Fie că e vorba de biblioteci sau librării vom constata că studiile critice asupra naturalismului in literatura română sunt extrem de rare. Este adevărat ca acest curent literar, constituit in Franţa , ca o prelungire a realismului, între 1860-1880 va fi acceptat ca fenomen care depăşeşte graniţele literaturilor naţionale destul de târziu şi abia in anii şaizeci ai secolului nostru va constitui obiectul unor studii de amploare. La nivel european, doar marii scriitori care pot fi subsumaţi acestei orientări au beneficiat , individual, de ediţii complete, de biografii şi analize critice, alcătuindu-se astfel un compus de texte şi documente extrem de utile. Comemorarea a cincizeci de ani de la moartea lui Emile Zola a constituit unul dintre momentele propice readucerii in discuţie a fenomenului naturalist si reeditării unor lucrări reprezentative.Deşi există câteva studii critice asupra naturalismului european, cum ar fi Le naturalisme dans les littératures de langues européenne, Nantes, 1983 ; Le Naturalisme en question, PUPS,Paris, 1986, Le naturalisme PUF, Paris, 1982, E. Zola, Le naturalisme au théâtre, Oeuvres complètes, Paris, 1968 etc critica literară românească asupra naturalismului este destul de săracă.
Una dintre explicaţii ar putea fi reducerea interpretărilor critice doar la scriitorii naturalişti, cum ar fi Barbu Ştefănescu Delavrancea sau I.L.Caragiale .
Barbu Ştefănescu Delavrancea,după studiile la Paris , când are posibilitatea de a cunoaşte mai bine operele marilor scriitori francezi Balzac, Flaubert şi mai ales Emile Zola, caută o altă metodă, care să-i evidenţieze mai bine mijloacele de observaţie şi investigare a vieţii sociale, devenind tot mai convins că naturalismul va suplini ineficienţa critică a romantismului. Adoptat cu entuziasm , noul curent va schimba accentul de la tipic la caz, de la normal la patologic şi la viaţa biologică instinctuală, din Trubadurul, Iancu Moroi si Paraziţii.
I.L.Caragiale este, după Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitorul cel mai zolist al literaturii române. Naturalismul lui Caragiale e radical, cu preferinţă pentru patologie şi sociologie, cu preocuparea de explicaţie şi metode exacte.O făclie de Paşti , nuvelă pretins psihologică, e mai mult fiziologică, etnologică. Motivul fricii, prezent aici este reluat şi în monologul 1 aprilie şi aici cu o explicaţie de ordin patologic.În alte nuvele Caragiale a studiat procesul încordării şi nebunia de origine paroxistică. Stavrache din În vreme de război , după o lungă perioadă de îndoială asupra putinţii reîntoarcerii fratelui său , căruia i-a luat averea, înnebuneşte când acesta apare. În două loturi , Lefter Popescu, aruncat pe rând de la supliciul disperării la cel al speranţei şi înapoi, nu mai poate suporta şocul şi cade într-o incoerenţă violentă şi demenţială .Tema aşteptării anxioase, înnoită prin amănuntul sinuciderii, se regăseşte în Inspecţiune. Anghelache, casier impecabil se omoară în preajma unei inspecţii, de frica absurdă de a nu fi găsit cu lipsuri pe care nu le are.În Păcat, studiul eredităţii e dus până la o impresie neplăcută de monstruozitate umană. Mitu, copilul cu porniri incestuoase al unui preot şi Ileana, fata cu instincte sangvinare a aceluiaşi , sora vitregă a lui Mitu, sunt cazuri de clinică. În Năpasta , bolnavul declarat e Ion ocnaşul, nebun mistic.
Să fie însă lipsiţi de valoare scriitorii care doar inserează elemente naturaliste in operele sale numai pentru simplul fapt că nu aparţin naturalismului ?
Elemente ale naturalismului pot fi identificate încă de la Costache Negruzzi, care în nuvela Alexandru Lăpuşneanul prezintă scene şi acţiuni pline de cruzime. Descrierea bolii şi agonia morţii din ultimul capitol, cu scena în care Spancioc şi Stroici îi toarnă muribundului otrava pe gât, descleştându-i dinţii cu vârful cuţitului, se desfăşoară între atroce şi oroare. Decrepitudinii fizice i se adaugă însă de-a lungul nuvelei, malavitatea psihică a voievodului, care generează spectacole şi tablouri terifiante, îndeosebi în scena execuţiei celor 47 de boieri. În întregul ei, nuvela Alexandru Lapusneanul este o reflecţie asupra destinului, asupra tentaţiilor şi limitelor fiinţei umane care nu işi găseşte echilibrul şi forţa de a-şi reprima fantasmele lăuntrice şi instinctele infernale.
La Ion Slavici, în Moara cu noroc, se pot considera ca apartinând de accentele naturaliste toate framântările provocate de încuibarea patimei devoratoare a banului. Lăcomia de bani îl pune într-o existenţă dublă, căreia Ghiţă nu-i poate face faţă şi, prin urmare cade-n jocul maleficului existenţial, căruia nu-i poate supravieţui din pricina incompatibilităţii fiinţiale. Aşadar, Ghiţă este distrus de amplificarea lăuntrică dată unor acte ale sale, a căror negativitate el n-o sesizase iniţial, deoarece fusese orbit de propriu-i orgoliu de-a fi cineva, în trăirea-i neîmpărtăşită.
În modernism Liviu Rebreanu este cel mai puternic influenţat de naturalism. În Ion, dorinţa pătimaşă, primitivă, de a stăpâni pământul îl determină pe personajul eponim să renunţe la adevăratele sentimente, să devină apoi de o brutalitate neobişnuită, transformând-o pe Ana într-o victimă. Ion devine aproape un caz patologic, bolnăvicios. Doi mari critici literari defineau caracterul personajului, accentuând mai mult parcă drama eroului, starea sa dilematică: Eugen Lovinescu: „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală, o voinţă imensă”. G. Călinescu: „Lăcomia lui de zestre e centrul lumii. Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii ci din viclenia instinctuală, caracteristică fiinţei reduse”.
Elemente naturaliste regăsim şi în opera Hortensiei Papadat-Bengescu.Naturalismul operei sale surprinde nu atât prin violelenţa vizuală, cât prin grotescul situaţiilor.
Influneţe ale naturalismului sunt întâlnite şi la scriitori ai generaţiei ‘ 30. Emil Cioran este unul dintre cei la care se pot identifica astfel de accente, prin analiza sentimentelor şi senzaţiilor violente, prin preocuparea pentru sinucidere, prin tema alienării omului.
In literatura perioadei comuniste, se poate vorbi despre o influenţă a naturalismului la Eugen Barbu, în romanul Groapa. .Ca şi Zola , Eugen Barbu descrie « obiectiv » realitatea investigată, cu precizarea că el nu se străduieşte să rămână impasibil , fiind impasibil prin structură.Se poate spune chiar că, din acest punct de vedere, scriitorul român este mai naturalist decât inventatorul naturalismului. Şi sunt doar câteva exemple. Am putea continua dacă am avea răbdarea sau curiozitatea necesară surprinderii elementelor naturaliste in operele literaturii de la începuturi şi până în prezent.
Cu toate acestea numele mai sus amintite, apar, din păcate, rar sau poate deloc in puţinele studii crititice româneşti asupra naturalismului.Oare nu am reuşi să suplinim această lipsă din critica literară românească dacă am acorda mai mare atenţie sau poate încredere scriitorilor care, deşi nu sunt naturalişti, au manifestat şi manifestă gustul pentru acest curent literar?
Bibliografie:
1.Barbu Eugen, Groapa, Ed. 100+1 Gramar, 2007,op.cit.
2.Botez,O.,Naturalismul în opera lui Delavrancea, Tiparul universitar, Bucureşti1936
3.Caragiale, I.L., Nuvele, Povestiri, Ed. Agora, 2006, op.cit.
4.Călinescu,George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed.Minerva, Bucureşti, 1986
5.Djuvara, A.G.,Idealism şi naturalism.Cercetări critice, Bucureşti, Tipografia Carol Göbl, 1883
6.Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Ed. Minerva, 1981
7.Negruzzi, Costache, Alexandru Lăpuşneanul, Ed.Agora, 2007, op.cit.
8.Papadat-Bengescu, Hortensia, Concert din muzică de Bach, Ed. Gramar, 2006, op.cit.
9.Popescu,Corina Verismul italian şi literatura română (Teatrul italian în România 1871-1911), în Naturalism şi verism :Stadiul cercetării comparatiste.
10.Slavici, Ion,Moara cu noroc, Ed. Litera, 2001, op.cit
11.Zalis, H.,Naturalismul în literatura română, Timişoara, Editura Facla,1983
12.Wikipedia, Barbu Ştefănescu Delavrancea, în Opera literară, Tematică şi particularităţi
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.