Face omu’ ce face şi tăt la mîncare-i stă gîndu’. Cînd ieşchi prunc mic, mînci că tria’ şi creşchi. Pă cum creşchi, mînci tăt mai mult. Cam cîtă cînd ajunji om în tătă firia, mînci tăt mai ghies şi tăt mai mult, dă mulchie ori chie scoli noapchia dîn somn ca şi mînci. N-ai încătrău, c-aşe coroaie maţîle-n chinie, dă scoli tătă uliţa. Vinie apoi o vreme cînd tria’ şi ai mare atenţîie cît mînci. Nu dă altă, da’ chie-ngreşi păstă năcăghiere şi iară-i bai, tria’ şi treci pă cură dă sclăbire. Ş-atunci, cumu-i dară binie? Fără cură, o’ cu cură? Aşe, ori aşe? Musai şi-l întrebăm pă bace Toghiere şi vighiem ci-a zîce iel!
Cuşma şi artificiile
Tătdauna dă sărbători să fac fel şi fel dă mîncăruri. Muierile socălesc şi şporolesc zîle-n şir. Amu, înt-on fel nu-i rău, nu dă altă da’ nu poţ’ şchi cînd şi cîţ’ goşchi îţ’ pică pă cap şi musai tria’ şi-i omineşchi! Baiu-i dacă nu-ţ’ vin goşchii, că rămîi cu atîta spurc dă mîncare, dă numa’. Amu, întră noi fie voarba, baiu’ nu-i chiară mare. Ce, Fiţcou, Bogari, Ursu sau cum a fi numile cînielui tău, n-ar mînca şpeţialităţ’? Amu, dacă vini voarba dă sărbători, nu poci face şi nu vă spun una bună. Fiţ’ pă fază! La on Revelion, vinisă la noi în sat, la bunici, on tînăr dî la Arad c-o jantă dă artificii.
Tăt am mai văzut noi chişcomeghii care puşcă, da’ cînd o dat drumu’, la mniez dă noapchie, cîtă cer, la tăt felu’ dă lumini, ni-o lăsat gură-cască pă tăţ’. Amu şpectaculu’ o fost tare fain’! Sîngura problemă or avut-o privitorii cu unu’ bat binie. Dî ce? Iaca dî ce! Tăt timpu’ fujia cu ochii cîtă cer şi cu cuşma-n brînci, hotărît şi prindă-n ia becurile luminoasă ce să scoborau dîn cer, dî la artificii. Amu, dă prins n-o prins nimica, ba mai mult, fujind iel aşe, cu capu-n sus, s-o-mpieghicat în tarchie chiatră ş-o zburat drept în bodoanca plină cu apă, dî la artizană. Şi iac-aşe s-o ales cu hanile ughie şi c-on picior sclinchit. Băsamă o uitat că dîn zîsa lu’ cialanu tăt ce zboară să … pringhie. Să pringhie, sau să mîncă? Oăi! Iară ajunsăi cu voarba la mîncare. Da’, oare dîpă atîta mîncare gria, conzumată dă sărbători, ci-ar trăbui şi facă omu’? Bistoş ceva cură dă dăzintoxîcaţîie şi sclăbire. Cu ce şi-n ce fel, ‘om afla dî la bace Toghiere în rîndurile ce urmiază.
Dăzintoxîcaţîia
Iac-aşe nie băgarăm tăţ’ pruncii, iară, la bace Toghiere! Dă fiecare dată nu-nţălejiam dî ce nu-i unsă uşia dî la ocol, că doară-l şchiam pă bace Toghiere om vrenic. Aşe scîrţîietură scochiau ţîţînile, dă auza şi Fiţcou, cînile lui şi-ncepia şi latre d-aculu’, d-inghie iera legat, la căpiţa dă paie. Afară iera frig rău! În casă la bace Toghiere, iera cald binie. Cum ni-am băgat, am dat biniaţă şi ni-am aşezat pă scăuniele. Unu’ dîntră noi, l-o şi-ntrebat pă bace Toghiere ce-i cu scîrţîitura. Bace Toghiere, aşezat în capu’ mesîî, o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă: şchiinţîle-s uşi şi cheile lor îs ţerţetările. Iac-aşe, ţerţetînd, m-am gînghit cum şi-m’ fac sunerie la uşe, ca domnii dî la oraş. Numa’ că io am făcut-o fără fir. Cînd cinieva să bagă la minie-n ocol, uşia scîrţăie, scîrţăitu-l derenjază la tolceră pă Fiţcou şi-ncepe şi latre. Eh, aiasta-i suneria mia!” Amu asta cu suneria am înţăles-o, da ieram curioşi cumu-i cura dă dăzintoxîcaţîie şi sclăbire, dîpă sărbători, aşe că l-am întrebat pă bace Toghiere. Bace Toghiere s-o uitat lung la noi şi ni-o zîs: -”Omu’ tria’ şi le facă pă tăchie cu măsură! Nici hoghina nu-i bună pria multă, mîncaria nici atîta. Dîrt asta dîpă sărbători tria’ şi mînci mîncăruri uşoare ca şi-ţ’ triacă ciumurleala, dî la benghieu. Aşe că v-aş recomanda:
– diminiaţa – ciai dă ierburi, pită prăjită şi cel mult on ou, ochi;
– d-amniaz’ – zamă dă părădaică sau zamă dă cuchie aghică acră, pirei dă croampe şi compot dă prunie;
–sara – mămăligă cu lapchie.
Oricum, “porcăriile” triabă scoasă o vreme dîntră mîncări, pînă să mai hoghineşchie corpu’. Ş-ar mai fi ceva – mişcare cît mai multă. Amu, noi la ţară nie mişcăm tăt timpu’. Dă iexemplu, în perioada asta-i musai şi puniem şoancile la afumat. Multă triabă-i şi cu iele. Cu şasă săptămîni înenchie, la tăiaria porcului, le pui înt-o albie şi le seri cu sare zgronţuroasă. Păstă tri săptămîni, le-ntorci pă ceilaltă parchie şi iară le seri. Dîpă alchie tri săptămîni, le cureţ’ dă sare, le speli cu apă călduţă, aşe ca dă pită şi le şchierji c-o doliaţă. Le pui apoi la fum cam doauă, tri zîle, pînă primeşchie o farbă aşe, gălbînă ca bistoş musca şi nu s-apropie. Apoi pui şoancile în cămară, la loc aierisît cu gîndu’ la pită puhabă şi la părădăici. Eh, pînă la vară mai ieste! Amu, dacă vini voarba dă şoancă, am şi vă povestăsc una bună. Atenţîie la năatenţîie!
Prinsu’ porcului
Înt-on an, aşe înenchie dă Crăciun, o vinit la minie Şoanca, on vecin dî pă ceilaltă uliţă şi mă roaje ş-adun vecinii mniei şi şi mărg, a doaua zî, cu ei la iel, d-ajutor la prinsu’ porcului. Pă loc i-am făgădit c-om mere. Mă, oamini buni! Cum o ieşit a lu’ Şoanca pă uşia ocolului, cum o-nceput şi mi să zbată ochiu’ stîng. No, m-am gînghit, îi dă bai! Ceva-i muced la mijloc. Ce nu-nţălejiam io, iera cum dă nie chiamă pă noi, dî pă altă uliţă? Ce, iel n-are vecinii lui? Ori, o fi sfăghit cu ei? Nu-i bai, c-om veghia, m-am gînghit io. În diminiaţa cu baiu’, c-o ieşit cu bai pîn’ la urmă, ni-am înghireptat io, Mitru, Ghiorghie, Ilie şi vecinu’ Petre clănietistu’ cîtă casa lu’ Şoanca. Mă, oamini buni! La Şoanca-n ocol ierau cam cinspece oamini, care cu livere-n brînci, cere cu rănji, alţîî cu clopace, arşauă, lopeţ şi budace. Ce creghieţ’ c-aviam dă făcut? Musai trăbuia şi huluim cochieţu’, c-avia Şoanca on porc cam dă vo cinci ani ş-aşe să-ngrăşesă, că nu-l mai puchiam scoachie afară. Iera cît-on ursoc! No, m-am gînghit, gata-i baiu’ d-aci! Mitru zîcia c-are şi nie mînce pă tăţ’. Ce iera dă făcut? Că nu nie puchiam apropia dă cochieţ că nie sîmţîsă porcu’. Aşia fornăia pă nări, dă tăţ’ să-nfricoşasără. Văzînd situaţîia, am făcut iuchie o stratejie dă luptă ş-am pus-o în praftică. Pînă ni-am clătărit, noi bărbaţî, măndulile cu ceva răchie, muieria lu’ Şoanca o făcut înt-o căldare mare, ciai dă mac amestecat cu o litră dă răchie. O dat apoi ciaiu’ porcului şi-l beie. Tăţ’ beiam răchie. Şi porcu’, da’ şi noi.
Apoi ni-am apucat dă dăzmontat cochieţu’. Noi dăzmembram, porcu’ durmia horăind. Tăchie ar fi fost bunie dacă m-ar fi ascultat Şoanca. Io, am zîs şi baje doauă litre dă răchie-n ciai, da’ n-o vrut. C-o zîs că mai binie bem noi a doaua litră, dîcît porcu’. Eh, d-aicia ni s-or tras tăchie! N-am apucat şi huluim cochieţu’, că num-am văzut că dăşchighie porcu’ on ochi. Iuchie l-am legat cu ştrianguri tăt d-aroata. Mă, oamini buni! Cînd s-o trezît matahala dă porc, s-o arăghicat în picioare ş-o-nceput ş-o ieie cîtă casă, am crezut că-mboardă casa! Noroc că l-am înghireptat dîn ştrianguri cîtă ogriadă. Atîta dă mare iera, că mai că nu nie veghiam ciia dîpă parchia ghireaptă a porcului, cu ciia dî pă stînga. Nu şchiu cîchie ture dă ogriadă o făcut porcu’ cu noi, că nu li-am anumărat. Oricum, aşe durere dă muşchi am căpătat la picioare, dă tremuram tăţ’. Asta ca asta, da’ cînd l-o-njunghiet Mitru şi vighieţ’ ce fugă o băgat cu noi. Vo tri să suisără pă porc, unu’ picasă pă traseu şi-ş’ sclinchis-on picior. Mitru fujia p-îngă iel cu hanile sfîrchicachie jghierînd –“Pringhieţ’ balauruuu’ măăă!” Vecinu’ Petre clănietistu’ şighia la distanţîie şi rîghia ţînîndu-să dă foale. No, pă iel tătdauna-l protejăm. Atîta nie mai trăbuia şi-ş’ sclinchiască tarchie jejit, o’ şi-l muşchie porcu’ dă vo brîncă, că gata iera cu cîntaria la clăniată.
Pîrjolitu’ şi afumatu’ şoancii
Greu am doborît mătăhala dă porc. Cum l-or văzut jos, vecinii or şi pus paie pă iel ş-or dat foc. În momentu’ aciala iară o-nceput şi-mi joace ochiu’ stîng. N-am apucat binie şi strîg – “-Atenţîie!”, că num-am văzut că s-arăghică porcu’, cu focu-n spachie ş-o ie cîtă căpiţîle dă paie, a lu’ Şoanca. Am sărit tăţ’, care cu furci, care cu bîchie, care cu ci-o găsît la-ndămînă ş-am strîgat pîn-am răguşit tăţ’. D-abghia am reuşit şi-l deviem dî la traseu’ lui. Asta ca asta, da’ cînd s-o-nghireptat, cu viteză, cîtăjirezîle dă fîn a lu’ vecinu’ lu’ Şoanca, am înlemnit tăţ’. Noroc cu muieria vecinului, c-o-nceput şi bată c-on clopaci, tăt cît o putut, p-on lăvor dă tablă ş-o spăriat porcu’, făcîndu-l şi să-ntoarcă dîn drum. Pîn la urmă o picat inghieva, în fundu’ ogrezîî ş-aculu l-am pîrjolit, spălat şi dăspicat. Oricum, nu ni-o fost uşor. Atîta ni-am obosît, ca dîp-o zî dă inştrucţîie. Cel mai greu ni-am dăscurcat cu şoanca. Binie că numa’ una o luat. C-on cal am tras-o în ocol, aşezată fiind p-o sanie. Amu, cu săratu’ n-o fost problemă, c-am sărat-o jos, pă ceva nailonie. Da’, păstă şasă săptămîni am păţît-o, cînd am suit-o-n pod la afumat.
Fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat! Ieram iară la Şoanca acasă, tăţ’. Cîţva ieram jos, la urcaria-n pod, trăjiam şoanca-n pod cu ciga. Unii, ierau sus, în gura podului, trăjiau dă poivanie. Alţîî, pă scara podului, împinjau cu brîncile. Şi iac-aşe, cumva, cumva, suirăm şoanca-n pod ş-o acăţarăm în afumătoaria hornului. Aculu, legată-n poivanie şi acăţată-n cîrlije, stăchia cuminchie la fum. Şoanca-n pod, noi în casă, la masă. Şighiam şi beiam răchie. Mă, oamini buni! I-am zîs muierii lu’ Şoanca şi nu facă focu’ mare, dînt-odată, că dăm dă bai. N-o ascultat. O făcut on foc, dă tăţ’ ieram asudaţ’. O zîs că tria’ şi-i fie cald lu’ Şonchiţă, pruncu’ dîn belci. Cum stăchiam noi la masă, num-am auzît on zgomot, apoi o vîjîitură, dîpă care o bufnitură-n tăvan. Ceva mare o rupt scîndurile. Cînd o trecut p-îngă noi o arîtare mare şi niagră, dîn pod cîtă poghiele, am înlemnit.
Apoi o spart poghielile şi s-o cam mai dus, drept în podrum, inghie s-o-mplîntat în pămînt, cam dă vo tri pălmi. Asta ca asta, da’, aşia o bubuit în pămînt, dă o zburat belciu’ cu Şonchiţă micuţu’, cam dă vo jumătat’ dă metăr dî la poghiele. Doauă ciasuri o sughiţat micuţu’ dîn spărietură. Amu, pîn’ la urmă, tăchie s-or rezolvat cu binie. Şoanca am dărăburit-o ş-apoi am suit dăraburile-n pod la afumat. Poghielile şi tăvanu’ l-am răpălit, c-aviam on tîmplar întră vecini. Lu’ Şonchiţă, micuţu’, i-am dat zamă dă ţitroamă, ca şi-i treacă sughiţatu’. Numa’ rîghia-n belci uitîndu-să la noi cum beiam şi cîntam, că-l chiemasăm pă vecinu’ Petre cu clăniata lui fermecată. Şi-n zîua dă az’ mai sughiţă Şonchiţă, da’ numa’ cînd bia pria multă răchie. Eh, da’ şi nu uit, iaca d-aci i-o rămas la vecinu’ aciala ciufala dă Şoanca şi lu’ prunc, normal, Şonchiţă. La urma urmii tăţ’ avem cît-o ciufală, numa’ că unii să fac că nu şchiu. Nu poci însă încheia povestia fără şi vă zîc voarba unui prechin – atenţîie la vighiaz şi voarba mia – viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
(Va urma)
Dicţionar: năcăghiere – normal; socălesc, şporolesc – pregătesc, frig şi fierb mîncare; spurc – cantitate mare; bodoancă – bazin; ciumurleală – suprasaţietate; benghieu – stomac;zgronţuroasă – în stare brută; doliaţă – cârpă; farbă – culoare; clopace – ciocane; arşiauă – hârleţe; budace – un fel de sape; huluim – demolăm; făgădit – promis; măndule – amigdale;ştrianguri – funii; jirezîle – clăile; lăvor – lighean; ciga – scripete; poivanie – funii mai groase; belci– leagăn; podrum – beci.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.