În universul meu nu plouă,
păsările nu se hârjonesc în praf
nici tăcerile nu se rup din plăceri,
totul e imponderabil, valsează.

Oamenii îşi umflă capilarele în somn
şi se visează îndragostiţi de femei
pe care nu le cunosc,
ele vin şi pleacă prin pereţi
fără să lase urme.

Totul se-ntâmplă atât de frumos,
nu-şi mai doresc să se trezească
dar nu-i lasă cocoşul de metal,
cu glasul ca un clopot,
spânzurat de limbă
şi lovit de frigurile morţii.