miri de-o noapte – eu şi Moartea,-nfăloşaţi
sorbim din potir vecia – fără saţ!
nu privim spre nicăirea – dezgustaţi:
meseni – toţi – sleit-au cupa – pân’ la zaţ!
artă e să mori – să bei din aştri
e beţia s-o rimezi în Paradis!
cum să ceri minuni la poetaştri –
cum zarafilor să ceri vreun dar de vis?
cu mireasa Moarte,-n constelaţii
dănţuim, călcând pe zodii, inspirat:
din călcâi – schimbăm vieţi, sorţi, lustraţii –
în pribeag milog – noi trezim împărat!
…e atât de strâmtă canavaua-n cer:
sfâşiind-o – iar şi iar – pictăm mister!
***
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.