E un miracol să o întâlneşti
în seara cea bravă
ce se prelinge pe umerii munţilor
unde arborii cu crepusculul în braţe
pădurea o luminează.
Iar paşii ei sunt urme de sare
pe unde drumul îi cheamă,
ajung acolo unde nu te aştepţi
să rupă inima pietrei.
Când nimbul mă leagă de cer
cu mâinile pline de nori,
o ploaie de cuvinte cu ochii despică
taina care ne apropie.
Noaptea care mă animă
cu tandre margini
curge risipită
în apele unui râu.
Din el beau stelele
lacrimi parfumate de flori.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.