supravieţuit trei zile în colivie.
Nu ştiu cum am scăpat de dezastre.
M-au apărat visele voastre
(impregnate în aerul otrăvit,
ca nişte frunze uriaşe)
de uragane şi ploi,
de cenuşi radioactive, de noroi,
de acel dor sfîşietor
ce mă chema spre infinit.
Trăiesc prin voi
şi vă duc mai departe.
Eu, omul fără vise proprii, ultimul om.
Mi s-a mai dat o şansă?
Sînt  oare penitenţa tuturor?
Un atom
îi spune altui atom:
“Visează! Asta se aşteaptă de la tine!”
Un ozn coboară, ca o buburuză uşoară
pe-o frunză pe care stau, cuminte,
absolvită (enfin!) de cuvinte.
O fiinţă verde mă ia de mînă
(de ce, după dezastru, totul e verde?).
Mă arată cu mîndrie fraţilor ei:
“Iată o entitate bătrînă
ce-a supravieţuit
pentru că n-a mîncat, n-a dormit, n-a gîndit
cam vreo lună.
Tocmai ea (cea mai decolorată-ntre femei)
care nu mai vroia, a rămas.
S-o studiem pe îndelete –
aşa material mai rar găseşti!”
Pe masă, nu mă mai pot concentra.
Mă gîndesc la furnici, la poveşti…
O altfel de amorţire mă micşorează.
Spun : “A”.
Mîna dreaptă se-ncrîncenează,
se-agaţă de creion (de ultimul creion, fireşte!).
Un alt verzişor îmi zîmbeşte,
cu bisturiul strălucind ca un soare
în mica mea zare.
Un pui gustos, gustos de tot în supă.
Totul se va petrece (întotdeauna!) după.
Timpul e-acelaşi prieten misterios
pe care ţi se pare că-l ştii.
Deasupra mea, într-o oglindă:
eu, care nu puneam titluri la poezii.

CE FRUMOASĂ E VIAŢA

De ce văd copiii filme de groază?
Să se obişnuiască de mici?
„Interzis sub 18 ani”  ce înseamnă?
O căsăpire de cap nu mai impresionează copilul
el îşi consumă senin floricelele
ronţ- ronţ
ce dacă pe ecran se revarsă valuri de sînge?!
Ce dacă X îi trage lui Y un glonţ?!

De ce se uită oamenii mari în fiecare seară
la un film
(de preferinţă de dragoste)?
Ca să se obişnuiască? Să-şi amintească? Să mai poată spera
în ceva? În orice – în demonetizata iubire
în moneda de schimb a timpului hoţ
în monetăria statului…
Un film pe zi
ca vitaminele
aşa cum copiii ascultau în fiecare seară o poveste
cîndva, cîndva, cîndva…

De ce citesc oamenii mari – uneori –
cărţi interesante utile instructive
de învăţătură de psihologie de comportament de bucate?

O, filme şi cărţi minunate,
o, o, o şi tra la la
frumoasă mai e viaţa
viaţa mea
şi a lui şi a ei şi a ta…

Trage rogu-te o perdea
să nu ne-o fure din vreun spaţiu vecin
cineva!

DESTIN

Voi şti că tu îmi eşti predestinat
ales pereche singurul bărbat
atunci-cînd-şi-dacă
printr-o magie
la lecţia de supravieţuire
cu tema antică despre iubire
deşiraţi transpiraţi
caraghios de mari în băncuţa de lemn
vom scrie amîndoi, la un semn
exact aceeaşi poezie.

PLAGIAT

O poezie veche m-a chemat
din caietul vechi din lada veche din podul…
Învăţată – de necrezut! – pe de rost
transfuzie amară
moştenire avară
Ioană d’Arc exilată din ţară…
Eram ce nu era, era ce-am fost?

Din şapte-n şapte ani celulele se înnoiesc
(acum pricep de ce e magică cifra 7!).
La fel şi sufletul născător de poezie?
Să vă povestesc:
părul are pere
mama are lapte
stelele vor fi la noapte
de partea mea!
Aşa e şi viaţa:
o pară
o mamă
o stea.

Am luat poezia mea veche
de un deceniu (sau două…?)
am vrut sa-i fac o haină nouă
că moda s-a schimbat, deh, între timp…
Dar cînd s-o scot pe scenă,
sub reflectoare –
fu razie mare.
Şi m-au arestat
(cu cătuşe, ţepuşe, aşa, ca la carte)
fiindcă, ziceau, m-am plagiat…

DROBUL DE SARE

-Dragă domnule Ion Creangă,
ne-a dat la română un eseu despre „Prostia omenească”.
Am luat nota patru.
Ce-aţi vrut să spuneţi cu drobul de sare?
                (elevul Costică)

-Dragul meu Ion Creangă,
oriunde ai fi –
in the middle of nowhere
(deşi se pare că eşti tot mai prezent în lumea noastră!) –
de ce, Doamne iartă-mă, trebuia să scrii despre drob?!
De-aia nu mi-am găsit eu perechea…
Că dacă ăla e-aşa, că dacă ălălalt va face…,
sau următorul nu va…?!
                      (o femeie singură, frustrată, disperată)

-Stimabile Ion Creangă,
tocmai am luat un premiu pentru lucrarea
„Mesajul subliminal din povestea drobului de sare”.
Se pare că trebuie să-ţi mulţumesc.
Geniul tău m-a făcut şi pe mine aproape geniu, ce să mai vorbesc…!
O căruţă de bani am cîştigat!
Dacă mai trăiai îi împărţeam, crede-mă,
cu tine!
                       (un psihanalist de renume)

Ion Creangă:

-De bănuiam că povestea mea
va avea atîta răsunet,
că va deveni
un antiexemplu, o doctrină,
un subiect de studiu,
un modus vivendi –
mai aşteptam un secol să mă nasc!
Altul ar fi fost impactul ei acum,
alta gloria mea!
Sau, ca să nu vă mai fie atîta de frică,
puneam în loc de drob
o pisică!

/ Din volumul "Are mama două fete" în curs de apariţie la Editura Eminescu /