Stiri

AdLittera lansează cea de-a doua ediţie a concursului literar pentru amatori “Incubatorul de condeie”

AdLittera lansează luni, 19 septembrie a.c., cea de-a doua ediţie a concursului literar naţional “Incubatorul de condeie”, ce se va desfăşura în mediul online în perioada 19 septembrie-19 noiembrie a.c., competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară.

 

 

Concursul este structurat pe două secţiuni – Poezie şi Proză scurtă.


Vor fi premiate în data de 19 noiembrie a.c., într-un cadru festiv, cele mai creative, originale şi inovative lucrări. Juriul este compus din scriitori profesionişti, din specialişti în comunicare şi din „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţia anterioară a concursului.

Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC de către editurile partenere ale AdLittera. La a II-a ediţie, premiul special este asigurarea unui loc în Tabăra de creaţie „DeBOOT CAMP IDC”, ce va fi organizată în vara anului 2012.

În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscrişi în concurs vor putea participa în fiecare sâmbătă, în perioada 1 octombrie-12 noiembrie a.c., la Bucureşti, la o serie de ateliere de creaţie literară, coordoonate de scriitoarea Monica Ramirez.

De asemenea, în paralel, vor fi organizate şi concursuri literare pe reţelele de socializare Facebook precum si pe Google+ pentru câştigarea participării la aceste atelierele creative.

AdLittera este un proiect cultural, îndeplinind funcţiile unei agenţii culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură şi prin artă. Proiectul promovează şi dezvoltă campanii de cultură literară şi caută surse de finanţare pentru proiecte editoriale.

Conceptul, planificarea acţiunilor şi comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală.

Fundaţia pentru Tineret DANUBIUS este organizația care a pus la dispoziție platforma organizării competiţiei.

Mai multe informatii despre concurs pot fi accesate la adresa http://idc.adlittera.com .

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top