Un cântec va muri mai târziu pentru toţi
Căutând să spintece comorile vremii
În fiecare seară glăsuind:
– Deschideţi, deschideţi,
Sunt din povestea viforoasă a lumii
Şi-n frunze am inima roasă de molii
Pe aici clipoceşte durerea în ani
Şi amurgul mă desparte de umbră,
În vis nu încap salamandre,
Nici heruvimi prăbuşiţi
Din sângele norilor.
De mâine se pietrifică timpul
Iar urmaşii lui vor ataca
La răspântia nopţii
Iubirea peticită pe chipul unui mag.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.