Jurnalul meu

Ploaia de iarnă

 

 

Ploaia de iarnă

Ploaia de iarnă,
tertipul prin care vremea

încă indecisă

soarbe lacrimile

de pe faţa fardată a zăpezii,

izgonită aproape cu totul

din munţii storşi de vlagă,

cu pante care duc la vale

speranţele noastre

frumos ambalate

în promisiuni electorale,

şi de pe câmpiile

negre de supărare

c-au ajuns de râsul lumii

tot aşteptând

să fie iar ce-au fost,

ba chiar mai mult.

 

Sfârşitul ziarului

Ajuns şomer
din pricini încă neştiute

– posibil bătrâneţea,

ori mai degrabă nepăsarea

amicilor de altădată –

ziarul fardat ca o cocotă

a coborât în stradă

la agăţat clienţi de-a valma

din cei pârliţi

şi doar niţel şcoliţi,

nădăjduind a sa salvare

de la eşec

şi de la-nnec

prin revenire-n neuitare.
 


Dar oricât nurii şi-i arată,
nu-i nimeni să-l dorească

şi-n mapă să-l poftească,

încât scârbit şi deprimat

el ghem se face

şi-n voia vântului se lasă,

până măturătorul îl înhaţă

şi-l zvârle-ntre gunoaie,

ca minte să-l înveţe

că locul lui e printre zoaie.

 

 

Impudoarea iernii

Sătulă să tot zacă
în nesfârşirea cheală

şi cam seacă,

iarna-şi uită de pudoare

în ritualul revenirii

de-o vecie şi mai bine,

şi trupul rebegit de puritate

şi-l culcă-n geruit oftat
peste-al pământului rotat,
ca din a lor împreunare

– sfinţită cu speranţe milenare –

să se nască

şi să crească

beteala vechilor colinzi

rodite-n fericiri de-o clipă,

apoi zvârlite-n amintire

cu brăduleţul dezbrăcat

dar şi cu anul ce-a plecat.

Căţelul pământului


De când e omul om,
el

– aidoma lui Ali Baba

şi celor patruzeci de hoţi –

tot bate şi iar bate

doar-doar pământul s-o deschide

pân’ la tărâmul de dincolo

ce poate fi zărit

numa-n fântână de-un copil,

ca din organe şi din maţe

cu străluciri de aur şi rubine

să-şi făurească lanţuri la picioare,

crezând c-aşa şi fericirea vine.

 

Tezitu-s-a
Căţelul pământului

că-i fuge terenul

de sub picioare

de-atâta vaier,

şi de-atunci tot latră

ca omului să-i dea de ştire

că-ndată va cădea

în groapa fără fund

a universului de cimitire.

Dar cin’ să ia aminte
la voci de peste fire,

când firea păcătoasă

pe om îl îmboldeşte

să meargă înainte

şi să-şi dea foc la casă?!…

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top