Să privim în urmă…


Când societatea pare şovăitoare şi lâncedă trebuie revoluţionată imediat, scria  Nicolae Iorga. Savantul ştia, aşa cum ştiu şi cei care îi învaţă opera, că întârzierea e dezastruoasă. Ziua noastră stă sub semnul neiertător  al acestei întârzieri. Este invocată omniprezenta criză, instalându-se o lenevire fără precedent a societăţii. La umbra scuzelor  crizei, gândul  lâncezeşte. Nimic mai periculos…

Dacă e vorba de lenevirea spiritului, pericolul este incomensurabil. Să nu mai tipărim o Istorie a literaturii române la Târgu-Mureş, să nu dezvelim statuia lui Liviu Rebreanu la Târgu-Mureş (prin subscripţie publică), să nu redeschidem o librărie Romulus Guga ş.a.m.d. ar fi amputări spirituale, pentru care protezele ar necesita cheltuieli prea mari. 

Să privim în urmă, înspre perioade de criză.

În 1932, Liviu Rebreanu propunea o nouă revistă, „România literară”. Când s-a replicat că e momentul „nefericit”, de criză, romancierul a răspuns că nu poate amâna apariţia revistei,  întrucât crizele sunt fără de sfârşit în viaţa omenirii : „Când nu e criză politică, trebuie să fie una economică, dacă nu e financiară, va fi negreşit una socială; când nu e criză de guvern, se găseşte o criză de regim… Sunt nenumărate şi se găsesc altele noi. Poate că pricinile mai adânci ale tuturor sunt dincolo de voinţa omului. Poate că ele prevestesc sau sunt semnale exterioare ale unei prăbuşiri generale, din ce în ce mai accentuate şi iremediabile, a întregii civilizaţii actuale, care face din om sclavul maşinii. Precum se poate ca avalanşa de crize să fie inevitabile dureri ale naşterii unei lumi noi…”

Neşovăiala romancierului din 1932 e pilduitoare. Criza poate prăbuşi sau poate renaşte lumea, verificând caractere, atitudini, sentimente. Lâncezeala spiritului este de neconceput. În a vorbi eternităţii nu se admit goluri. Ori, eternităţii îi poţi vorbi, scrie  acelaşi Liviu Rebreanu, prin esenţa de suflet a cărţilor, a marilor creaţii de artă, purtând meritul de a fi ştiut să găsească lumina. Dacă Liviu Rebreanu cerea în timp de criză tipărirea unei noi reviste literare, pentru ca spiritul să nu se oprească din esenţa lui, în timp de criză ne vom verifica puterea spiritului, consimţind la dezvelirea statuii  lui Liviu Rebreanu la Târgu-Mureş, la iniţiativa Astrei Mureşene. Începuturile organizatorice n-au fost luate în considerare. S-au pierdut în şovăiala generală a societăţii. De aceea, le readucem în valurile zilei.

În curând, se vor împlini 65 de ani de la moartea lui Liviu Rebreanu.