ceesteiubireaAzi am hoinărit pe străzile oraşului, obsedată de o singură întrebare: Ce este iubirea?


 

Proust spunea la un moment dat că ne îndrăgostim în toate etapele vieţii, dar iubim o singură dată. Şi acum, dacă l-aş parafraza pe Creangă aş spune: nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori să mă îndrăgostesc. Prima dată m-am îndrăgostit când eram în grădiniţă, de un băiat deja în clasele gimnaziale, blond, cu ochi albaştri şi cu pielea parcă niciodată atinsă de soare. Şi poate nemulţumită de paloarea lui, în clasele primare am făcut o adevărată pasiune pentru un ţigan sau… rrom? Tenul lui măsliniu, ochii mari şi negri şi dantura perfect albă îl făceau irezistibil. Măcar la vârstă am rămas constantă. Era şi el mult mai mare decât mine, probabil la liceu deja. Mergeam duminicile la biserică în satul bunicilor doar pentru a-l admira cu coada ochiului. În următoarea etapă a şcolilor mele, respectiv în gimnaziu, mi-am pierdut capul după un băiat şaten, cu ochi verzi, cu tenul undeva între paloarea celui din grădiniţă şi ţiganul exotic. Poate el reprezenta un echilibru al genului meu masculin pentru că ”dragostea” mea pentru el a durat până în liceu. Şi cam până la facultate, m-am îndrăgostit şi reîndrăgostit de zeci de ori, de blonzi cu ochi albaştri, de bruneţi cu ochi negri, de şateni cu ochi verzi, înalţi, scunzi, băieţi buni, băieţi răi. Privind acum înapoi constat că am cam avut o slăbiciune pentru băieţii răi. Şi această slăbiciune cred că s-a prelungit până în facultate când parcă aveam lipici la băieţii-problemă.

Dar revenim la Proust care spunea că înţelepciunea nu o primim. Trebuie să o descoperi pentru noi înşine, în urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi. Eu nu am pornit într-o călătorie propriu-zisă, de atlfel cred că nici Proust nu se referă la una în sensul propriu al cuvântului, ci prin facultate am ales să pornesc într-o relaţie adevărată, probabil pentru a descoperi lumea şi din perspectiva cuplului, dar mai cu seamă pentru a încerca să fac diferenţa între îndrăgostire şi iubire. Nu ştiu cât de îndrăgostită am fost la început, ştiu doar că nici nu mi-am dat seama când trecuseră un număr de ani în care am crezut că am înţeles ce e iubirea. Mai că îi dădeam dreptate lui Proust că iubim o singură dată în viaţă. Probabil când a spus asta se referea la acea relaţie care se înfiripă pe la 20 şi ceva de ani, apoi după câteva luni se fac prezentările în familie, mai trec câţiva ani, cu bune, dar şi cu rele, însă normale, zice lumea, într-un cuplu şi după câţiva ani, nu prea mulţi, te căsătoreşti, apoi aştepţi venirea pe lume a primului bebeluş. Şi asta e iubirea, singura iubire. Problemele survenite pe parcurs trebuie depăşite o dată ce ai o familie şi-apoi, mai ales în societatea românească, femeia trebuie să mai şi tacă şi să îndure, vorba bătrânilor. Nemulţumirile şi neînţelegerile sunt din cursul normal al vieţii. În cele din urmă nu asta e iubirea, şi cu bucurii şi cu necazuri? Sau poate nu se gândea la nimic… Dar tot ceea ce am crezut eu că am reuşit să-mi clarific şi să consolidez în ani mi-a fost dat peste cap într-o fracţiune de secundă. S-a întâmplat o dată cu apariţia în viaţa mea a unui brunet, cu ochi negri şi cu tenul măsliniu, slăbiciunea mea se pare,  mai mic decât mine cu mulţi ani, care mi-a dărâmat tot castelul pe care-l construisem. Probabil inocenţa, sensibilitatea şi  energia pe care o emana m-au făcut să mă îndrăgostesc de el lulea şi să ajung să-l iubesc mai profund decât iubisem până atunci. A fost povestea despre care citeşti în basme. A fost iubirea sinceră şi dezinteresată care te face să zbori şi să plângi de fericire. A fost iubirea de care îţi aminteşti şi pe patul de moarte cu zâmbetul pe buze. A fost ruptă de realitate şi care a trebuit să se termine tocmai pentru că e imposibilă într-o lume reală. Şi iată că am iubit a doua oară!

Şi parcă pentru a continua să-l contrazic pe Proust, vreo doi ani mai târziu a apărut opusul celui de-al doilea pe care l-am iubit, un bărbat blond, cu ochi albaştri, nebronzat şi cu atâţa ani mai în vârstă decât mine cu câţi era brunetul mai mic. Dar aveau în comun aceeaşi zodie, de fapt aveam cu toţii în comun aceeaşi zodie şi acelaşi temperament pasional, aceeşi poftă de viaţă, aceeaşi dăruire totală. Dacă prima dată am înţeles ce-i iubirea, dacă a doua oară m-am şi îndrăgostit şi am iubit, de data aceasta, m-am îndrăgostit ca o adolescentă, am iubit ca o nebună şi am şi suferit ca un câine. Şi am realizat că m-am îndrăgostit de zeci de ori, că am iubit de trei ori, dar că poate tot nu ştiu ce e iubirea şi poate nu voi şti niciodată. Oare de câte ori mă voi mai îndrăgosti, voi mai iubi şi voi mai suferi?