Parafrazând acest cântec al celor de la Sarmalele Reci (1995) o să vin şi eu cu acest nou articol al meu în care o să povestesc de ţara în care, nu contează ce şi cât ştii, ci pe cine şi de unde-l ştii !
Dar haideţi să încerc să fiu puţin mai explicit, „Partidul m-a vrut pregătit!” motiv pentru care am absolvit liceul mecanic cu specializarea prelucrător prin aşchiere şi Diplomă de Bacalaureat, fiindcă aceste erau cerinţele şi sarcinile cincinale, aşa era doctrina pe atunci să mergi la muncă într-o fabrică şi să-ţi serveşti patria prin muncă şi devotament, am zis şi eu că „da”, doar nu era să-mi supăr părinţii, că nu sunt şi eu în rând cu oamenii muncii de la oraşe şi sate şi m-am făcut strungar ca tata pregătit să merg în 3 schimburi, 6 zile pe săptămână să produc utilaj petrolier, că doar eram din „Capitala aurului negru” (Ploieşti).
OK am zis nimic mai frumos, dar pentru ca strungul să funcţioneze în parametrii de maximă eficacitate, trebuia neapărat să am şi Diploma de Bacalaureat pentru a fi, utilajul emoţionat că este folosit de o persoană pregătită temeinic. Pregătirea practică, se făcea chiar în fabrica unde erai preconizat să fii repartizat şi unde începusei să deprinzi tainele meseriei. Am fost „norocos”, am făcut practică în jumătate din secţiile inteprinderii care avea, pe atunci, cam 18.000 de muncitori, ce mai încolo şi-ncoace mă apropiam de ”normalitate” şi eram gata să-mi servesc patria printr-o producţie exagerat de mare de utilaj petrolier.
A venit însă, decembrie ‚89 şi chestia aceea pe care majoritatea cărţilor de istorie au catalogat-o a fi Revoluţie. Fabrica, pentru care mă pregătisem temeinic în 4 ani de liceu se clătina puternic în tranziţia care se instalase şi nu a avut loc să mai primească alt muncitor socialist. Se reluaseră puternic importurile şi ţara devenise un imens depozit de mărfuri şi mi-am zis mă fac vânzător-gestionar, dar nu aşa unul oarecare ci unul pregătit şi-am mai mers la o specializare unde m-am făcut „buticar” cu diplomă şi pregătire în domeniul vânzărilor.
OK dar ca să fii un bun gestionar trebuie să ai şi cunoştinţe de contabilitate primară, iar ca să te pricepi la contabilitate, este absolut necesar să faci un curs de contabilitate. Am zic „Cum să nu !?” dacă patria mă vrea pregătit, o să merg şi la curs de contabilitate, ca să fiu şi eu în noile cerinţe ale nou instalatei economii de piaţă şi să susţin economia contabilizând absolut orice era de contabilizat, în conturi pasive şi active (conform „Planului General de Conturi”), care aveau rolul de a mă tulbura şi mai mult faţă de perioada de dinaintea începerii cursului.
Dar fiindcă un contabil nu este contabil fără cunoştinţe temeinice de calculator, m-am trezit „expediat” şi la un curs de ajutor analist programator, fiindcă totul era legat de informatică şi de Tehnologia Informaţiei & Comunicaţiei. Am zis cu naiba să nu, să fiu şi eu un calculatorist priceput, hai înapoi la şcoală şi să deprind şi eu tainele şi tehnicile computerelor, ale sistemelor de operare şi cine ştie poate o să mă fac hacker dacă lucrurile nu merg aşa cum am preconizat eu. Aşa că mi-am făcut dosarul complet şi m-am înscris la şcoala de ajutor programator fiindcă aşa mă vroia ţara mea dragă.
Pentru cei ce vroiau cursul de ajutor programator avea ataşat separat un modul de „Perfecţionare Excel” şi am zis ce naiba dacă este promoţie să profit şi eu din plin şi m-am „înfipt” să urmez şi acest curs. Calculele tabelare nu mai erau o necunoscută pentru mine şi am zis că aşa e bine şi că ţara mă vrea foarte pregătit şi să nu-mi dezamăgesc patria m-am ţinut temeinic de şcoală. Ce mai încolo şi-ncoace începusem să devin muncitorul multilateral dezvoltat aşa cum patria mă cerea a fi şi care ram pregătit, întotdeauna să ocup, cu mare competenţă, un post în structurile muncitoare ale ţării.
Însă aşa cum aţi simţit şi dumneavoastră, pe propria piele, economia de piaţă ne-a afectat pe toţi într-un mod brutal şi neiertător şi a fost mare criză şi nevoie de lucrător social. Aşa că m-am dus, mi-am luat ghiozdanul din cuier mi-am făcut dosarul de şcolarizare şi m-am prezentat plin de elan şi încredere la cursurile de lucrători social. Anchetele sociale şi consilierile nu mai aveau secrete pentru mine, iar practica urmată la o casă de copii îmi deschiseseră noi orizonturi de perspectivă. Patria deja începuse să fie mândră de mine şi eu mă simţeam excelent că sunt aşa cum mă vrea ţara.
Deschiderea graniţelor a mai adus o nouă problemă, mulţi străini aşa că era foarte bine să cunoşti o limbă străină, ceea ce m-a împins către cursul de limbă engleză aproape în mod firesc şi instantaneu. Engleza o vorbeşte oricine aşa că nu a fost nicio problemă să asimilez imediat cunoştinţe temeinice de limba engleză, eram foarte bucuros că mă pot înţelege cu străini în ţara mea şi că sunt exact aşa cum patria o cere, fiind un element model al ţării mele, făcându-i plini de invidie pe cei ce se îndoiau de asta.
Bineînţeles că nici engleză nu poţi vorbi la nesfârşit în România şi într-o ţară în care toată lumea se vaită de ceva, mi-am zis că ar fi o idee foarte bună să urmez un curs de masaj & reflexoterapie şi să scap lumea de durere. Singura problemă era că durerile oamenilor nu erau cauzate din motive anatomice ci din motive sociale şi că oricât de bun maseur şi reflexoterapeut sunt nu aveam cu să-i fac să scape de ceea ce-i durea pe ei. Dar măcar aveam liniştea sufletească, în mine, că sunt aşa cum mă vrea ţara şi că standardele lucrative sunt făcute pentru a fi depăşite şi aşa este cel mai bine.
A urmat (turnat special pentru mine) ciclul de formare de formatori, desfăşurat în 4 ţări (Polonia, Portugalia, România, Spania), în cadrul stagiului de instruire „Training Today To Train Tomorrow”. Internaţionalizarea acestui curs m-a făcut să-mi dau seama de mai multe lacune existente la noi şi să realizez că lumea începea să mă privească ciudat, datorită cumului de funcţii pe care îl realizasem de-a lungul atâtor ani de instruire şi de practică, peste tot pe unde era (sau nu) nevoie de mine, începusem să fiu aşa cum mă vroia ţara.
Cursul mai sus menţionat m-a făcut să-mi dau seama că este nevoie de-un agent de turism – ghid. Aşa că a urmat Şcoala Postliceală de servicii de turism având specializarea mai sus menţionată. Experienţa şcolară o aveam deja, aşa că mi-am făcut ghiozdanul, mi-am întocmit dosarul şi-am început, plin de elan să acumulez cunoştinţe în ale turismului intern şi internaţional şi să fiu şi eu în „normalitate” exact aşa cum mă vrea ţara; adică un element multilateral dezvoltat pe calea propăşirii patriei noastre.
Dar ce-i ăla un ghid turistic ce ajunge în Belgia, Franţa sau Luxemburg fără cunoştinţe de limba franceză !? Aşa că (exact cum v-aţi dat seama) am plecat plin de avânt studios către cursul de limba franceză, nu de alta dar trebuia să mă înţeleg şi eu cu francofonul oriunde s-ar afla el. Acum, mă gândeam eu, sunt exact aşa cum mă vrea ţara, studios, calificat, în toate domeniile de activitate cerute pe piaţă şi gata de muncă. Plin de elan muncitoresc am plecat cu CV-ul la angajare, dar …
… ţara are nevoie acută de bucătari şi acum, când scriu aceste rânduri, particip la un curs de bucătari, fiindcă aşa cum spunea cineva de mâncat se va mânca mereu, însă este nevoie de cei ce vor găti mâncarea.
Partea nasoală este că angajatorii au o oarecare teamă de supracalificarea mea în atâtea domenii şi la angajare au prioritate cei cu relaţii şi cu mai puţine cunoştinţe. Poate ar trebui să-mi încerc norocul „dincolo” că ţara mea zice că trebuie să fiu mai bătut în cap pentru a avea nevoie de mine. Aşa că nu ştiu dacă cineva va ţine cont de vreo calificare de-a mea fiindcă după mai multe sute de CV-uri depuse, am ajuns la concluzia că NU mai contează ce şi cât ştii ci pe cine şi de unde-l ştii şi că … „Ţara te vrea prost!”