Mă-ntreabă strămoşii

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

 

MĂ-NTREABĂ STRĂMOŞII

 

mă-ntreabă strămoşii dacă-i mai cunosc

mă-ntreabă din icoane – sângerând!

mai stau – făloşi – în butce şi-n parfum de mosc

şi capetele lor căzură – coborând…

 

poporul martirilor mă-urmează

oricare clopote ating în viaţă:

ei sunt vârtutea care mă-narmează

şi fruntea-n mir de foc mi-e mai semeaţă!

 

altarele din munţi îmi sunt deschise

Hristos întâmpină – de-acum – credinţa mea:

sunt mărturisitor – şi rănile sunt scrise

 

pisanie-mi fu viaţa – slovă grea:

ard către ei – cu fiecare ger

şi mă sfinţesc prin ei – din cer în cer!

***

 

ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE

 

un înger îmi toarnă să beau: e un înger!

de ce să nu-mi toarne – când lumea-i nebună?

să beau şi să uit – nu vreau să mai sânger

să beau şi să trec spre lumina cea bună…

 

e seară târzie – şi greieri scânteie

din cântecul lor pătimaş ori tihnit:

aici – pe pământul nebunilor lumii

o lume-pereche Hristosu-a zidit!

 

…şi florile-n umbră dansează învoalte

descântecul razei se cerne-n vedenii

cei vii şi cei sfinţi blând tânjesc spre departe

 

în horă mă duc şi în dor şi spre genii

…neguri regine se-nchină şi-s foarte

atente: la frunzele vii – la frunzele moarte…

***

 

SERI ÎN CETATE

 

în seri prelinse – tainic – din havuzuri

tragici nebuni – înfrânţi – gesticulează

ar vrea să-şi smulgă corbii din obrază:

în loc – s-aşeze îngerii – taluzuri!

 

parfum de lumânări şi ceri vărsate

îmbie orbii din păduri să plângă…

cine mai vrea turniruri în Cetate

să-nfigă lancea-n visul cel de lângă!

 

…nebuni şi orbi – războinici şi domniţe

veniţi la Sărbătoarea Nimicirii:

noaptea – arzând în strugurii din viţe

 

aduce jertfă Morţii şi Uimirii!

…Craiul dansează-n ritmul desfrânării

Regina Ciumă – un vals mut – uitării…

***

 

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

 

unde stelele-şi coboară  –  lin  –  lumina din Cuvânt

între munţi  –  păduri şi vânt

atingând pământ c-un gând:

îngere de colilie

răsărit-a sihăstrie!

 

cât o iesle  –  cât un prunc

cât pe vale  –  cât pe runc

stă-ntre apele cereşti  –  rugăciuni dumnezeieşti

luminând pustia:

sihăstria

 

păpădie  –  primăvară

cu urgia se măsoară

dintre ierni răzbate-n vară  –

lacrimi  –  zâmbet de fecioară

slăvind zării măiestria:

sihăstria

 

miez de noapte ce rodeşte

când Hristos spre ea priveşte:

nu sufla prea tare  – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne  –

vei învârteji-o-n vânt

şi pe-o pală de lumină

iar în raiuri o să vină!

vis de floare de sulfină

sfios arde veşnicia  –

sihăstria

 

e atât amar pe lume  –

o –  Iisuse împărate!

doar nădejdea sihăstriei

doar icoana Sân’ Măriei

dulce rugăciune-n strune

zăboveşte de păcate!

*

Dumnezeul de lumină  –  preoţilor stâncii mute

printre cetine le ţese

fir de patrafir:

dinspre-amiază către munte

întristând poieni de aer

se clădesc altar şi frunte

cetelor de îngeri

 

ce-ţi rămâne  –  suflet singur?

să culegi lanul de frângeri

să te rogi

să sângeri

*

ars de stele  –  scris de fluturi

mă desprind din luturi

şi spre Tine vin  –  Iisuse

de gând să mă scuturi!