Diploma de atentie

Virgiliu Vitan: Filosofia frunzei

Cred că nimic în lume nu reuşeşte să transmită atât de mult în aşa puţine cuvinte ca şi poezia…

Citind cu atenţie versurile poetului timişorean Virgiliu Vitan mi-am dat seama că este atins nu numai de aripa Euterpei, muza poeziei, ci şi de cea a filosofiei. Scrie versuri bine rimate, parcă vrând să demonstreze că dictonul latin „Si metrum non habet, non est poema” este legea sa în creaţia lirică. Câţi poeti mai scriu poezie cu rimă? Pentru aceştia versul alb este mai accesibil şi poate considerat mai modern, dar cel cu rimă este mai greu de conceput şi mai plăcut inimii şi sufletului!

 

Iată ce îmi scrie tânărul poet:

„… Numele meu este Virgiliu Vitan şi sunt născut în Timişoara la 31 ianuarie1975. Sunt de profesie inginer şi sunt absolventul unui Masterat în domeniul ingineriei. În prezent (începâd cu această toamnă) mă pregatesc să urmez cursurile unei Universităţi private din Timişoara cu specializare în domeniul economiei. În planul activ actual, conduc o filială a unei firme naţionale care se ocupă în regiunea Banat (din România) cu producţia şi distribuţia de etichete autoadezive cu aplicaţii în industrie, comerţ şi servicii.

De ce poezie…

Am simţit întotdeauna o înclinaţie pentru poezie, dar nu m-am gândit că aş putea vreodată să scriu o strofă care să poată exprima gândurile care mă străbat. Cred că nimic în lume nu reuşeşte să transmită atât de mult în aşa puţine cuvinte ca şi poezia.

Stările noastre sunt atât de schimbatoare încât este păcat ca atunci când gândurile sau sentimentele, acutizate în vreun fel, se întâlnesc cu propria noastra înţelepciune, să nu le şi aşternem pe hârtie. Indiferent cât de ignoranţi suntem cu noi sau cu ceilalţi, noi, absolut toţi, simţim poezie. Nu toţi, însă, ne simţim suficient de liberi pentru a scrie ceea ce simţim. Fără să ştim însă, că scriind te eliberezi, împarţi cu universul bucurii sau tristeţi, presupuneri, îndoieli sau concluzii indiferent cum ar fi ele. Aş spune că pentru mine poezia este un fel de terapie prin care îmi demonstrez că fac ceva, că iau poziţie în faţa gândurilor sau a situaţiilor pe care le am de trecut. Cred că unele din scrierile mele sunt foarte apropiate de viaţa socială actuală din România, aşadar, nu reuşesc să fiu total obiectiv şi atemporal. Altele însă, legate de natură, vor inspira întotdeauna omenirea. Cred că Dumnezeu ni se arată cel mai bine în felul în care cresc plantele sau animalele în starea lor pură de totală libertate. Macroechilibrul care domeşte acolo este sublim şi trebuie sa ne fie Luceafăr. Nu pot să nu apropiu aceste gânduri de micile noastre treburi din monumentala noastră viaţă. De aceea vreau să fim atenţi la toate lucrurile cotidiene care ni se par implicite şi total accesibile. S-ar putea să fim iubiţi de o frunză făra să ştim, dar mai grav, s-ar putea să nu ştim iubi aşa cum o frunza o poate face. Îngemanarea aceasta între Divinitate, om şi mijlocul lor de comunicare cel mai direct: natura, mă inspiră atunci când scriu.  

 

Cu mult respect,

Virgiliu Vitan

Timişoara

14 august 2007”

—————————————————–

Virgiliu VITAN:

FILOSOFIA FRUNZEI

ÎMPLINIRE

Iar eu privesc de sus, de pe tulpina groasă,

Urcat mereu spre cer, printre frunziş mărunt,

Iar tu, din nou apari, cu-aceeaşi haină roasă,

Cu fruntea-ngândurată, dulce şi tunsă scurt.

Din nou eu vesel, tandru,

Candid şi plin de-amor,

Din nou plătindu-ţi birul,

Te-admir cuprins de dor.

Eu frunză, tu femeie,

Eu şoaptă, tu aluat,

Tu tristă şi subţire,

Şi goală te-am visat.

Ce simţi din toate astea,

Cum pot eu să îţi spun?

Cum să găsesc eu calea,

Să fiu în al tău drum?

Doar toamna mă salvează

Când veşted voi cădea

Şi focul tău mă arză,

Căldura de-ţi voi da.

Atunci, piciorul moale,

Eu fin voi săruta,

Arşiţa jertfei mele,

Fioruri dulci va da.

N-o să-mi pricepi parfumul

Chiar dacă-l vei avea,

Afrodisiac mi-e fumul

Pe care ţi-l voi da.

Ce multă mângâiere-i

Acum în viaţa mea,

Tu mică moarte-adulmeci,

Eu moarte mare, grea

Din toată viaţa-mi-naltă,

Doar asta va conta.

TOAMNA SAU IARNA?

Este o toamnă lungă şi-i cald încă afară

Iar frunzele-s mai toate căzute pe trotuar,

Gândesc că în curând, zăpadă va fi iară

Şi ce e mai frumos eu pun azi pe cântar.

Să fie oare toamna, cu galben-ruginiul

Ea cu bogata-i masă şi cu pocalul plin

Când deasă a fost via şi bine cade vinul

Privind cum bate ploaia şi vântul suflă lin?

O frunză cam târzie, fără prea multă viaţă

Care zbura agale, plutind între-anotimpuri,

Lovită fiind de ploaia, ce s-a schimbat în gheaţă,

Scruta atent cum cade  zăpada pe pământuri.

E iarnă iar afară, e voioşie tare,

Fulgi mari ce-nviorează  parcă şi-al nostru gând,

Aproape-i sărbătoarea cu Naşterea cea mare,

Rugându-ne cu toţii să vin-un an mai blând.

Iar ca răspuns la toate, cele ce au fost scrise,

Că este toamnă, iarnă, că-i cald ori este frig,

Frumoasă este lumea cu suflete deschise,

Ce fac întreaga-ţi viaţă să fie un câştig.

FRUNZA ŞI NOI

Încă de la-nceput când mugurul plezneşte

Sortită-i a trudi pe-ntreaga-i scurtă viaţă

Iar veştedă cînd toamna o loveşte

Căzută la pământ, ea încă mai spune o povaţă.

Povaţa ei e simplă pentru noi

Căci lupta-i cu trăirea n-o-nţelegem

Şi mică ni se pare privind la pomii goi.

Totuşi, uşor ne e o frunză căzută, dar frumoasă, să alegem.

Ea rostul ei şi-l ţine şi luptă pân’ la capăt

Şi cu lumina face pe veci ea legământ.

Împarte tot din suflet, ea este fără pată,

Din ţelul ei o alta înmugureşte pe pământ.

De fiecare dintre noi putem

S-o imităm măcar odată-n viaţă

Şi să lăsăm celor ce vin îndemn

De a-mpărţi cu alţii tot ceea ce învaţă,

Atunci, vom fi mai buni,

Mai demni de lupta noastră.

Chiar dacă frunza cea căzută eşti, s-aduni

Putere pentru-a-nmuguri a ta odraslă.

NATURA

Cum din natură omul îşi ia a lui menire,

Şi lacrimi, bucurie şi tot ce noi avem,

Chiar pân’ la urmă totul şi chiar întreaga fire,

Natura ne e soarta, copiii ei suntem.

Încearc-o respiraţie cât mai adâncă-n tine

Când eşti lângă natură este ceva sublim,

Ea sufletu-ţi încarcă şi-ţi va şopti: prin mine

Vei avea tot şi toate, deasupra cer senin.

Tu din natură caută-ţi menirea s-o-nţelegi

Şi la natură vino şi spune-ţi întristarea

Aşa o viaţă-ntreagă să ştii c-o să culegi,

Dorinţa-ţi împlinită, în lumea cât e zarea.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top