De ziua ta
De ziua ta eu mi-aş dori
un pat de flori să-ţi dăruiesc,
ca doru-mi îmbătat de crini
cu dorul tău să-l nemuresc.
Un veac de veacuri noi să fim
un dor şi-o singură simţire,
duioasă pildă cum din clipă
eternu-şi smulge chip şi fire.
Dar m-amăgesc cu vise vane
că s-ar putea ce-i peste poate,
când tu eşti tu şi eu sunt eu
şi totu-n tine ne desparte.
Când pod de gheaţă se-arcuieşte
din inima-ţi îngeruită,
cum pot ajunge eu la ea
pe puntea mea din dor croită?
Se zbat în mine muribunde
nădejdi cu jenă otrăvite –
fii, dar, regină mai departe
peste visările smintite!
Din depărtări
Din depărtări fără sfârşit
o stea-şi trimite pâlpâirea
spre lumea mea de-nsingurat
unde-s doar eu şi-nchipuirea,
un suprarai fără hotar
şi fără pomi ce rodu-şi poartă
în joc de amăgiri menite
a fi în om păcat şi soartă…
Lumina stelei mă-ntristează
cu strălucirea-i evazivă –
în ea pe tine eu te văd
când inocentă, când parşivă.
Acuma c-ai plecat, îmi pari
o stea ce fu şi nu mai este
şi care stinsă mai demult,
de morţi stelare dă de veste.
Şcoala fluturilor
M-am uitat la doi fluturi
ce se urmăreau
şi se hârjoneau
şi de la ei am învăţat
cum să înot
în oceanul amiezii,
mai ʼnainte ca bărcuţa timpului
să naufragieze
pe acea insulă
sau continent sau planetă,
unde doar noaptea fără hat
are drept de vot
într-o lume de rahat
orbită de lumina reclamelor
şi a bombelor
doldora de iubirea neantului.
De ne-om întâlni
– lumina mea –
te-oi învăţa şi pe tine
ce mi s-a predat
la şcoala fluturilor.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.