„ Și nu ne duce pe noi în Ispită,

Ci ne izbăvește de Cel rău.”

(S. Matei, VI, 13)

 

– Ce-ar fi ca aniversarea unui an de când locuim împreună – adică de când ne cunoaștem, așa știe deocamdată tată meu – să-o petrecem în Bucovina, acasă la țară, la părinții mei?

– Nu este cam scump pentru numai un an? spuse Silviu râzând.

– Nu fi rău, ai tăi mă cunosc de atâta vreme și nu mi se pare cinstit față de familia mea, ca ai mei să nu te cunoască încă. Uite cum propun să facem: când eu plec în vacanță, tu îți ei două-trei zile concediu de odihnă. Chiar dacă ești administratorul firmei poate îți faci timp și mă duci acasă împreună cu hainele groase de iarnă, stăm la masă cu familia restrânsă – numai mama și tata – și a doua sau a treia zi, când vrei tu, vii înapoi în București cu hăinuțele mele de vară. Nu mă privi așa strâmb că nu sunt deloc volumioase. Peste o săptămână vin și eu după ce-mi rezolv problemele legate de preschimbarea cărții de identitate. Ce zici? Ca să fiu sinceră, până la capăt, am sunat-o pe mama și i-am povestit despre cum mi-ai cerut mâna. Și m-am lăudat cu inelul primit!

– Și cum a reacționat viitoarea mea soacră?

– Păi, mi-a zis de ce n-ai întrebat-o pe ea mai întâi!?

– Tuuuu, Maria, dar nu știam că mă iubește și ‘mneaei!

– Toată viața mi-a spus că nu se va împotrivi și-mi va lăsa mână liberă să aleg bărbatul alături de care să trăiesc. Putea acum să se opună?! M-a întrebat dacă sunt însărcinată, dacă ești român și dacă ai tenul alb – așa a visat ea că va fi ginerele pe care am să il aduc în casă. Când i-am confirmat că totul este ok, a răsuflat ușurată și a poruncit să ajungem degrabă în weekend acolo. Să nu mă refuzi, ei sunt în pregătiri deja! Nu numai ei, ci tot satul a sărit s-o ajute când o auzit că vine fata popii cu viitorul ginere.

– M-ai convins, vineri plecăm să ducem garderoba ta de iarnă…  A, să nu uit, mama ta știe cât de mult iubesc eu crema de zahăr ars? întrebă cu o sprânceană ridicată Silviu, ca și când toți așii erau în mâneca lui.

– Vino să te sărut, ești cel mai dulce barbat din lume! Știe despre crema de zahăr ars, mi-a promis că va pregăti două ca s-o pomenești toată viața.

– A mea sau a ei? întrebă zâmbind pe sub mustață, dar Maria se făcu că nu-l aude.

Cu mașina plină de cadouri; gențile cu hainele groase ale Mariei și trolerul cu schimburile lui Silviu, vineri dimineață cei doi îndrăgostiți porniră, dis-de-dimineață, pe autortrada destul de aglomerată pentru acea oră, spre Bucovina.

Spre seară, mașina intră în sat și mai apoi trecând porțile mari de lemn se opri pe o platformă pietruită folosită ca loc de parcare, în curtea casei preotului care-i aștepta împreună cu preoteasa în living cu masa întinsă. Au gustărit câte ceva din preperatele de casă și vinul făcut de tatăl fetei și s-au retras la odihnă pentru că erau prea obosiți.

Dimineața îl trezi ploaia rece șiroind pe geamurile camerei de oaspeți. Era o primăvară târzie care îl trăgea la somn, încurcându-i visele printre genele lungi; o primăvară îmbrăcată într-un parfum răcoros de fag și pământ reavăn. Se odihnise bine după aproape opt ore de condus, așa că sări din pat și merse la baie să se bărbierească. „Cafeaua este gata!” se auzi vocea Mariei de undeva din casa cu prea multe camere. Auzul anunțului îl făcu să se grăbească cu îmbrăcatul și să coboare rapid în living unde întâlni zâmbetul angelic al Mariei și mirosul cafelei care urca deja spre dormitoare. Se hotărâră, ca după servitul cafelei, să viziteze biserica romano-catolică din Cacica aflată în apropiere și Mănăstirea Moldovița. Silviu era pentru prima dată în Bucovina. La puțin timp după vizita la mănăstire, un telefon îl anunță că trebuie să fie la firmă duminică la orele zece. Era vorba despre un contract pe care aștepta de mult timp să-l semneze. Se bucură pentru vestea primită, dar, în același timp, pe chip i se putea citi tristețea că se va despărți de Maria atât de repede.

La scurt timp, au ajuns acasă la masa de prânz. Gazdele pregătiseră un meniu de care nici nu auzise până atunci „viitorul ginere”, bineînțeles că la desert s-a servit și mult dorita cremă de zahăr ars – feblețea oaspetelui. Puțin jenat, Silviu a cerut de două ori supliment la crema pregătită de mama Mariei – coana preoteasă – copleșind-o cu laude și mulțumiri. Părintele sta în capul mesei și privea mirat, întrebându-se în gând unde putea încape aproape o cremă de zahăr ars.

După ce s-a servit masa, Maria și-a adus din cameră, bagajul ei cu hainele de vară și l-a rugat pe Silviu să-l aranjeze în portbagalul mașinii, la sărutat, de față cu părinții, pe amândoi obrajii și i-a urat drum bun cu lacrimi în ochi. Tare ar fi vrut să meargă împreună cu el la București, dar mai întâi trebuia să-și rezolve alte probleme, aici acasă.

Silviu sărută respectuos mâna gazdei apoi strânse cu putere mâna preotului, mulțumi pentru primirea deosebită și se grăbi spre mașină făcând din mână celor care l-au condus în poarta casei.

– Ei, cum vi se pare iubitul meu? întrebă Maria mândră de bărbatul care o ceruse de soție.

– Este adorabil, manierat și-mi apreciază calitățile de gospodină, zise mama fetei.

– Dati-mi voie să vă contrazic, interveni preotul. După cum ne învață și Sfinții Părinți, viciile atacă în grup nu solitar. Capsa detonantă a exploziei atotdistrugătoare este lăcomia pântecului. N-ați văzut cum „adorabilul” vostru înfuleca întruna crema de zahar ars?

– Tată, dar este dulcele lui preferat, de ce-l judeci așa de aspru?

– Ascultă-mă cu atenție, n-am terminat! După ce trupul este doborât de lăcomia alimentară va cădea cu siguranță în mâinile duhului curviei, iar aceste două vicii au nevoie de bani pentru a se satisface și astfel apare al treilea viciu: iubirea de arginți. Când se vede lipsit de posibilitățile satisfacerii celor trei vicii, individul este tulburat de mânie, de ranchiună, face scandal, nimic nu-i convine rănind sufletul și îmbolnăvindu-l prin cădere în depresie psihică. În încercarea de a vindeca sufletul dă peste ultimele două: slavă deșartă și mândrie – iubire de sine necumpătată – care, din nou, îl împinge spre mese copioase, femei, bani și victime intrând mereu și mereu în același vârtej.

– Observațiile tale sunt răutăcioase, ești pornit împotriva lui pentru că, după ce ți-a trecut pragul casei, a uitat să-ți ceară mâna fiicei tale. S-a pierdut din cauza emoțiilor și a oboselii, spuse preoteasa cu o ușoară dojană în glas.

După jumătate de oră de condus, Silviu, vrând să sune la firmă, realizează că a uitat borseta cu telefonul și actele, în camera unde a dormit, acasă la părinții Mariei. Întoarce mașina, ajunge la poarta preotului, intră și sună la ușa de la intrare în casă. Din interior se aude: „Intră, e deschis!”.

– Bună seara, părinte! Am uitat…

– Te ascult fiule, răspunse acesta impunător, ridicându-se de pe fotoliul din care urmărea programul unui post de televiziune.

– Ce faci dragă Silviu, ti-ai adus aminte că ai uitat să-i ceri mâna Mariei? interveni coana preoteasă bucuroasă.

– Da, am uitat… Părinte, îmi dați mâna fiicei dumneavoastră? zise Silviu, lasând-o pe Maria cu gura căscată.

Și, îndreptându-și privirea spre mama acesteia, cu palmele lipite a rugăciune spuse:

– Îmi mai dați, dacă mai aveți, o porție de cremă de zahar ars?

Maria izbucni în hohote de râs și veni spre el să-l sărute, ridicându-se pe vărful degetelor picioarelor ca o adevărată balerină. Silviu o cuprinse în brațe și-i șopti discret la ureche:

– Adu-mi, te rog, borseta de pe noptiera din camera unde am dormit…