Din luptă e născut
Şi-n luptă a urmat,
De popor inima l-a durut
Pentru el s-a ridicat.
Prin sânge şi prin lacrimi
A ocrotit acest pământ,
Dar în prezent mulţi lacomi
Îl irosesc în vânt.
Trecătorul prin viaţă
Dorul mă omoară
Şi stau în singurătate,
Sunt singur nu prima oară,
E o dură realitate…
Când viaţa mi se stinge
În noapte evadează,
Aripile-mi frânge
Şi spre abis pledează.
Sunt o simplă vietate
Rămasă pe pământ,
Fără aripi şi idealitate,
Sunt un viitor mormânt.
Nu mai sunt ceea ce am fost,
Prin lume rătăcesc,
Sunt un geniu fără rost,
Paradoxul vieţii
Culmea liniştei-furtuna
În orice ordine-haos
Pe cât de ideal sunt stelele şi luna
Pe atât pământul e un paradox.
Iubim toţi doar o clipă-existenţa
Tindem spre a realiza- dorinţa
Negăm şi tropuşim – moralul
Şterpim şi îngropăm-harul.
Căutăm un echilibru
Dintre a fi şi a trăi
Nu mai e nimic sacru
Trăim pentru a fi….
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.