Jurnalul meu

Versuri (4)

Pirogă de vise / Străină ancoră  / Cu sabia tăcerii / Silabe / În ape de descântec /

Pirogă de vise
 
 E rece ţărâna frângându-se-n spasme,
 şi candela-i  tristă rotindu-şi lumina.
 Vegează tăcerea culorile sihastre
 lipindu-şi cu moarte de clipă, retina.
 
 Pirogă de vise mi-e trupul de crin…
 grăbite bătăi de-aripi la intrare,
 o lacrim-ascunsă în sângele din vin,
 un cântec rătăcit cu vechi miros de sare.
 
 Cu funii albe priponit-am malul
 de un Olimp zadarnic şi fără asfinţit
 şi cavalerii trec visând în van Graalul
 pe când mirarea pare doar un nebun smintit…
 
 Corolele se sparg de ultima iubire.
 Iar trece anotimpul ce-mi fost-a hărăzit
 şi noaptea mea cum pare că-i trasă la galere…
 Rămâne numai timpul să-l simt de nu-i oprit…
 

Străină ancoră
 
 Când noaptea-şi bea de gând paharul
 să trecem râul de tăceri !
 Uitate zilele de ieri
 îşi ard sub pleoape trist amnarul.
 
 Cuvântul… rar ca-ntr-o baladă
 adapă ielele-n pridvor
 şi ape-albastre-n suflet dor
 lăsând culori în colb să cadă.
 
 Prin geamul alb de lună plină
 îmi poleieşti cu gând hoinar
 umbrite gesturi – degete de var
 şi trupul tău e-o ancoră străină.
 
 
Cu sabia tăcerii
 
 Simt foamea cum macină grinda iubirii
 şi somnul cum lunecă-ncet spre vecie
 şi fusele orare despodobesc iar mirii
 spre asfinţitul roşu , prin coardele de vie.
 
 Eroii mei de basm s-au prefăcut în var
 şi pleoapele luminii atârnă grele-n noapte
 iar stelele sclipesc din cer prelinse rar
 ghicindu-şi anotimpul în porţile cu şoapte.
 
 Miresmele sunt pline cu rouă de-ntuneric
 când melcii răsucesc în spate întrebarea.
 Cu sabia tăcerii iubirile îmi ferec 
 sleind pe buzele paharului gol sarea.
 
 
Silabe
 
 Cât de pustiu e drumul pe care  nu mai vii
 să îmi aduci parfumul din flori de liliac !
 Chiar dacă-i primavară , tot toamnă e prin vii
 şi palid este roşul obrajilor de mac.
 
 Nu pot să mă mai joc cu vorbele prin scorburi
 şi ierburile-mi strigă să nu mă mai opresc;
 în praf e luna plină iar stelele sunt cioburi.
 Din gesturile tale aş vrea un semn ceresc…
 
 Şi …iată! Voi veni ca de pe ceea lume
 ţărâna aducand pe talpa mea amară
 că să mă nasc din nou, din nou să se adune 
 silabele în vorbe( rostite-a cât-a oară ?).
 
 
 În ape de descântec
  
 Miresme de toamnă se pierd printre castani,
 cu aripile grele din scorburi noaptea iese.
 Prin stepa frumuseţii cu teamă trec elani
 şi-n ape de descântec se despletesc mirese.
 
 La marginea luminii cu gura nu culeg 
 decât poadoabe albe de stele bocitoare;
 culorile de taina iubirii le dezleg
 de întuneric flori să le prefac în soare.
 

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top