– Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,/ Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,/ Care cred despre sine că preţuiesc ceva! (G.Alexandrescu – Câinele şi căţelul)

…Că voi egalitate, dar nu pentru căţei

Nu sunt nici prea bătrân dar nici atât de tânăr încât să nu-mi dau seama că trăim într-un peisaj în care pe câini îi doare-n fund de căţei. Nici nu sunt în măsură să fac o analiză obiectivă a societăţii în care trăim, dar tocmai pentru că trăiesc în ea pot să-mi dau cu părerea.  

Vă mai amintiţi de fabula lui Grigore Alexandrescu…

Cam aşa jucăm şi noi în ferma noastră de animale, sugestiv numită patrie. Avem de toate: lei, lupi, urşi, câini, boi etc. ceea ce ne face să ne simţim ca fiind o familie minunată. Dar, totul este bine până când, boii încep să interacţioneze cu căţeii, câinii cu lei şi mai ştiu eu ce lighioane cu mai marii fermei. Pentru că, prin puterea pe care şi-au dobândit-o odată cu revoluţia, unii au devenit peste noapte mari şi puternice animale în detrimentul celor mulţi şi proşti pe spatele cărora au reuşit să ajungă pe picior mare. Şi cum animalele nu au câtuşi de puţină onoare, moralitate sau bun simţ, noile forţe puternice încep să-şi arate colţii de fiecare dată când, un biet animal încearcă să ceară ceva, pe merit. Şi reuşesc tocmai pentru că bietele animăluţe sunt  atât de slabe şi proaste  încât se mulţumesc şi cu un os care aduce din nou liniştea şi pacea peste ogradă.

După 1989, ferma noastră a fost condusă, nu de fermieri, ci de animalele crescute peste noapte în spatele altui animal, la fel de periculos şi pe  care l-au tăiat tocmai de Crăciun. În tradiţia românească, de Crăciun se taie porcul. Şi ceea ce e mai dureros e tocmai faptul că din porcul tocmai tăiat nu au mâncat toţi cei care au participat la scoaterea din coteţ, fugărirea porcului, prinderea şi apoi tăierea lui, ci numai cei care, până atunci erau în preajma lui. Cei mulţi şi proşti au fost din nou folosiţi iar apoi li s-au aruncat pe rând oase pentru a le închide gura. Cei care nu s-au mulţumit au fost calmaţi, pe rând, de bâte, târnăcoape şi bastoane.        

Apoi, s-a aşternut liniştea peste ferma noastră, din care, cu bună ştiinţă s-a furat tot ce se putea fura de către, bineînţeles, cei mai mari. Cei mulţi şi proşti au asistat neputincios şi de ce nu indiferenţi la jaful din propria ogradă. Între timp s-au făcut fel de fel de alianţe care se lăudau că o să facă şi-o să dreagă pentru binele comunităţii, dar, în tot acelaşi timp, binele comunităţii era de fapt binele individual… al celor care ziceau. Cei mulţi şi proşti, şi în plus creduli au înghiţit cu o bucurie lăuntrică vorbele dulci venite din gurile spurcate. Cei care nu au crezut au fost, bineînţeles, calmaţi din nou cu bâte, târnăcoape şi bastoane. Tot în acest timp, libertatea la care au visat bietele animale a fost înlocuită cu un surogat al ei numit democraţie, care pentru ferma noastră are o cu totul altă definiţie. Dacă spui ce nu trebuie o sa fii tocmai găina care trebuie tăiata. Ni s-au aruncat o mulţime de îndulcitori ai vieţii de animal care ne îndepărtau de adevăratul mers al lucrurilor din ferma noastră. Am fost duşi cu vorba, îndobitociţi prin cuvinte care nu aveau nici un adevăr pentru ca în spatele acestor cuvântători să se petreacă jaful acoperit de minciună.

Şi după atâţia de ani de la sacrificarea porcului unde am ajuns ?

Nu am ajuns nicăieri… adică suntem tot animalele ploii, fără un sprijin şi fără a vedea că, cei vinovaţi au fost pedepsiţi. Se sacrifică o gâscă pe spatele căreia scrie corupt, stă foarte puţini ani la închisoare după care îşi reia viaţa de la capăt, fără a mai avea grija banilor. Bani pe care i-a furat, i-a ascuns iar acum după foarte puţini ani de privare de libertate este lipsit de orice grijă. Bineînţeles că ceilalţi, adevăraţii, nici măcar nu au fost atinşi de sabia dreptăţii. Pentru că, nu-i aşa şi aceasta trebuie să fie ţinută de cineva iar acel cineva nu poate fi chiar atât de pur încât să-şi sacrifice viaţa pentru binele animalelor pe care le păstoreşte.

În acest câmp de luptă artificială, adevăratele interese sunt comune. Aşa de pildă stă treaba cu parlamentarii fermei care, când e vorba de interese comune se unesc şi fără a avea un minim bun simţ trag spre ei tot ceea ce înseamnă bogăţie. Se ceartă pe de o parte unii cu alţii când vine vorba de legi (aici bineînţeles fiecare are un interes personal) şi pe de altă parte când vine vorba de răsplata muncii (sic!) lor toţi sunt de aceeaşi parte. Când e vorba de bani pentru ei… totul e posibil: le trebuie bani mai mulţi pentru că săracii se spetesc cu munca, le trebuie facilităţi mai multe pentru că bieţii pun suflet în tot ceea ce fac, le trebuie veioze la 6.000 euro bucata pentru că au nevoie de mai multă lumină şi exemplele pot continua în acest sens. În schimb, nu se gândesc la cei mulţi şi proşti care trebuie să înghită în sec când văd vilele unora în drum spre garsoniera lor unde îi aşteaptă copiii plângând că la ei nu vine Moş Crăciun, sau chiar dacă vine nu le aduce ceea ce au cerut, nu se gândesc la cei care lucrează peste 8 ore pe zi pentru un salariu derizoriu în raport cu preţurile dictate tot de ei… Nu… acestea nu sunt griji care să-i frământe decât o dată la patru ani. Când se cer măriri la salariu ni se spune cu părere de rău că nu sunt bani. Dar bani pentru maşinile lor, delegaţiile lor şi alte cheltuieli de protocol întotdeauna sunt. În plus, se gândesc să şteargă datoriile de miliarde ale companiilor de stat pentru că… sunt convinşi că nu au de unde să le recupereze. Vă spun eu de unde… ce salarii au directorii acestor companii… ce beneficii au de pe urma funcţiei lor… Ce avere au acumulat în perioada lor de şefie ?  În schimb, companiile iertate de datorii ameninţă că vor evacua din apartamente persoanele care au datorii faţă de ei pentru a-şi recupera datoriile. Pentru aceşti bieţi oameni nu există milă… ei trebuie să plătească…

Aici am ajuns după atâţia ani… În aceeaşi cocină din care am pornit, cu alţi actori la fel de nesătui şi la fel de nesimţiţi.

Să nu mai vorbim despre capitalismul şefului şi puterea acestuia faţă de angajat, de respectul pe care acesta îl are faţă de angajat şi nici despre salariile pe care le dă. S-a mai scris despre acest lucru atât pe forum cât şi în cadrul revistei. Indiferent de câţi bani au, celor mari niciodată nu le ajung. Iar sclavii sunt tot sclavi… cu un os le închizi gura iar dacă sunt puţin mai isteţi ai grijă să le închizi gura cu ameninţări sau de ce nu, cu bâte, târnăcoape şi bastoane.

Aici am ajuns după atâţia ani… Într-o societate în care cei mai îşi bat joc de cei slabi şi mici, într-un loc în care dorinţele unora sunt mai importante decât nevoile altora. Ferma noastră a ajuns un loc din care s-a furat tot şi încă se mai fură fără a fi pedepsit cineva. S-au dat o grămadă de găuri financiare fără ca cineva să fie pedepsit. Şi ştiţi ce-i cel mai dureros? Faptul că s-a furat de la cei săraci pentru a se da celor bogaţi. Şi încă se mai fură. Vedeţi până şi rolul haiducilor a fost inversat…

Aici am ajuns după atâţia ani în care pentru binele nostru s-au sacrificat o mulţime de tineri creduli dar curajoşi. Pentru ei, şi pentru sacrificiul lor mai trebuie să ţinem aprinsă flacăra speranţei… deşi după atâţia ani aceasta deja s-a acoperit de praf şi a fost acoperită de ceaţă de către acei hoţi întotdeauna aceiaşi. Aceşti hoţi neprinşi care, după un proverb românesc, sunt negustori cinstiţi. Greţos…

Aici am ajuns după atâţia ani… Să fim îndobitociţi în continuare fără a avea şansa de a ne reveni… Sunt curios ce o sa fie după 2007 când trâmbiţatul integrării în UE poate va deveni realitate.

Oare, atunci, vom mai putea tăia porcul de Crăciun ?