Aripa semintelor / Mai ninge-ma / Sunt… / Si-mi e sa mai ning / Pe-o margine de clipa / Poezie neterminata (4)
Aripa seminţelor
Plutim iar cu lacrimi sărate
spre ceruri odată visate.
Corăbii se-ndreaptă spre mal
purtând parfum de santal.
Epave ce-au fost inimi triste
ascunse în ametiste
miros a toamnă şi rouă,
a culoare de lună prea nouă.
Cuvinte ce lumea îmbată,
gesturi cu vocea schimbată,
mirări că lumina mai moare,
şoptind aşteptate în zare…
Dureri în carne închise,
şi zvonuri de paradise…
Viori ce răsună în noapte,
o-ntrebare ce ţine de şapte…
O zi sau poate …un nume…
un cal ce aleargă în spume…
Un chip ce îl vrei iar în vis –
al lacrimii scâncet trimis…
După nopţi de nesomn şi de chin
ai vrea să te schimbi în pelin,
să mă bei cu gura secată
de dor şi preaplin încercată,
spre misterul ce l-am descântat
să fii doar al meu…şi… bărbat –
să mă cauţi pe cărări de abis,
să se-nchidă cercul nescris .
Deasupră-ne să se cearnă
culori de iubiri şi de iarnă…
Să prindem în palme tot cerul
din noi dezgolind iar misterul
ascuns în suflet de ploi,
să nu fim mereu decât…NOI,
cei care-ncercând să iubim
al soarelui rost mult sublim
am şters al stelelor ochi
cu săruturi – descânt de deochi.
De-aşteptare şi de cuvânt
am uitat şi-am aflat numai vânt…
Eşti dar venit doar de sus –
o pleoapă ce cade pe-apus…
Privim pe sub streşini cum plouă
şi ni se-ntâmplă doar nouă
să păşim pe-un tărâm de poveste
ce a fost odat` şi…azi este
parfum de flori dintr-un vis
răsturnat violet pe iris.
Mai vine un timp de tăceri,
mai vine o zi de-adieri…
Acum vom rămâne doar noi –
doi oameni cu tâmple de…
ploi…
cernind etern peste pământ
mereu făcând legământ,
turnând amintiri în pocal
s-ajungem cu timpul la… mal,
umplându-ne cerul cu clipe
s-aflăm în seminţe aripe….
Mai ninge-mă
Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină
şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.
eşti basmul meu netors şi te-am oprit – retină,
să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.
si ca într-o clepsidră cum curge glasul tău
asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.
Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău
şi gândurile-şi bat plecatele aripe.
Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.
Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând
şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă,
prea albele-i culori să afli de mai cânt !
Mai ninge-mă cu gura.Când umărul se pleacă
găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea !
Mai lasă înc-odată ca sufletul să-ţi treacă
iubirii vechi hotarul ! Mai ninge-mă c-o stea !
Sunt…
prelungirea degetelor tale…
Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru…
Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine…
Sunt pleoapa
care îţi închide
universul…
Sunt mâna cu care
mângâi stelele…
Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute…
Sunt talpa care
îţi sărută umbra…
Sunt…
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină…
Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume…
Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau…
de otravă…
Sunt gustul
buzelor tale…
dulci-amărui…
Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum…
vietii,
iubirii,
mie…
Şi-mi e să mai ning…
Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.
Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb…si nesomn, şi mi-e lună.
Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e , unde eşti , să mai ştiu.
Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă… şi-mi este şi… nor
de ploi prea albastre plângând
Pe-o margine de clipă
Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei
toate…
Pe-o margine de sărut
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea
zorilor impreună…
Pe-o margine de clipă
te-am aprins ca pe o candelă
în altarul iubirii
şi te-am numit OM
atât cât să îţi simt sufletul
călătorind prin mine
ca printr-un labirint.
Pe-o margine de gest
te-am căutat în formele neştiute
ale norilor bântuiţi de furtună.
Erai aici , demult ,
de la facerea lumii
aşteptându-mă să vin
cu braţele încărcate
de florile pământului răscolit
de prea multa iubire…
Pe-o margine de zâmbet
te-am primit ca pe-o ofrandă
a zeilor încercănaţi de timpul
scurs atât de fără de sens.
Pe-o margine de suflet
te-am aşezat
că să-mi umpli orele de singurătate
şi să visam împreună
la noi, cei cu lumina în păr,
cei cu soarele în mâini,
cei cu buzele uscate de dor,
cei care nu cunoaştem
decât
păcatul de a iubi
infint de departe,
infinit de mult,
infinit…
de infint.
Poezie neterminata ( 4)
Mi-am aninat demult lacrimile de poarta raiului…
Mi-am închis crisalida pentru zborul etern spre tine…
Mi-am strâns aripile, ca să nu mi le strige cerul prea sus…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.