Interviu cu Sorin Olteanu: Dacia, Tracia, Moesia
Motto: “… Pe la noi încă se întelege mai greu că prestigiul României se clădeste cu cultură si cu stiintă, si mai putin cu fotbal…” – Sorin Olteanu
de Gabriel Teodor Gherasim, New York
Gabriel Gherasim: Domnule Sorin Olteanu, dati-ne vă rog câteva date biografice si profesionale despre dvs!
Sorin Olteanu: Am 53 de ani (sunt născut pe 27 aprilie 1953) si am absolvit în 1976 Facultatea de Limbi Clasice a Universitătii Bucuresti. M-am specializat în lingvistică indo-europeană si în tracologică, cu profesori de mare tinută, între care prof. Cicerone Poghirc, prof. Dan Slusanschi, prof. Francisca Băltăceanu, regretatii Traian Costa, Alexandru Graur si altii. Până în 1989 – fiindcă în cercetare nu se putea intra, iar în învătământ erau salarii mizere (ca si acum de altfel) – am avut diferite profesii, folosindu-mi mai ales abilitătile artistice (grafice si muzicale). Am provenit dintr-o familie de ardeleni cu profesii liberale, studiasem de mic copil artele plastice si pianul; de altfel fiica mea, de 30 de ani, este pianistă, profesoară la un conservator din tară, iar băiatul, de 25 de ani, absolvent de teatru. În toată această perioadă de mai bine de 15 ani, am continuat însă să studiez si să-mi urmăresc pasiunea, care a coincis cu profesia. Am învătat epigrafie ca să pot citi inscriptiile, paleografie pentru papiri si manuscrise, apoi geografie antică, istorie si în cele din urmă am trecut la studiul surselor istorice. După revolutie am fost o vreme profesor de greacă la Academia Internatională pentru Studiul Istoriei Culturii si a Religiilor, apoi cercetător la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucuresti, unde sunt si acum. Din 2002 sunt webmaster-ul unui site personal destinat cercetărilor de filologie tracologică, iar visul meu este să transform acest site într-un important reper pentru studiile de tracologie si de românistică.
G.G.: Acum vă luati doctoratul în istorie cu o teză despre toponomia balcanică în secolul VI din lucrarea “De Aedificiis”, a istoricului bizantin Procopius din Caesareea. De ce sunt toponomia balcanică si acest autor importante pentru regiunea noastră?
S.O.: Procopius din Caesareea a trăit sub împăratul Iustinian si este considerat cel mai important istoric al Imperiului Roman târziu. În afară de Istoriile Războaielor si de Istoria Secretă, el a scris si un original panegiric, intitulat De Aedificiis (Despre Constructii) în care nu doar elogiază vocatia lui Iustinian de constructor si restaurator al imperiului, ci chiar enumeră lucrările ordonate de împărat în imperiu. Pentru peninsula Balcanică (unde se afla si Iustiniana Prima, patria împăratului, nu departe de Nis, în Serbia de azi) el însiruie peste 600 de nume de cetăti, ceea ce face din această lucrare una din cele mai bogate surse pentru geografia istorică a acelei epoci. Pentru noi, acele nume sunt de o deosebită însemnătate pentru că, între altele, ele contin si o multime de toponime în latina populară. În De Aedificiis sunt de asemenea mentionate, ca apartinând imperiului, si cetăti aflate pe malul nordic al Istrului, precum Theodora, Sykivida (adică Sucidava) sau Daphne. Din păcate, cele mai multe din aceste nume apar în două liste anexe de localităti, care în cursul copierilor succesive ale manuscriselor au fost rău încurcate si stricate. Teza mea corectează o serie de nume si propune un model pentru restituirea formei originale a acestor liste.
G.G.: Spuneti-ne ce se mai poate constata la nivel de limbă dacă si tracă în vorbirea curentă românească, cât si la vecinii nostri balcanici?
S.O.: Mă bucur că mă întrebati acest lucru, dându-mi astfel prilejul să iau pozitie fată de un curent pe cât de nefondat pe atât de păgubos, numit azi în mod obisnuit tracomanie sau dacomanie. Româna este o limbă romanică. Ea nici nu este limba dacă si nici nu provine din ea. Am putea spune, fără să gresim nimic, că noi vorbim azi latina dunăreană a secolului 21. După ce romanii l-au învins pe Decebal, au ocupat si Dacia si s-au stabilit aici, în limba lor au început să pătrundă unele din cuvintele dacilor autohtoni, cu care convietuiau. Dacii au fost în cele din urmă asimilati de populatia latinofonă (“romanizati”), iar cuvintele lor s-au pierdut în cea mai mare parte. Însă unele din ele, devenite între timp uzuale în limba romanilor, s-au transmis mai departe, până în limba românilor moderni. Acestea alcătuiesc asa-numitul “vocabular de substrat” al limbii române. Cele mai cunoscute sunt cele cu “z” (au apărut si bancuri cu tema asta): viezure, mânz, mazăre etc. O să vă rog să scoateti din ele pe “varză“, introdus si el deseori în această serie, dar care este fără nici un dubiu latinesc (din viridia “verdeturi”). Sunt însă si alti termeni, chiar mai importanti, fără “z”: gât, beregată, sold, abur, gard etc.
G.G.: În ce măsură regiunile Dacia-Tracia-Moesia au fost si mai sunt înrudite la nivel lingvistic, cultural si istoric?
S.O.: În antichitate, Dacia si Moesia formau împreună aria limbii daco-moesiene, caracterizată prin răspândirea elementului -dava (si -deva în Moesia). De la muntii Haemus (Balcani) spre sud era aria tracă, cu un dialect sau limbă diferită. Acolo se foloseau alti formanti toponomastici, în speciala -para, -bria si -diza. Aria daco-moesiană a devenit relativ repede latinofonă, în vreme ce în Tracia s-a generalizat folosirea limbii grecesti, desi aici se pare că si traca a rezistat mai multă vreme. Această hartă s-a schimbat radical după invazia slavă si ocuparea regiunilor estice ale peninsulei de către bulgari, începând cu sec. VII. Desi până târziu s-a mentinut în Bulgaria, în special între Balcani si Dunăre, o numeroasă populatie românească, pe alocuri în regiuni compacte, iar în toponimia Bulgariei abundă numele de origine română, astăzi elementul românesc din Bulgaria este pe cale de disparitie.
G.G.: Spuneti-ne vă rog ce înseamnă cuvântul ‘kaga’ în limba dacă si de ce este un cuvânt important?
S.O.: Orice cuvânt din limba dacă pe care îl putem reconstitui cu certitudine este important. Kaga este însă important din mai multe motive. Mai întâi pentru aceea că este primul (si singurul până acum) cuvânt dacic descoperit în inscriptii (este vorba de două inscriptii grecesti de la Tomis). Apoi, pentru că este un cuvânt de o mare importantă în vocabularul oricărei limbi, el însemnând “sfânt” si “ofrandă (sfântă)”. În sfârsit, pentru că el are aceeasi rădăcină cu numele muntelui Kogaionon, despre care Strabon ne spune că “era sfânt si chiar asa se si numea” (de aici ecuatia Koga(ionon) si kaga). Puteti vedea întreaga demonstratie, la
http://soltdm.com/sources/inscr/kaga/kaga_r.htm
G.G.: De la Columna Traiană la statuile dacilor de la si din împrejurimile Villei Borghese din Roma, se poate constata o fascinatie a Romei cu Dacia. Cum explicati fascinatia Romei cu Dacia de-a lungul istoriei?
S.O.: Nu stiu dacă putem vorbi chiar de o “fascinatie” a Romanilor pentru Daci; eu as zice mai degrabă că a fost o “obsesie” care a durat aproape un secol si jumătate. Începând cu domnia lui Burebista (împotriva căruia stim că Caesar plănuia un război) si până la cea a lui Decebal, se pare că Dacii au reprezentat o continuă amenintare pentru Roma (care îsi sporea permanent posesiunile balcanice). Poetul Horatiu ne spune că una din temele mondene de discutie în vremea sa erau noutătile despre Daci. După înfrângerea lor de către Traian si după jefuirea aurului Dacilor, imperiul a dobândit brusc o mare avere publică (care a fost folosită în parte si pentru plebea romană, sporindu-i sentimentul de bunăstare si sigurantă) si a ajuns la expansiunea lui maximă. Această reusită a lui Traian a marcat apogeul istoriei romane! Era deci normal ca Dacii si Dacia să pătrundă în constiinta publică a Romanilor, să devină temă literară, motiv plastic si subiect de studiu. Statuile de Daci de pe Arcul lui Constantin (la mai bine de 200 de ani după Traian) au fost cu sigurantă luate de pe monumente mai vechi, pentru că în vremea lui Constantin, la începutul sec. al IV-lea, gloria si amintirea Dacilor apusese deja.
G.G.: În ce măsură literatura greacă a dat atentie culturilor si limbilor Daciei, Traciei si Moesiei?
S.O.: În mult prea mică măsură fată de ce ne-am fi dorit azi, mai ales noi, cercetătorii. De aceea facem acum mari eforturi pentru a pune la punct metode care să ne permită să extragem cât mai multe date din putinul păstrat. Din limbile trace nu s-a păstrat, din nefericire, nici un text inteligibil. Există două inscriptii, scrise amândouă în alfabet grecesc, fără pauze între cuvinte si atât de scurte încât nu s-a putut identifica si traduce nimic cert. De aceea ne îndreptăm toată atentia spre repertoriul, deloc mic, de nume proprii ale dacilor si tracilor, în principal nume de persoane si nume geografice sau etnice. Cele mai multe dintre ele aveau o semnificatie în limba lor, spre deosebire de numele noastre de azi, care – cele mai multe din ele fiind la origine ebraice sau grecesti, precum Ion, Vasile, Gheorghe, Mihai etc. – nu au un sens în română. Ca să vă dau un exemplu: stim că -zenis însemna “născut (din)” si că Dio- sau Diu- însemna “zeu”; prin urmare, Diuzenis însemna “născut(ul) din zeu”, fiind astfel corespondentul perfect al numelui grec Diogenes, care înseamnă acelasi lucru.
G.G.: Ce ne puteti spune despre Valahiile din susul si (mai putin cunoscută) josul Dunării, atât din punct de vedere istoric cât si cultural? De asemenea, care este situatia actuală a valahilor din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria si Yugoslavia, din punct de vedere lingvistic, educativ si cultural?
S.O.: Aceste “Valahii” sunt de fapt ariile celor patru dialecte ale limbii române. Cei mai multi vorbitori apartin dialectului principal, vorbit în România, care este fosta Dacie Traiană si de aceea numit, pur conventional, dialect daco-român. Cel de al doilea dialect, ca număr de vorbitori (câteva sute de mii) este dialectul aromân, numit de obicei, impropriu, macedonean. Macedonenii vechi erau un popor vorbind o limbă înrudită de aproape cu greaca. Macedonenii moderni sunt un popor slav, de obârsie bulgară (macedoneana fiind un dialect bulgar). De aceea numele de macedoneni dat aromânilor produce confuzie. Ei pot fi eventual numiti macedo-români, dar, cum am spus, termenul cel mai bun este cel pe care îl folosesc de altfel ei însisi: Armâni, adică Aromâni. Aromânii sunt răspânditi în regiunile muntoase ale Pindului grecesc, în Macedonia si Thessalia, precum si în Albania. Un al treilea grup românesc trăieste într-o mică regiune aflată între FYRO Macedonia, Grecia si Bulgaria, si numită Meglen. Dialectul lor se numeste de aceea Meglenit ori megleno-român si este desprins de secole din dialectul Aromân. Meglenitii sunt singurii români de religie islamică. În sfârsit, un al patrulea si ultim grup este cel numit Istro-Român. Ei trăiesc în peninsula Istria de la Marea Adriatică, dintre Trieste (Italia) si Rijeka (Croatia), si sunt cu totii bilingvi sau trilingvi. Din nefericire, regiunile în care trăiesc acesti români sud-dunăreni sunt regiuni cu puternice sentimente si resentimente nationaliste si cu un înalt potential conflictual, motive pentru care românii de acolo nu sunt încurajati să-si recunoască originea latină si să se declare români, cu toate că ei s-au dovedit întotdeauna loiali patriei lor. Aromânii din Grecia, de pildă, au dat acestei tări numerosi si importanti oameni de cultură ori oameni politici.
G.G.: Comentati vă rog părerile dvs despre tăblitele de la Tartaria, tăblitele de plumb ‘dabogete’ si scrisurile antice din zona Deltei Dunării.
S.O.: Este un bun prilej să demontăm un alt mit drag tracomanilor, anume cel al “scrierii dacice” si al vechimii ei “imemorabile”. “Scrierea dacă“ este pură inventie. Nu este nici măcar vorba de incertitudini, de chestiuni de interpretare (din ce punct de vedere privim) s.a.m.d., ci pur si simplu nu există nici o scriere dacă. Înainte de ocupatia romană s-a folosit, totusi extrem de rar, scrierea greacă, de către persoane care fie erau greci, fie stiau greceste. Litere grecesti disparate se găsesc si pe blocuri de piatră din cetătile dacice, având însă în acest caz valoare numerică si fiind folosite ca notatii de către mesterii constructori. Asa cum cred multi dintre învătati, este foarte posibil ca la daci, întocmai ca si la celti până la un anumit moment, scrierea să fi fost supusă unui tabu religios. Tăblitele de la Tărtăria datează de pe la 7000-7500 dinainte de Hristos, deci nu pot avea nici o legătură cu dacii, care aveau să apară mii de ani mai târziu. Nu stim cărui popor au apartinut si nici dacă sunt făcute aici sau aduse din altă parte. Ce este evident este faptul că nu există o continuitate între acele tăblite si vreo scriere ulterioară, pentru că altfel ar fi trebuit să găsim si texte intermediare. Cât despre plăcutele “dabogete” (cum le-am numit cu un termen care apare chiar în interiorul textelor lor), ele sunt un artefact modern, probabil de la sfârsitul sec. 19 sau începutul sec. 20. Puteti găsi o prezentare mai detaliată a lor, cu imagini si transcrieri, la http://soltdm.com/reviews/ tabliteromalo.htm. Există azi în România o dispută fără sens în jurul lor. Evident că societatea dacomanilor, în ciuda oricăror evidente (între altele s-a demonstrat că si plumbul din care sunt făcute este de sec. 19), le consideră autentice. Textele nu sunt într-o limbă reală, ori măcar istoriceste posibilă (de altfel este evident că autorul lor nu se prea pricepea la limbi si la scrieri, pentru că amestecă printre literele grecesti caractere latine si chirilice), ci într-un idiom inventat, cu sonoritate uneori apropiată de cea a limbii esperanto, proaspăt inventată la 1890 de doctorul polonez Zamenhoff.
G.G.: De unde vine cuvântul… ‘cuvânt’?
S.O.: Acum câtiva ani, lucrând pe textul cronicarului bizantin Leon Diakonos, am dat peste afirmatia acestuia că prin sec. X rusii, care în frunte cu Sviatoslav făcuseră o incursiune în Balcani si, înfrânti, erau asediati între zidurile orasului Durostorum (Silistra de azi, Dârstor în româneste), au tinut sfat, pe care ei îl numeau “komenton” (“în limba nobililor”, zice diaconul). Stiind că în rusă ori în vreo altă limbă slavă nu există un cuvânt asemănător având acest sens, am căutat să văd de unde poate el veni. Iar originea lui s-a dovedit a fi numai latinescul “conventu” (clasic conventus si conventum). Dar de unde latină în sec. X? Răspunsul se impunea de la sine: “nobilii” mentionati de Leon Diakonos trebuie să fi apartinut aristocratiei locale române (la Silistra si azi locuiesc încă o multime de români, asa cum era si pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care era între altele si domn al Dârstorului), iar “komenton” nu este altceva decât transcrierea grecească a termenului românesc “cuvântu”, asa cum se pronunta el în sec. X. Veti găsi întreaga poveste a acestui termen la http://soltdm.com/langmod/romana/ komenton_r.htm. Un tânăr prieten bulgar, colaborator al site-ului si membru al forumului nostru, mi-a semnalat prezenta termenului în alte trei scrieri vechi, în forme care confirmă si mai clar ipoteza mea (koventon si konventon), asa că în viitorul apropiat voi reface întregul articol, pentru a cuprinde si aceste informatii noi. Acest cuvânt antic târziu si medieval demonstrează nu doar prezenta elementului românesc în fosta Moesie, ci si importanta acestuia pentru noua civilizatie în formare.
G.G.: Între tracologie si tracomanie, unde se situează cultura noastră?
S.O.: Nu stiu ce si cât loc au studiile de tracologie în cultura română, dar cu sigurantă că unele medii culturale ale Bucurestiului (si nu numai) ultimelor decenii au cunoscut dezvoltarea as zice explozivă a acestei ciudate mode, care este tracomania (sau dacomania). Ea nu poate fi numită “teorie” pentru că nu constă într-o constructie stiintifică ori măcar logică, cu o anumită finalitate si cu metode proprii. Ea este mai degrabă o viziune, o atitudine, o convingere aproape religioasă (cum observa cineva pe forumul nostru) în niste strămosi daci aproape supraumani, posesori ai unei stiinte secrete deosebit de înalte, detinătorii si reprezentantii unei civilizatii din care s-au născut toate celelalte culturi ale antichitătii. Ei nu sunt nici originali si nici inventie românească. Există bulgaromani (rusomani si slavomani), turco-mani, maghiaromani etc. Cred că mai toate natiile îsi au -manii lor. Este o modă care acum răspunde unei anumite nevoi dar care, după ce-si va epuiza resursele si îsi va plictisi adeptii, va dispărea, ca orice modă.
G.G.: Marele Constantin Noica diferentia între limbă, grai si dialect; unde vedeti limba si cultura română la sfârsitul secolului XXI?
S.O.: Eu nu am nici statura si nici instrumentele necesare unor judecăti la un asemenea nivel. Sunt însă multumit că există oameni care o pot face, precum Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, I.R. D.C. Mihăilescu s.a. Este însă limpede că suntem în pragul unei ere noi, fie si numai pentru faptul că, de la 1 ianuarie 2007, româna va deveni una din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Cred cu toată puterea că, având de acum acces la cea mai înaltă tribună, cultura română îsi va reface prestigiul pe care l-a avut în Europa în perioada interbelică.
G.G.: Cum ar putea cititorii nostri să afle mai multe din cercetările dvs?
S.O.: Site-ul proiectului meu, care se numeste Sorin Olteanu’s Linguae Thraco-Daco-Moesianae, si care are adresa http://soltdm.com a ajuns deja un loc de referintă pe internet pentru studiile tracologice si pentru istoria limbii române. Pentru un “one man site” cum este acum, cred că are si performante frumusele, lunar fiindu-i vizitate cam 10,000 de pagini, cu 50,000-60,000 de hits. El figurează în recomandările bibliografice făcute de multe universităti, în special americane, si este în mod curent folosit ca sursă de informare pentru grupuri de studiu si forumuri de tracologie. Pentru a putea însă avea calitătile, utilitătile si traficul unui site academic serios, el are nevoie de mult mai multe. Mai întâi ar trebui găzduit pe un server mult mai performant, de mai mari dimensiuni si mai rapid. Are nevoie si de o multime de noi functionalităti, pentru crearea si întretinerea cărora este nevoie de un specialist în programare internet. De asemenea, pentru alcătuirea unor baze de date cuprinzătoare trebuie cumpărate licente de acces la unele biblioteci on-line. Dar cea mai importantă actiune ar trebui să fie digitizarea textelor, pentru crearea unei biblioteci de tracologie si – visul meu mai vechi – a unei culegeri serioase de izvoare (texte vechi) pentru studiul limbii si istoriei atât ale neamurilor trace cât si ale românilor. De aceea fac pe această cale apel la cititorii dvs. pentru sprijin de orice fel. Cel mai important ar fi cel financiar, prin donatii sau abonamente, care să-mi permită ajutor specializat si constant. Ajutorul poate consta apoi în asistentă IT, pentru crearea unui nou look si îmbunătătirea functiilor site-ului. Deosebit de necesar este si ajutorul în cărti si articole de specialitate (fie copiate si expediate prin postă, fie scanate si trimise prin e-mail) si accesul la baze de date internet. Există de pildă o vastă bibliotecă de cărti si articole consultabile on-line, JSTOR, care, din păcate, nu functionează pe bază de abonament, ci prin institutii afiliate. Or, din România s-au afiliat numai putine astfel de institutii, doar două-trei din Bucuresti, iar în cadrul lor nimeni nu pare să stie de această afiliere si de modalitatea de acces la baza de date. Dar am nevoie de tot sprijinul, si mai ales al românilor binevoitori din diaspora, pentru că pe la noi încă se întelege mai greu că prestigiul României se clădeste cu cultură si cu stiintă, si mai putin cu fotbal.
G.G.: Cum pot cititorii nostri să vă contacteze?
S.O.: Mai întâi la adresa de e-mail: sorin.olteanu@soltdm.com, ori smolteanu@hotmail.com. De asemenea la: http://soltdm.com/intro/aboutme.htm.
G.G.: Vă multumesc!
S.O.: Si eu dumneavoastră!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.