Lazar Ladariu, Martorul…

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Note la volumul MARTOR, publicistică, Editura Nico, Tg.Mureş, 2008

 Potirul eu mi l-am băut până-n fund… (Ion Vinea)

 

            Martor e cartea ce întregeşte semnificativ opera lui Lazăr Lădariu, îndreptăţindu-ne să-o căutăm printre acei scriitori care îşi beau potirul până la fund; cu credinţa, nicicând oscilantă, în logica şi înţelepciunea vieţii, în nevoia de dreptate şi de adevăr. Motto-ul editorialului Gaiţa cea mincinoasă, din Aristotel, – Prieten îmi este Platon, dar mai prieten adevărul – poate fi şi un supratitlu al volumului, cum  un subtitlu  pot fi cuvintele Asta să nu se uite. Niciodată!, din finalul editorialului în care autorul îi poartă, responsabil, Transilvaniei de grijă, Cei cu gând rău vor fi loviţi de blestemul Transilvaniei.

            Martor vine să autentifice eficienţa alegerii cu tact a faptelor de presă; de la mahării zilei la dictatura minorităţii, de la legea, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă,  la ostatecii de la Dubrovka,  de la culpabilizarea poporului român pentru vini ce nu-i aparţin, evenimentele din Irak,  replicile revizioniştilor budapestani la stupizenia unor acte legislative sau la imperialismul cultural, de la monumentele demnităţii naţionale la atacurile furibunde împotriva Bisericii Ortodoxe, de la discursurile în Academie la Cioran, Nicolae Manolescu sau Corneliu Coposu, Sarkozy, Kucima, Voronin sau George W.Bush, de la uciderea Mareşalului Antonescu la impostorul ce călăreşte un cal mort, cu numele de Sabin Gherman, de la maidanizarea României la butoiul cu pulbere al Balcanilor, de la năzbâtia numită „Mari români”, cu Becali pe aceeaşi linie cu Brâncuşi şi Mihai Viteazul, la Insula Şerpilor din centrul României.  Urmărind distribuţia subiectelor, cititorul are configurată integralitatea stringentă a zilei( a zilelor noastre!). Credem, nu există subiect mare neabordat. Şi nu există subiect necuprins în cuvânt publicistic autoritar, credibil, reverberant; o contrapunere jurnalismului flecar, încât apreciem cartea ca fiind un patrimoniu de idei.

Cuvintele publicistului, ale scriitorului, nu îşi rătăcesc ecoul. Ele urmează linia dreaptă a mărturiei drepte, prefigurând rostul mărturiei pentru următorul pas de timp; de aici amploarea textului, insistenţa argumentativă, analitică, bogăţia datelor. Martor este nu doar cartea despre importanţa lui a spune, acum, pentru a se şti, a se cunoaşte, a se reflecta, dar şi cartea despre importanţa lui a îndrepta.

La fel, volumul ilustrează audienţa editorialului, articolului de idei, comentariului, eseului din presa scrisă cotidiană, când semnatarul  nu doar surprinde clipa, bătaia de viaţă, secvenţa de istorie, evenimentul, ci comunică, cu o laborioasă documentare şi o pecete stilistică personală, proeminenţa acestora, proximitatea, dinamica consecinţelor, verticalitatea abordării: Dacă la noi era „Holocaust”, de ce, oare, evreii din Ungaria şi polonezii căutau refugiu şi salvare sigură în România?  

Se spune că ziaristul reprezintă ochii, urechile, degetele, nasul unui cititor care stă în fotoliul său, vrea să afle, să caute, să fie uimit, fără să se ridice din acel fotoliu. Lazăr Lădariu, în complicitate cu adevărul, îi dă cititorului un asemenea confort de receptare, eliminând din partitura sa publicistică superioritatea ostentativă faţă de cititor, zeloşenia bezmetică, demagogia deplorabilă şi confuzia ideatică, atât de înfloritoare în jurnalele de azi şi atât de primejdioase. Litera şi spiritul publicistului îşi găsesc temei în intensitatea subiectului,  acuitatea lui,  straturile lui de adâncime, nevoia de dezbatere, promptitudinea argumentelor, lipsa ambiguităţii şi a tonului deceptiv, dar şi în vigoarea frazei. Publicistul respinge, cu ascuţit condei de scriitor, moda pizmei, agresivitatea împotriva fiinţei naţionale, vicleniile politice, barbaria inculturii, siluirea cotidiană a conştiinţelor, insultarea Transilvaniei, încruntarea unora la valorile noastre culturale. Gabriel Andreescu dirijează atacurile împotriva PF Teoctist; Zoltan Kallos susţine că Mioriţa este creaţia ceangăilor; Gheorghe Zamfir este trădat şi umilit; lui Antonescu nu i s-a păstrat cenuşa trupului, pe când amiralul fără mare, Horthy Miklos, a fost adus şi înhumat în pământul Ungariei cu onoruri militare; viermuiesc bolnavii de nostalgia Trianonului; detractorii neamului românesc au cale liberă la hulpavă hulire; scriitorului Vasi Şoimoşanu i se ia dreptul la a-şi recupera manuscrisul, prefaţat de C.Noica, Istoria cimitirelor, confiscat de securitate.

Aceste răsuciri ale rădăcinii, umiliri şi  răutăţi,  sunt privite şi apreciate, fără întârziere, prin exemplaritatea conştiinţei jurnalistice  (consider că am tot dreptul, ca român, să-mi exprim deschis punctele de vedere) şi încărcătura de sens a reflecţiei : să gândeşti înainte, pentru ca să nu te căieşti mai târziu.

În faţa unei lumi abisale, dominată de jalnicul Nichipercea, purtător al derizoriului şi al subculturii, publicistul e martorul prin intransigenţa spiritului său critic; cum ar spune Nicolae Iorga despre publicistica lui Eminescu : biciuind şi arzând, pe de-o parte, sfătuind şi revelând, de alta. Căci, reliefează publicistul, ce s-a câştigat cu sânge nu se negociază cu cerneală sau „Zeii sunt departe, sus, / Duşmanii lângă noi”. O asemenea construcţie publicistică îşi găseşte coezivitatea în francheţe ideatică,  având şi componente de pură şi amară frumuseţe. Lazăr Lădariu citează, sugestiv, din marea poezie română, deschizând, astfel, în editorialele sale, acolade ale durerii, prelungind şi visul său de a-i vedea României hotarele neschilodite. Martor este şi cartea despre ţara în întregimea ei. „Dacă scrie Grigore, în jur este mai puţină tristeţe…!”

 

                                    ***

 

În 11 decembrie 1910, O.Goga  îi scrie, de la Paris, unui prieten( vezi Pro domo, în Pagini publicistice, Ed.Dacia, 1981, p.94) că a ajuns pe coastele Vezuviului, unde „era întunecat şi din craterul aprins se ridicau suluri negre de fum… M-am înfiorat în clipa asta, trupul mi s-a răcit…Mi-am dat seama că sub picioarele mele clocoteşte o lume care se zbuciumă necontenit şi în orice clipită poate acoperi cu torente de foc întreg cuprinsul. Şi cum am stat aşa pironit locului, cu sufletul stăpânit de fiori(…)ce am văzut! La vreo douăzeci de paşi de mine, un animal tacticos, liniştit şi cuminte îşi vedea de treabă. Păştea săracul măgar şi Vezuviul fumega mai departe…Mi-ai ghicit vorba. Da, aşa am vrut să zic: mulţi măgari avem noi în Ardeal, care pasc ( inconştienţi!)pe coastele Vezuviului nostru…”

            Martor este cartea publicistului treaz, consecvent, care ştie să anunţe calea binelui, să dezvăluie pericolele inconştienţei şi ale abdicării de la morală,  să prevadă, salutar, cel puţin cu o secundă mai repede, convulsia răului, în „învolburată vreme”; imprimând o direcţie în scrierea editorialului, a articolului de atitudine, a comentariului de fond din paginile cotidianului Cuvântul liber.