De la prima unire cunoscută din vremea lui Burebista, evenimentul a fost revitalizat prin urmaşii săi cei mai de seamă care au rămas vii în conştiinţa neamului…

Ninge în sufletul meu cu fulgi    de lumină.

Ei vin să mă armonizeze cu gândurile  din apele eternităţii, reflectate în lumea noastră  prin constelaţia Vărsătorului. Clipa fizică repetă de 145 de ani naşterea naţiunii române  într-un stat unic.

Armonie (AR-MON-I-E) este o uniune, căci adevărul unu ( mono)- ie; doar aşa pacea şi liniştea se pot aşterne, când contradicţiile îşi găsesc locul într-un singur adevăr.

Apele s-au învolburat sub torentul cuvintelor răutăcioase din Republica Moldova. Ele reflectă poate teama celor care le-au rostit, căci ei ştiu că în vâltoarea vremurilor, vârtejul unirii atrage, nu aruncă părţi din el. Undeva, o frază a sunat poate ciudat, dar poate nu-i aşa: "În al şaptelea an al noii ere casa se va reuni".

Unii tot vorbesc de era Vărsătorului; or fi basme sau speranţe?… Viaţa ni le va lămuri. Acum, uniţi în cuget şi simţiri, ca în clipele realizării unirii, înţelegem forţa evenimentelor derulate sub forţa  cuvântului, ce poate avea multe simboluri – aşa cum se prezintă şi în Biblie. Dumnezeu ne-a hotărât destinul (Psalmul 139); tot aşa Unirea din 24 ianuarie 1859 ne-a fost predestinată.

De la prima unire cunoscută din vremea lui Burebista, evenimentul a fost revitalizat prin urmaşii săi cei mai de seamă care au rămas vii în conştiinţa neamului. Stefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu  şi Alexandru Ioan Cuza, în viziunea mea formează o adevărată Cruce a neamului. Aşa cum lumina şi întunericul, ziua şi noaptea, femeia şi bărbatul, formează un întreg, tot aşa crucea – prin cele două axe (vertical şi orizontal) formează o unitate. Crucea apare pe vase (cele mai reprezentative fiind la Cucuteni) cel puţin din neolitic (mileniul şase-cinci îHr). "Crucea este specifică cusăturilor", ca punct şi motiv popular românesc; ea ne transmite din perioada arhaică sensurile magico-religioase, cu care erau încărcate iile lucrate de femei – în care gândurile şi sentimentele de iubire şi protecţie  pentru fiu sau bărbat  se impregnau în material. Prin aceasta, în acele epoci, bărbaţii erau protejaţi şi aveau curaj în faţa duşmanului. Gândul este o forţă; de aceea religia ne avertizează să nu greşim nici cu gândul. În acest context crucea are şi sensul de finalizare, de a pune punct, de a pecetlui.

Toate popoarele au creat mituri pentru fii lor cei mai viteji. Marele poet Mihai Eminescu, înţelegând puterea cuvântului şi gândului a folosit invocarea  pentru întărirea forţei spirituale a celor doi eroi şi strămoşi ai neamului, Ştefan cel Mare şi Sfânt, respectiv Vlad Ţepeş. Şi sufletul nostru se încarcă de sinmţămintele lor atunci când îi invocăm.

        Ştefane Măria Ta,
        Tu la Putna nu mai sta…

Cum nu vii tu, Ţepeş-Doame, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei.

        De-i suna a treia oară
        Toţi duşmanii  or să piară.

    Până şi "grafic" cele două poezii (Doina şi Scrisoarea a III), prin lungimea versului pot forma, ca şi domnitorii invocaţi, o cruce – prin axul puterii de a apăra ţara, Ştefan, şi prin balanţa dreptăţii din mâna lui Vlad (primul care a întronat dreptatea şi cinstea rămase în amintirea poporului – prin cana de aur de la făntâna publică pe care nimeni nu cuteza s-o fure). Teritoriile Moldovei se întind mai mult pe direcţia Nord-Sud , iar ale Valahiei de la Vest la Est. Mihai Viteazu, apărător şi unificator al neamului, se alătură lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar Alexandru Ioan Cuza, ca domn al României, bun legislatori rămas în conştiinţa neamului prin sintagma "Ocaua lui Cuza" se alătură lui Vlad Ţepeş în lupta pentru ordine şi dreptate.