General

Ura, intoleranta, dezbinare vs Credinta, Nadejde, Dragoste

          Ovreii, in imbirligatele demersuri de a-l identifica pe mesia lor, care sa le redea statutul de popor ales, de popor al popoarelor, nu fac altceva decit sa loveasca permanent in Mesia, dealtfel, al tuturor, inclusiv al lor. Ca si cind nu I-ar fi fost de ajuns loviturile si supliciile la care El a fost supus din momentul arestarii si pina in momentul zicerii: “S-a sfirsit”.

          Despre faptul ca intre cele trei mari religii monoteiste mondiale, crestinism, mozaism, si islamism, exista oaresice frictiuni permanente, se stie si se poate constata in fiece zi.          Despre actiunile in forta pe care musulmanii le-au organizat, pina mai acum citiva zeci de ani, impotriva Crucii si-mpotriva teritoriilor crestine, au curs tone de cerneala.          Despre faptul ca pe teritoriul Palestinei, de la 1948 incoace, n-a existat nici macar o zi de pace reala si probabil ca nici nu va exista atita timp cit predecesorii lui Avraam separati in cele doua tabere, una a lui Isaac si cealalta a lui Ismael, isi vor varsa singele pentru fiecare palma de pamint, dar si pentru incercarile lor reciproce de a umbri Steaua lui David in favoarea Semilunei si invers, se pot citi stiri cotidian.          Insa, despre faptul ca exista anumiti mozaici care intreprind fel si fel de actiuni anti-crestine se mai stie cite ceva, dar totul este foarte repede musamalizat, iar reactia din partea crestinismului este cvasi-inexistenta.          Ovreii, in imbirligatele demersuri de a-l identifica pe mesia lor, care sa le redea statutul de popor ales, de popor al popoarelor, nu fac altceva decit sa loveasca permanent in Mesia, dealtfel, al tuturor, inclusiv al lor. Ca si cind nu I-ar fi fost de ajuns loviturile si supliciile la care El a fost supus din momentul arestarii si pina in momentul zicerii: “S-a sfirsit”.          Dar ce-au cu El ?  Ce-au cu Crucea pe care El a ridicat-o la rang de institutie ?  Ce-au cu aceasta credinta care propovaduieste, mai tare decit orice, dragostea si buna intelegere intre indivizi ?  Si ce-au cu noi, cei care ne inchinam Crucii ?  Pentru ca noi n-avem nimic, dar absolut nimic, impotriva lor. Nu exista dispute teritoriale intre noi si ei, nu exista reprosuri, din partea noastra catre ei, cum c-ar fi orbi, sau legati la ochi, atunci cind isi risipesc aproape intregile energii pentru defaimarea lui Iisus Christos fiul lui Dumnezeu, cel care a inviat si a infiintat Biserica Crestina, nu-i deranjam amintindu-le despre blestemul, ce pare a fi permanent, din acea zi de vineri in care au urlat la unison: “Singele Lui asupra noastra si-a copiilor nostri”!          Si cu toate astea, din negura vremurilor si pina-n ziua de azi, auzim despre fel si fel de planuri, care mai marete, care mai banale, puse la punct de anumiti ovrei si indreptate impotriva Crucii.          Spre exemplu, o fi oare o coincidenta faptul ca fondatorul doctrinei politice absolut materialiste si total anti-crestine numita comunism, Karl Marx, a fost ovrei ?          Sa fie, deasemenea, vreo coincidenta faptul ca, nu mai departe decit in Romania, fruntasii partidului care au tras cu dintii si cu ghiarele in vederea instapinirii comuniste au fost ovrei ? Iata numai citiva dintre acesti luptatori impotriva crestinismului:          Ana Pauker (numele real: Hannah Rabinsohn): a fost ministru de externe si nu numai atit. A condus Romania. A fost supranumita “Stalin in fusta” al Romaniei tocmai datorita duritatii iesite din comun cu care ii trata pe romanii crestini;          Vasile Luca (numele real: Luka Laszlo): a fost si el ministru de finante si un foarte apropiat al “tovarasei Stalin”;          Teohari Georgescu (numele real: Burach Teskovici): a fost ministru de interne;          Iosif Chisinevschi (numele real: Jacob Broitman): a fost vicepresedinte al Consiliului de Ministri;          Alexandru Nikolski (numele real: Boris Gunberg): unul dintre cei mai dovediti reprezentatni ai NKVD-ului;          Generalul de securitate Doicaru (numele real: Dulberger): unul dintre cei mai notorii tortionari indreptati impotriva crestinilor romani;          Leonte Rautu (numele real: Lev Oighenstein): unul dintre ideologii comunisti porniti impotriva crestinismului;          Valter Roman (numele real: Erno Neulander): fiul unui rabin ovreu care a ajuns Sef de Stat Major al Armatei Romane cu sarcina expresa de a o transforma pe aceasta, pur si simplu, intr-o filiala a armatei rosii eliberatoare !!!;          Silviu Brucan (numele real: Saul Brukner): secretar general de redactie la ziarul “Scinteia” de unde solicita in permanenta UCIDEREA ?! fruntasilor partidelor istorice si pentru ca acestia nu acceptau ateismul comunist;          Avram Bunaciu (numele real: Abraham Gutman): a fost ministru de justitie si externe;          Colonelul Strul: comandant al inchisorii din Ploiesti ticsita, la un moment dat, cu romani crestini;          Mihail Roller: care, desi nu avea studii de specialitate, a fost principalul realizator al Manualului de Istorie a Romaniei din 1947 din care reiesea clar ca absolut toate valorile nationale romanesti cu valente crestine la care romanii se rugasera pina atunci, erau nule si trebuiau sterse din constiinta romanilor;          Etc, etc, etc. Si mai exista o nedumerire fata de cei mai sus mentionati: in baza carei ratiuni isi schimbau acesti alogeni numele din Rabinsohn, Teskovici, Gunberg, in Ana, Vasile, Alexandru ?  Le este rusine cu numele lor ?  Le este rusine de natia lor?  Sau vor fi avut cumva impulsuri spre a se boteza crestini si, cine stie, s-or fi luat cu treaba si n-au mai apucat ?  N-am aflat nimic in acest sens, dar sa revenim.Sa fie oare absolut falsa informatia potrivit careia in anul 1897, la Basel, a avut loc marele congres sionist unde au fost elaborate cele 24 de procese-verbale cu continutul politicii secrete a ovreilor pentru cucerirea lumii crestine, numite Protocoalele Inteleptilor Sionului ?  Pentru ca pina-n cele din urma chiar ei, sionistii, au recunoscut prin vocea doctorului Hertzl ca au avut loc unele “dezertari care au ingaduit paginilor (paginilor ?!) sa cunoasca tainele Protocoalelor”, afirmatie aparuta intr-o circulara a comitetului sionist din 1901.          Un ultim racnet ce tine de atacurile anumitor mozaici impotriva prea-tolerantei credinte crestine ii apartine unui tip numit Simcha Jacobovich care, parca indemnat de blasfemiile insiruite in romanul “Codul lui Da Vinci” arunca o proaspata galeata de laturi asupra Crucii sustinind, nici mai mult nici mai putin decit, ca a descoperit osemintele Mintuitorului plus inca vreo citeva de-ale familiei Lui.

          Bre, Jacobovich, chiar mizezi pe faptul ca te va crede cineva ?          Pai chiar unul de-al tau, probabil om cu frica de Dumnezeu, infirma elucubratiile tale, mai ales ca prin natura profesiei este mult mai autorizat decit tine in asi da cu parerea. Este vorba despre profesorul universitar si renumit arheolog Amos Kloner care in 1980 descoperea niste oseminte, pe ale caror sarcofage apareau numele de Jesua, Josef, Maria, Judah, dar acesta nu a sustinut niciodata ca ar fi vorba despre persoana Mintuitorului, a Sfintei Fecioare si alte astfel de blasfemii.          Dar noi, in spiritul doctrinei Christice, ne resemnam si iertam gresitilor nostri.          As vrea insa sa vad ce reactie ar avea mozaismul international daca vreun crestin, de meserie nu istoric, nu arheolog ci regizor, ar expune miine la New York un documentar din care sa reiasa ca, de fapt, Moise nu i-a scos pe ovrei din robia egipteana, nu a primit Tablele Legii direct de la Dumnezeu si nici nu si-a condus poporul pina la citiva metri de Canaan-ul in care aveau sa se transforme si ei intr-o natiune, ci el, Moise, a fost, spre exemplu, un simplu pastor prin pustie care datorita plictiselii s-a apucat sa inventeze toate acestea.          Va dati seama ce s-ar intimpla ?  Ce reactii ar urma ?          Si nu stiu daca ei, mozaicii, ne-ar ierta pe noi, crestinii, pentru o astfel de ofensa.          Dar, cine stie, poate ca si noi ne-om aduce aminte vreodata de Ioan, Cap 2, versetele 13-16. Si asta nu pentru toti ovreii ci numai pentru aceia care nu mai au timp sa-si citeasca Talmudul pentru ca sint prea ocupati cu distrugerea Noului Testament.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top