să te întorci
nu plâng
cu picioarele pline de noroi
stau în pădurea de cuvinte nespuse
te strig
nu am ştiut
dacă ai nume
numai cu rasuflarea
poti rupe sârmele ghimpate
numai cu lacrimi
poţi înveli mâinile
aburind
pecetea iubirii veşnice
aştept
cuvântul
zidit întors în vorbe înfometate
să-mi spună că sunt frumoasă
să nu mă sting
mi-am amintit
tu esti adierea
care înclină firul de iarbă
din vasul de lut
mă-ntreb
când ai orbit, iubite
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.