Muncă şi iară muncă. Dă mulchie ori aşe nie cufundăm în ia, aghică în muncă, dă nu nie dăm sama cum trec anii p-îngă noi. Baiu-i că nu să mai întorc în veci şi dîn zîsa lu’ ciala: ce-i pria mult strîcă.
Ş-atuncia ce-i dă făcut? Cum ce-i dă făcut? Revenială – zîcem noi cii dî la ţară, ori relaxare – zîc cii dî la oraş. În mulchie feluri să poachie omu’ reveni dîpă muncă. Unii dorm pînă le ies ochii dîn cap, ca la broscoi. Alţîî mărg în conced, numa’ chie mniri inghie. Ciia mărg la vînătoare, iar ciilalţ’ la pescuit (întră noi fie voarba, nu că n-au ce mînca). Alţîî, cum prind o zî liberă s-adună mai mulţ’ şi cu muierile şi pruncii mărg la “iarbă verghie” inghie porniesc cătlanile şi grătarile. Mai îs unii cîtă care zîce lumia microbişchi. Aişchia să reveniesc la meciurile dă fotbol.
Fotbolu’ – astîz’
Fotbolu’ să zîce c-ar fi on şport vechi şi c-ar vini dî la ominii cia cu ochii alunjiţ’ şi cu pchiele galbînă. Cu timpu’ s-or făcut tăt felu’ dă reguli şi rînduieli. Şi iac-aşe, o ajuns în zîlile noaşchie şi fie cel mai popular joc (binenţăles nu dă highieghie). Dă fapt ce-i fotbolu’? Îi on şport, o întrecere întră doauă echipe a cîtă unspece oamini. Fiecare echipă are on paznic care apără on fel dă căput, ca duşmanu’ şi nu poată băga lopta-n iel. Numa’ paznicu’ are voie şi prindă-n brînci lopta, ciilalţ’ să pot folosî dă orice parchie a trupului păntru a o mişca, chiară şi dă deblă. Ca şi chie apropii dă căputu’ duşmanului o faci: o pîn dibling, o pîn pasare, o pîn şuteu. Iera şi uit, rejile-n teren îi albitru (tăt mă mnir dî ce-i zîce aşe, că dă obicei îi îmbrăcat în niegru nu în alb) şi numa’ iel are-n jebuţu’ dî la pchiept, cele doauă cartoniele – galbăn ou dă raţă şi roşu ţîpător. Băsamă d-aici i să traje numile dă “sport reje”. La on astfel dă joc mere atîta spurc dă lume, păntru revenială.
Numa’ că, dîn păcachie, astîz’, fobolu’ nu-i numa’ joc, îi şi mare afacere dată spră vighiere pîn drod lumii-ntreji. Oaminii, bghieţîî, mărg cu miile-n coloanie, cîtă ţarcurile-n care să luptă echipile-ntră iele, pă viaţă şi pă moarchie. Da’, dă mulchie ori, dîn zîsa unora, meciurile-s vînduchie. Cîchi-odată dacă n-ai şchi, ai creghie că mărg oaminii la ‘mormîntare, că poartă copîrşeu pă umeri. Oricum, ‘mormîntare, nămormîntare, unii să bucură, alţîî să amărăsc. Ce mai, tria’ şi cîşchije cinieva. Întrebarea ar fi, cinie-i cel mai cîşchigat? Şpectatorii, jucătorii, finanţatorii, ciia dî la televizîunie sau ciala niegru’, cu coarnie, care-i înghiamnă pă tăţ’ la suduituri? Cinie mai şchi?
Fotbolu’ – pă vremuri
Cînd ieram mici, la tăiatu’ porcului, nie umflau bunicii, c-on pai, beşica dî la porc şi dîpă ce să usca binie, nie jucam cu ia fotbol. Da’ cu mare grije şi nu băgăm boconcu-n ia pria tare, că să spărjia. Apoi, or apărut pîn magazînie lopchile dîn gumă, umflachie, da’ nu pria ţîniau, cum dăghiam cu iele pîn ruji, cum să-nspinau şi gata ierau, fleci. Da’ cei mai faină loptă o aviam la şcoală. Iera dîn pchiele şi-n lontru c-o beşică, dîn gumă. Dîpă ci-o umflam, o legam la gură c-on golumb. Nu poci face apoi şi nu-mi aduc aminchie cum însămnam terenu’ dă fotbol cu rumeguş o’ cu var, mai ales cînd aviam goşchi, dî la vo şcoală dî pîn sachile vecinie. Îi primiam cu trompechile şi cu dobile dă pionieri.
Nimia nu să supăra dac-o pchierdut meciu’. Tătă triaba să-ncheia cu Aracolă, Eujenie şi cu înghieţată, şchiţ’ voi, d-aceia întră doauă foi dă napolitană.. Amu, mai ierau şi meciurile dă fotbol cu oamini mari, întră sachie. Cînd viniau sachile dîn jur la noi, la tăt felu’ dă concursuri: brigăz’ artistice; “antena vă aparţînie”; “tînăre mlăghiţă”; “Cîntaria României”…ierau şi meciuri dă fotbol care să-ncheiau cu bere şi cu mici, la grăghina dă vară dî la birt. Nu să spărjeu obloacile dî la cursîle musafirilor, nu să sfăgia nimia cu nimia. Şi nu iera binie? Cum şi nu fie? Inghie-s oare vremurile acelia?
Zamă cu tăiţăi
Înt-o duminică dă vară n-apucasăm şi ieşim în uliţă, mîncam d-amniază. Num-am auzît larmă mare la bace Cuţîtoi, vecinu’ nost’. Iuchie-am ieşit tăţ’ dă pîn căşi ca şi veghiem ce-i baiu’. Iaca ce iera dă fapt! Cial’ mic a lu’ Cîrnu’, vecinu’ dîn capătu’ uliţîî, băgasă greşit tenişu’ înt-o loptă dă gumă şi vuuup, o scăpat-o drept înt-on obloc la bace Cuţîtoi. Amu că i-o spart iaga-n obloc, ce şi-i faci? Să mai întîmplă. Iaca i-a înşchimba-o vecinu’ Cîrnu’ cît-ui luni, că ş-aşe iera on moţ în sat cu cocia cu scări şi cu iagă. Baiu’ iera însă altu’! Cînd s-o băgat lopta-n casă la bace Cuţîtoi, cu viteză, s-o oprit drept în laboşia cu zamă, dî pă masă. Ciia dîn casă n-apucasără şi-şi baje zamă-n blighie şi numa’ s-or trezît că-s dî la jumătachie-n sus plini dă zamă cu tăiţăi. Ce spărietură! Bătrîna s-o-mburdat cu tăt cu scaon pă spachie. Bace Cuţîtoi s-o ţîpat pă foale, su’ masă, strîgînd: “-Boambă nucleiară-n ţentru’ plutonului”. Cial’ mic dîn belci, o sughiţat v-on cias dîn spărietură, d-abghia l-or oprit cu ţuţuşca-nmoietă în oţăt. Jiunierile lu’ bace Cuţîtoi cu muierea, or ieşit cu belciu-n brînci în ocol, crezînd că s-o huluit hăizaşu’ dî la casă păstă ei.
Abghia cînd l-or văzut pă cial’ mic a lu’ Cîrnu fujind dă mînca pămîntu’ cîtă casă, s-or mai linişchit. Cinie mai avia chef dă mîncare? -“Iac-aşe îi învaţă pă prunci la şcoală, văndroci”, o zîs bace Cuţîtoi, aşezîndu-să pă laviţa lui, la uliţă, ca şi ieie aier. Noi rîghiam tăţ, ţînîndu-nie dă foale, că bace Cuţîtoi avia on tăiţăl pă nas şi păntălonii crepaţ’ întră craci, dîn cauza picăturii. -“Las’ nu chie năcăji mă, ce-i aciala on obloc spart la o casă mare? Mai binie înşchimbaţî-vă şi haidaţ’ şi voi cu noi, pă lăviţ’. Iaca, o greşit bghietu’ prunc. Ce şi-i faci? N-ai ce-i face”, o zîs bace Toghiere, împăciuitor cum îl şchiam. Aşezaţ’ tăţ’ pă lăviţ’, nie uitam la lopta cu tăiţăi aşezată lîngă şoşu’ uşii dî la ocolu’ lu’ bace Cuţîtoi. Gata, s-o zîs cu meciu’ dîn zîua aceia! Dîrt-asta l-am întrebat noi pruncii pă bace Toghiere: -“bace Toghiere, cînd ierai ‘mnieta tînăr ierau meciuri dă fotbol?”
Fotbolu’ – pă vremia lu’ bace Toghiere
Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o aşazat clopu’ pă laviţă şi ce creghieţ’c-o făcut, mă oamini buni? O zburat în picioare, o trecut uliţa-n fugă, pînă-n ‘nenchia căşii lu’ bace Cuţîtoi, o luat lopta cu vîrfu’ piciorului drept ş-o bătut-o dă vo tri ori pă jenunchiu’ stîng. Apoi, cu ia la picior, o făcut cîchieva diblinguri cu prunii dîn uliţă, s-o aşezat gîfîind pă laviţă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă. Mă! Nu mai mere cum meria, nu mai fuje cum fujia. Aşe îi bătrîniaţa”. Apoi o continuat: -„Încă dîn armată ieram învăţaţ’ cu diblingurile şi cu şuteurile. Numa’ aşe puchiam şi scăpăm dă grenaghile pă care le ţîpa inamicu’ cîtă noi. Cînd ieram mici, mai mult nie jucam oină. Dîpă război, iera la modă şi chie joci cugle. Mai tîrzîu, o vinit moda ca fiecare sat şi aibă echipă dă fotbol. Da’, dacă tăt m-aţ’ adus aminchie, hai că vă povestăsc o-ntîmplare cu fotbolu’, dî la noi. Fiţ’ atenţ’ cum o fost!
Bace Toghiere – antrenor
Dîpă război, noaua clasă politică organiza tăt felu’ dă-ntreceri şportive. Fondurile lipsau, da-ncurajările ba. Ş-amu m-aduc aminchie cum iera scris cu var păstă tăt: „o minchie sînătoasă înt-on corp sînătos” ; “rezîstenţă, forţă şi cadenţă”… Amu, baiu’ iera că n-avia satu’ echipă dă fotbol. Încercasă ciia dî la conziliu’ popular ş-adunie oamini păntru echipă, da’ unii trimichiau voarbă că-s bechieji, alţîî meriau la şedinţă beţ’. Vo doi, mai serioşi, meriau dă fiecare dată pontoş, numa’ că ierau şchiopi. Eh! Iera clar că să sîmţa lipsa unui antrenor. Or încercat cu a lu’…(nu-l spun că-i supărăcios), n-o ieşit nimic, iera afumat tăt timpu’ şi nu veghia lopta. Apoi l-or numit pă ciala a lu’…(nu-l zîc, mi-i ceva niam), da’, o zîs că iel ar antrena echipă dă muieri. Iexclus! Afară cu iel! Pîn’ la urmă s-or dat bătuţ’. Da’, nudă tăt, că iaca ci-o urmat! Numa’ văd înt-o zî că să bagă preşedinchile dă sfat cu tătă comisîia la minie-n ocol. Discuţîia o fost scurtă. Preşedinchile: -“Am aflat c-ai fost bun strateg în război. N-avem antrenor dă fotbol. Vrei şi fii ‘mnieta? Io: -“Vreu!” Şi duşi or fost.
A doaua zî m-am prezentat cu schiţa echipei p-o hîrchie (a să vighia mai sus!). A tria zî, am început antrenamenchile. O săptămînă i-am păfugat pă fotbolişchii dîn echipă pîn’ la pod dă Chieuz şi ‘năpoi. Io ‘năpoia lor, meriam călare p-on cal, dî la Ciapeu. Sara primiau premiu – doauă lăz’ dă bere, la grăghina dă vară dî la birt. Fujau fotbolişchii mnei, cu gîndu’ la bere, dă mîncau pămîntu’. Apoi, i-am păfugat pîn pădure, pîntră pomi. La urmă, li-am dat lopta dîn pchiele, înfoietă, ci-o aviam adusă dîn război şi i-am învăţat ş-o deie dî la unu’ la altu’ ş-apoi ş-o baje-n căput, cu picioru’, o’ cu debla. Iac-aşe, ieram pregăchiţ’ păntru primu’ meci ce urma şi aibă loc înt-on sat mare, învecinat.
Primu’ şi ultimu’ meci
În zîua cei mare, tăt satu’ ni-am dus cu echipa în satu’ vecin. Care cu cociile, care cu biţoaglile. No, care cum! Io cu echipa am mărs cu buciaga Ciapeului. Gazdîle pregăchisără în marjinia satului on teren, mai mult lung dîcît lat. Pă capichie ierau doauă porţ’, ca doauă căputuri, cu hălauă în spachie. Iarba iera cosîtă şi liniile trasă cu rumeguş. Lumia să adunasă ca la urs.
Fotbolişchii noşchi ierau îmbrăcaţ’ aşe: chimeşi albe suflecachie şi dăzbumbachie la grumaz; păntăloni niegri scurtaţ’ cu foarficile pîn’ la jenunţ’; boconci albi (văruiţ’) şi ştrimfi albi. A lor: chimeşi niegre suflecachie da’nădăzbumbachie la grumaz; păntăloni, tăt niegri şi scurtaţ’; boconci niegri, ştrimfi niegri şi corios, cloape pă cap. Iac-aşe, intrarăm pă teren, gata dă atac. Albitru (on învăţător), o băgat fluierişca-n gură şi trr, trrrrrr! Primu’ da’ şi ultimu’ fluierat, că nu să mai auza dă larma şpectătorilor. Meciu’ l-am început noi, goşchii aşe: -Mnielu’ o dat lopta ‘năpoi cîtă a lu’ Sucitu’ , a lu’ Sucitu’ o lasat-o şi cure cîtă a lu’ Cîrpenci care-o mînat-o-n ‘nenchie cîtă a lu’ Înstăritu’. A lu’ Înstăritu’ o făcut doauă diblinguri, s-o-ntoars ca ghina-n cuibar, dîpă cari-o trimăs lopta pă ghireapta, drept la a Lupului su’ boconc. A Lupului o înaintat cu lopta la picior ş-apoi o trimăs-o vîjăind tăt pă ghireapta, vîrfului dă atac, Clonţ. O urmat centraria lu’ Clonţ, duiel aierian cîşchigat dă Mnielu’ care o reluat lopta cu debla ş-o bagat-o drept pîn căput, în hălău’ gazdîlor. Goool! 1-0 păntru noi, bucurie mare-n cantonamentu’ nost’. -A’ doilia gol l-am băgat mai simplu. Dîpă ce a lu’ Sucitoaria l-o dăposădat pă atacantu’ lor stînga , lopta o mărs aşe: – Sucitoaria – Mocioacă – Cîrnu’ – Căposu’ – Lupu’ – Cîrpenci – Sucitu’ – Mnielu’ – Clonţ’, şut dînt-on dărab şi Goool! 2-0 păntru noi. Paznicu’ căputului să uita năpuchincios.
Egalaria şi finalu’
Mă oamini buni! Şi veghieţ’ ci-o urmat, în parchia a doaua a meciului! Cum nie apropiam dă căputu’ gazdîlor, n-apucam şi trăjem, că patru oamini mutau căputu’ cu hălău cu tăt, cînd în ghireapta, cînd în stînga. Dă stratejie ce şi mai vorbăsc? Ciia o folosau p-aceia – “care pă care”. Cum pica lopta înt-on loc, cum ieşeu ca dîn pămînt cinci – şasă adversari, luau lopta şi fujeu cu ia dă mîncau pămîntu’. Ş-amu mă-ntreb io, oare nu ierau mai mulţ’ pă teren dîcît noi? Cinie mai puchia şchi, că s-apropia sara şi tare mă chiem că ei aviau mai mulchie serii dă jucători care să-nşchimbau întră ei, în îmbulzala aceia.
Epa! Amu-mi dau io sama dî ce purtau cloape! Ca şi nu-i recunoşchiem dîpă deble. Şi iac-aşe, ni-or hăituit cînd încoaci cînd înculu, pînă ni-or ostănit rău. Golurile lor or vinit înt-on tîrzîu, unu’ dîpă altu’. 2-1; 2-2. La 3-2 păntru ei, num-am văzut că s-o bagat în teren on prunc, aşe mai bărnace, o luat lopta şi – fuji a mnio cîtă căşi. Tăţ’ dî la noi dîn sat dă-i şi fuji, dîpă ciala. Scociorît-or a’ noşchi pîn tăchie ocoalile, doară – doară or găsî lopta, că iera a noastă. Înt-on tîrzîu or găsît-o înt-on cătreţ, în cuibar la ghini. Eh, iac-aşe s-o gătat meciu’! Oricum, vinisă noapchia şi trăbuiau mîncaţ’ micii pregăchiţ’ păntru goşchi, aghică păntru noi, la grăghina dă vară şi băută beria. Ni-am dăspărţît prechini tăţ şi jucători da’şi şpectatori, c-aşe stă binie.
Nou’ reglement
A doaua zî, ni-o convocat preşedinchile dă sfat şi ni-o prezentat nou’ Reglement, noaua stratejie, zîcînd,
-“Avînd în veghiere că adversarii dă ieri or avut oamini cari-or mutat căputu’, vom proţeda dîpă cum urmiază:
– vom purta aceliaşi hanie ca adversari păntru derutare ;
– lopta musai tria’ şi aibe mîniere păntru a dibla şi cu brîncile;
– portaru’ nost’ musai şi poarchie o chimeşe cît mai largă, ca şi baje-n ia şi rezerva. Aşe a fi mai uşor dă apărat şuteurile;
– loviturile noaşchie dî la unspece metări, le vom şuta dî la cinci metări iar portaru’ lor va sta-n cap;
– albitru şi aibe doauă fluierişchie, una bună păntru adversar şi una strîcată păntru noi.
Aşchieptăm posîbili adversari!”
A mu, io ce şi vă mai spun? La aşe reglement, cred că preşedinchile dă sfat şi astîz’ tăt mai aşchiaptă adversarii şi-i vie. Oricum, io, în calitachie dă fost antrenor, vă pot spunie marile săcret a’ fotbolului:Mare atenţîie! Lopta îi rotundă, mă! Ş-ar mai fi ceva dă adăugat: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
(Va urma)
Dicţionar: caput – poartă: loptă – minge; deblă – cap: spurc dă lume – mulţime mare; drod – sârmă; ruji – salcâmi; fleci – fleşcăite ; golumb – şiret; goşchi – musafiri: cursîle – autobuzele;belci – leagăn; hăizaşu’ – acoperişul; văndroci – prăpădiţi; şoşu’ – tocul, stîlpul; cugle – popice;hălău – plasă pentru pescuit; scociorît – cotrobăit; cătreţ – coteţ.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.