Sf. Dumitru este continuarea creştină a unui cult din mileniul al IV-lea îHr…

 

Toamna cerne clipele senine de cele învolburate de peste an, adunând în hambare rodul. La sfârşit de octombrie, de Sfântul Dumitru, se încheie perioada pastorală începută după „măsura oilor” – de Sângeorz. Tot acum este sărbătorită Ziua Armatei şi a eliberării ultimei palme de pământ românesc. Sfântul Dumitru este continuarea creştină a unui cult datat astronomic încă din mileniul al IV-lea îHr. Este vorba de cultul zeului Mitra (la hinduşi) sau Mithra (la persani) şi continuat cu al zeiţei Demetra (la elini). În decursul istoriei omul a fost strâns legat de fenomenele astronomice, care l-au ajutat să se orienteze în spaţiu şi timp. Aşa au apărut zodiile, constelaţiile – a căror succesiune putea fi urmărită în cicluri anuale şi chiar multimilenare, de aproximativ 2000 de ani. Între 6000-4000 îHr. a fost perioada zodiei Gemenilor, care ar putea avea legătură cu miturile unor gemeni precum Apollo şi Selena la noi, Abel şi Cain, Remus şi Romulus, Agnar şi Geirrod (la nord-europeni), Ahura Mazda şi Mithra (la perşi) sau cu opoziţia hindusă Mitra-Varuna. Mitra a fost asimilat cu soarele şi astfel naşterea lui a fost sărbătorită la solstiţiul de iarnă (Crăciunul). Ca zeu teribil al războiului Mithra a fost protectorul ostaşilor (rathaeshtar, adică „cei care mână carele de luptă”). Fiind fratele geamăn (sau ulterior considerat fiu a lui Ahura Mazda  – Stăpânitorul înţelept) Ahura se apropie de aura  (prezentă în icoanele sfinţilor) şi are aceleaşi atribuţii cu lumina divină – ca forţă şi simbol a înţepciunii creatoare. Mithra şi Ahura au fost paya-thworeshtara, „cei doi creatori-păstrători”. Aşa se face că în greacă metra înseamnă uter (organ al zămislirii, al rodirii), iar Demetra este zeiţa pământului şi a rodniciei lui. Ziua Recoltei este sărbătorită în ultima duminică din octombrie, iar duminica este  patronată de soare. Demetra avea ca atribute polul cerului, făclia, snopul de grâu şi porcul; Mithra era însoţit de mistreţul Verethaghna, având putere asupra păcii şi războiului. În ortodoxie Sfântul Dumitru este cel care l-a binecuvântat pe Nestor, şi astfel acesta l-a învins în luptă pe gladiatorul Lie. Poate simbolurile cele mai puternice specifice lumii indoeuropene (care persistă de şase sau opt mii de ani), cât şi cele creştine (întărite de nimbul de lumină al Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir), au ajutat armata română în eroica ei victorie de la Carei. Victoria este sub semnul protectorului păcii şi războiului, al dreptăţii şi credinţei – adică a vechiului Mitra-Mithra şi actualului Sf. Dimitrie. Poate că nu întâmlător în româneşte există peste treizeci şi cinci de variante ale numelui de Dumitru (Mitru, Mitrea, Mitra, Mitu, Mitea, Mitrache sau Mitran etc.). Mithra era în antichitate protectorul poporului Arya, fiind invocat înainte de luptă. Unii autori străini identifică teritoriul actual al României drept leagăn al poporului indoeuropean, din care fac parte şi indienii şi iranienii (ce îşi spun aryeni din ţara Arya). Astfel pare plauzibilă ipoteza conform căreia de aici a pornit cultul lui Mitra spre orient, purtat de aryenii conduşi de Rama (pe la 6.000, sau chiar 8.000 îHr.  – cum spunea Papus cu secole în urmă). În următoarea perioadă creştinii vor intra în postul Crăciunului, finalizat cu tăierea porcului (forma domesticită a mistreţului, din mitologiile nord-europene şi din credinţa hindusă).

   Cu lumina creatoare şi protectoare (simbolizată de Mitra) şi cu nimbul iubirii creştine (purtat de Sf. Dimitrie şi Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi) putem să ne trăim viaţa în rodnicie şi pace –  şi ţara noatră să fie o făclie a bunelor rânduieli peste timp.