echilibruSuntem singuri, umiliţi, nu mai avem demnitatea pe care ar trebui să o avem toţi.  Acest drept natural şi moral ce ar trebui să caracterizeze oamenii mileniului III, ne lipseşte.


Este dureros dar trebuie spus pentru că altfel este o dovadă de laşitate şi teamă să nu poţi exprima nemulţumirea care macină lent sufletele multor români. Sute de ani am fost oprimaţi de alte naţiuni, acum suntem oprimaţi de fraţii noştri care au putut şi au reuşit să obţină puterea.

Puterea îi înnebuneşte pe oameni, îi face să-şi piardă simţul realităţii, mai ales atunci când personalitatea este marcată de complexe de inferioritate din copilărie, este un comportament de compensaţie. Compensaţie pentru ce? Pentru lipsa iubirii necondiţionate din copilărie. Puterea poate fi folosită în două scopuri: unul este nobil, acela de a ajuta pe alţii în mod altruist iar altul este acela de a-i asupri pe ceilalţi care nu o au.

Nemernici au existat întotdeauna de când sunt oameni pe pământ. În lume există două forţe antagonice care luptă una împotriva celeilalte, forţa binelui împotriva forţei răului, din această luptă s-a realizat progresul zilelor noastre.

Dreptul fundamental al omului este acela de a-şi câştiga existenţa în mod cinstit prestând o activitate care să fie remunerată corespunzător. Fără acest drept celelalte drepturi îşi pierd sensul. Cei mai echilibraţi oameni sunt aceia care au o ocupaţie, care îşi folosesc mintea şi trupul într-un mod constructiv aducător de satisfacţii materiale şi spirituale. Numai astfel poate exista echilibru între trup şi minte. Romanii aveau un dicton “Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în trup sănătos), care este valabil şi în zilele noastre.

Echilibrul este, sau ar trebui să fie scopul suprem al fiecărui om. Din greşeală noi, oamenii, suntem prea preocupaţi pentru a acumula bogăţii materiale cât mai mari, pierzând simţul măsurii şi chiar bunul simţ care ar trebui să ne avertizeze că asta nu trebuie să o facem în detrimentul altora producându-le suferinţă.

Societatea reprezintă ansamblul tuturor oamenilor de pe pământ care trăiesc într-o perioadă istorică de timp. A nu înţelege asta înseamnă a avea tendinţe egocentriste, egoiste care îl face pe om să se îndrepte spre alienare făcându-l să acţioneze astfel încât să nu iniţieze nimic pentru cei din jurul lui. Omul care nu se ridică cu nimic mai presus de sinele său este slab prin natura lui.

A fi cultivat înseamnă a avea o viziune de ansamblu asupra vieţii şi asta se vede în modul de gândire şi raţiune. Fără cultură şi educaţie înseamnă a fi cu adevărat un om slab, adevărata bogăţie a omului este cea sufletească, bogăţie cu care vom părăsi acest trup când se termină ciclul vieţii, bogăţie pe care vrea Dumnezeu ca noi oamenii să o avem!