“Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.”
În contextul unei lumi zguduită de puternice crize economice şi politice, măcinată de conflicte armate interminabile, roasă de o largă paletă de flageluri, se face simţită, tot mai pregnant, o acută sete de spiritualitate. Din acest motiv, am simţit nevoia de a adapta textele Scripturii în versuri, încercând astfel a mă înscrie în programul lansat de Mântuitorul Iisus Hristos cu cca. 2000 de ani în urmă – adică de răspândire a Evangheliei, a acestei veşti bune – în întreaga lume (Marc. 16:15). Adaptarea urmăreşte, prin limbajul ei simplu, să dea o nouă formă textelor Scripturii – fără a le modifica esenţa şi făra a face apologia vreunei orientări religioase – făcându-le astfel uşor accesibile şi, totodată, uşor de memorat pentru minţile fragede, în ideea ridicării nivelului de spiritualitate al potenţialilor cititori, care, cuprinşi de tumultul vieţii cotidiene, au lăsat Cuvântul înecat în cascada evenimentelor zilnice (Mat. 13:22), dosit într-un ungher al subconştientului lor.
Mă adresez, în primul rand, tinerilor şi, de aceea, intenţionez, sub motto-ul “Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”(Eclesiastul 12.13), să lansez o rubrica intitulată “Miez de înţelepciune”, în care să parcurgem împreună textele Scripturii, turnate îna această nouă formă, uşoară şi accesibilă tuturor, pentru ca ei să ştie că deasupra tuturor legilor care guvernează universul, se află Dumnezeu.
DRAGI TINERI
Voi sunteţi floarea umanităţii, sunteţi cei prin care omenirea păşeşte pe treptele evoluţiei sale infinite. Prin voi, noi – cei de azi – vom trăi mâine, precum şi voi veţi trăi prin copiii voştri, care la rândul lor vor merge mai departe prin nepoţii voştri şi tot aşa – la nesfârşit – se vor perinda generaţiile, după acelaşi scenariu, pentru că “nimic nu-i nou sub soare”, constata un înţelept al antichităţii. “Un neam se trece, altul vine, / Pământul însă se va ţine, / În veşnicie, pe picioare. / Iată că soarele răsare, / Apune şi aleargă iară/ De unde-a pornit prima oară, / Ca să înceapă altă zi.”¹ Tocmai de aceea, vrem să vă împărtăşim din experienţa noastră, să vă ghidăm paşii, pentru ca voi să vă puteţi bucura – ascultând de părinţii voştri – de o viată lungă şi fericită.
Indiferent de ce profesie veţi îmbrăţişa sau de locurile în care vă vor purta paşii în tumultul vieţii acestei lumi relative, este necesar să aveţi, în permanenţă, un sistem de referinţă stabil, la care să vă raportaţi întotdeauna, pentru a şti “cine sunteţi”, “de unde veniţ” şi “încotro vă îndreptaţi”. Acest sistem de referinţă, nu este altul decât Dumnezeu, pentru că numai El – potrivit sfântului apostol Pavel – este “acelaşi ieri şi azi şi în veci”.
Ioan Ciorca
1. Citat din adaptarea în versuri a “Carţilor lui Solomon”, de Ioan Ciorca
Acuma dar, atenţi să staţi
Şi-n linişte să ascultaţi
Care-i sfârşitul tuturor –
Cel al învăţăturilor:
Teamă s-aveţi de Dumnezeu,
Păziţi-I legile, mereu,
Şi nu ieşiţi din vorba Lui.
Îndatorirea omului,
Aceasta este; căci odată,
Domnul va face-o judecată,
Iar faptele vor fi aduse
Fiind apoi în faţă-I puse.
Nimic din ce este ascuns,
Nu-i pentru El de nepătruns.
Va judeca, din jilţul Său,
Tot ce-aţi făcut: bine, sau rău.
MIEZ DE ÎNŢELEPCIUNE
– Facerea lumii –
1. La început Dumnezeu Sfântul,
A făcut cerul şi pământul.
– Lumina –
2. Pământul era gol cuprins,
Iar peste-al apelor întins,
Al beznei văl stăpân era.
Doar Duhul Domnului zbura
Peste a apelor pustie.
3. Atuncea Domnu-a zis: “Săfie
Lumină pe acest pământ!”
Şi-a fost cum zis-a Domnul Sfânt.
4. El a văzut că este bună
Şi n-a mai lăsat, împreună,
Să stea lumină şi-ntuneric –
Le-a despărţit El, Cel puternic.
5. Lumina, a chemat-o “Zi”,
Iar întuneric, cât va fi,
“Noapte”, nume i-a ticluit.
Şi astfel, seara a venit,
Apoi a fost o dimineaţă –
Avem deci, prima zi, în faţă.
– Cerul –
6. A doua zi, Domnul a zis:
“Între al apelor abis,
O-ntindere trebuie pus,
Spre-a despărţi apa de sus,
De apele care sunt jos.”
7. Şi s-a făcut – atunci – frumos,
Întinsul ce le-a despărţit
Şi care, “cer”, a fost numit.
8. Apoi, iar seara a venit,
În urmă-i zorii s-au ivit
Cernându-şi peste toate roua,
Şi-astfel s-a dus ziua a doua.
– Pământul –
9. A treia zi s-a aşezat –
Domnul, aşa, a cuvântat:
“Voi, ape care sunteţi jos!
Vă strngeţi!” – şi aşa a fost.
În urma lor s-a arătat
10. Uscatul. Dumnezeu i-a dat
“Pământ” drept nume şi, vă spun,
Şi-acest a fost un lucru bun.
11. Apoi Domnul a poruncit:
“Să dea pământul, negreşit,
Verdeaţă, iarbă şi să dea
Pomi roditori, asemenea;
Şi toată lumea plantelor
Să-şi dea, în rod, sămânţa lor.”
12. Aşa a fost – cum a dorit:
Întreg pământul a-nverzit,
13. Şi-apoi, din nou, s-a înnoptat.
A treia zi, s-a terminat.
– Soarele, luna şi stelele –
14. În ziua ce-a urmat – în zori –
Domnul a zis: “Luminători,
Pe cer, astăzi, voi împărţi.
Ei, ziua, o vor despărţi,
De noapte; vremi, vor arăta,
Ani, zile. Cât pe cer vor sta,
15. Vor trebui să lumineze
Pământul, şi să îl vegheze.”
16. De-atuncea, soarele şi luna
Se urmăresc pe cer într-una –
Soarele ziua luminează,
Iar luna, noaptea argintează.
Să fie cerul mai bogat,
Domnul, şi stele a creat.
17. Toate acestea, Domnul Sfântul,
18. Pentru a lumina pământul,
Şi ca să poată limpezi
Lumini din beznă, nopţi din zi –
Le-a născocit, cu multă artă,
Transformând cerul într-o hartă.
19. Seara, întâi, aprinde harta,
Şi-astfel s-a dus ziua a patra.
– Vieţuitoarele mării –
20. În dimineaţa următoare,
Domnul a zis: “Vieţuitoare
Să mişune în apa mării!
Păsări să zboare-n largul zării!”
21. Precum a zis, s-a şi făcut:
De viaţă, apa s-a umplut,
Iar păsările au pornit
Şi cerul l-au însufleţit.
22. Domnul, la ele, S-a uitat
Şi-apoi, le-a binecuvântat.
23. În zare, soarele-a apus:
A cincea zi, în zbor s-a dus.
– Vietuitoarele pământului –
24. Domnul a zis: “Vieţuitoare
De soi, vite şi târâtoare,
Şi fiare pământeşti să dea
Pământul! Asta-i voia Mea!”
25. Cu animalele-a sfârşit,
Iar după ce s-a mai gândit
26. A zis: “Acuma, face-vom
Un chip ca Noi – el va fi “om”.
Cu Noi, se va asemăna,
Peste pământ va domina
Şi toate câte le-am zidit –
Şi peşti şi păsări, negreşit
Şi animale – îi vor fi
Date spre a le stăpâni.”
27. Apoi, Domnul l-a modelat
Pe om, şi chipul Său, i-a dat.
A făcut parte bărbătească,
Şi-n urmă, parte femeiască.
28. Lucrarea, când a terminat,
La oameni, Domnul S-a uitat,
Spunând: “Creşteţi, vă înmulţiţi,
Pământul să îl stăpâniţi!
Stăpâni să fiţi pe peştii mării
Şi peste pasările zării –
Pe tot ce e vieţuitoare,
Pe tot ce mişcă, azi, sub soare.
29. Drept hrană, iată că vă dau,
Ce soi de iarbă vreţi voi, sau
De pomi. Toate ţi-s date ţie.
Deci, omule, hrană, să-ţi fie!
30. Iar fiarelor pământului
Şi păsărilor cerului –
Tot ce se mişcă şi se vede –
Primesc, drept hrană, iarbă verde.”
31. Domnul, privind la ce făcuse,
Că bune-s toate, El văzuse.
Astfel, a fost, din nou, o seară,
Şi-apoi, o dimineaţă, iară.
A şasea zi se încheiase;
Domul lucrarea-Şi terminase.
Ioan CIORCA