… “O.K. măria ta!” …

Pătruns cu uşurinţă în limbă, arhicunoscutul O.K. este omniprezent. Poate fi auzit în orice conversaţie, înlocuind tot mai des adverbul românesc “bine”. Toată lumea îl foloseşte, astfel că el apare pe parcursul dialogurilor aproape ca un lait-motiv, menit să acoperă bâlbâielile şi enervantele “ă”-uri care suplinesc lipsa de dicţie a interlocutorilor. Îl folosesc puştii de grădiniţă pentru a-şi confirma prezenţa la joacă după somnul de după amiază, îl folosesc adulţii pentru a-şi da acordul în legătură cu o anumită problemă, îl folosesc şi bătrînii la jocurile de table sau cărţi, prin parcuri. Ce mai? O.K. este în top. Prea puţini ştiu însă care este provenienţa acestei expresii. Primii emigranţi din Lumea nouă au întîlnit-o la câteva triburi de amerindieni, care foloseau, pentru afirmativ, cuvântul “okeh”. Alte surse afirmă că, din punct de vedere  etimologic, OK provine de la englezescul “oll corect”, scris cu “k”.

Cea mai interesantă ipoteză este cea potrivit căreia celebrul O.K. provine de la iniţialele lui Otto Kraus. Acesta a lucrat la fabrica de automobile a lui Henry Ford, pe post de controlor tehnic de calitate. Orice maşină care ieşea de pe banda de montaj era considerată bună, doar dacă Otto Kraus îşi ştanţa iniţialele undeva pe caroseria ei, adică dacă îşi dădea OK-ul. Dacă luăm în considerare prima variantă, şi dacă America ar fi fost descoperită ceva mai devreme, dialogul dintre Mircea şi Baiazid, imaginat de către Eminescu în Scrisoarea III, ar fi arătat cu totul altfel. El putea să decurgă, aproximativ, în acest fel:

“Tu eşti Mircea?”
“Eu!”
“O.K!
Spune-mi iute bre, ce vrei?”
“Vere Baiazid, ne lasă
Şi mai bine du-te-acasă.
Fă-ţi un bine, dacă vrei
Totul să fie O.K.!”

Dacă O.K.-ul ar fi existat pe vremea lui Ştefan cel Mare, când voievodul şi-ar fi îndemnat oştenii la luptă spunându-le “Oştenii mei, mîine vom da piept cu tatarii!”, ei ar fi putut să-i răspundă: “O.K. măria ta!”

Mai trebuie doar ca în campania electorală să-i mai auzim şi pe guvernanţii noştiri angajându-se în faţa alegătorilor şi amăgindu-i – pentru a câta oară? –  că “totul va fi OK.”