Jurnalul meu

Sonet

Lego / Cocon I / Cocon II – Dacă Tu nu eşti, eu sunt ? / Cocon III / Dorinţă la o stea căzătoare

Lego

 

Fii nebun, iubeşte, nu te risipi!

Fără tine,

nimic nu stă, nimic nu se mişcă

fără învelişul tău subţire, nicio clipă n-ar naşte altă clipă.

 

Retrăgându-ţi privirea din lume către tine,

din întuneric, întoarce-ţi faţa spre Lumină

apoi, pierdut şi regăsit în fericire, ca Unul Viu ce-ai devenit, gândeşte:

nu există moarte, nici suferinţă, nici frică

 

Totul e iubire. Totul e odihnă.

 

 

Cocon I

 

Nebuni, ipocriţi, proşti, mincinoşi, nimicuri flecare

cu inimi pustii şi vise false

vom ţâşni pe rând, fiecare,

care târându-se, care sărind, care zburând,

din mii şi mii de forme dureroase,

vom despica Pământul, vom arde cerul, ne vom elibera în sfârşit din Infern,

unul lângă altul, la nesfârşit, vom renaşte

şi-n urmă

se vor topi unduind, în valuri mişcătoare,

umbrele noastre.

 

 

Cocon II – Dacă Tu nu eşti, eu sunt ?

 

Dacă suferinţa lumii, suferinţa mea, toată suferinţa,

nici spaţiu, nici timp,

nici răgaz între moarte şi viaţă,

de fapt, nu există?

dacă Dumnezeu se visează închis

în umbra Lui, în carnea noastră amestecată cu pământ

în noi creşte, în noi se oglindeşte,

gândeşte, gândeşte, gândeşte,

apoi, ca un fluture ieşind din noi biruitor,

zboară spre El Însuşi

şi se preface în Lumină ?

 

Dacă Tu nu eşti muritor,

eu sunt?

 

 

Cocon III

 

De la-nceput, ce este-n tine muritor,

se naşte din el însuşi, din el însuşi creşte,

din el însuşi se hrăneşte,

şi, ca orice zid

al unui templu pustiu, pustiit

se va prăbuşi, se va preface în ţărână,

 

umbră vei fi, rătăcitoare, într-o casă în ruină.

 

Dar dacă, dar când,

din dragoste, vei exploda şi vei împrăştia Lumină,

din tine spre exterior,

vei ajunge acolo unde timpul nu trece, spaţiul nu există,

şi vei privi uimit cum tot Universul se mişcă,

în sufletul tău mişcător.

 

 

Dorinţă la o stea căzătoare

 

Cade o stea… ceas oprit să fiu aş vrea,

următoarea clipă, în nemişcarea mea,

să rămână pe veci nemişcată

în mine, fără mine, plutind în infinit

să nu gândesc, să cuprind.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top