13 reviste de cultură/literatură

 

Revista trimestrială a Societăţii Poeţilor Francezi, ce îşi are sediul la Paris, Agora (L’Agora), nr. 49, octombrie – noiembrie – decembrie, 2009, îşi etalează – în cele 24 de pagini (B-5), pe hârtie cerată, ilustrată color – un interesant şi dens material estetico-literar: Poetul, martor al vremii sale, de Vital Heurtebize, Barocul şi poezia, de Maggy de Coster, Poezia, chip ascuns al invizibilului, de Jean Noël Cordier, George Sand sau pasiunea controlată, de Claudie Lecoeur; cronica literară este susţinută de Emmanuel Mahieu-Duchâtel; poeme notabile semnează Pierre Guerande, Laurent Portelli, Philippe Nollet, Roger Dutillac, Chantal Gode-Victor ş. a.

 

Cu un solid anuar bilingv (în germană / franceză şi în valahă), Apoziţia (de 440 de pagini A-5), cu texte şi iconografie excelente, se prezintă şi pe anul 2007 Societatea Culturală Româno-Germană „Apoziţia“, din München. După „deschiderea“ in memoriam Oskar Pastior şi Georg Scherg, se remarcă numeroase şi excelente studii, eseuri şi articole, semnate de Grigore Arbore Popescu (Fischer von Erlach şi eternizarea gloriei trecutului), George Banu (De la „moartea copilului“ la „uciderea copilului“), Hans Bergel (Întoarcerea lui Ulise), Dan Culcer (Rezistenţă şi Reconstrucţie), S. Damian (Mersul îndărăt – posteritatea lui Marin Preda), Ioana Herbert (Autoportretul lui Albrecht Dürer din anul 1500 de la Pinacoteca Veche din München), Gelu Ionescu (Cu un ochi râzând, cu celălalt plângând…),  Basarab Nicolescu (Stéphane Lupasco }I lumea artei), Dieter Schlesak, William Totok ş. a. Proza la înalte cote estetico-literare este reprezentată de Carmen Francesca Banciu (Polen şi diamante), Pavel Chihaia (Hotarul de nisip – fragment de roman), Franz Hodjak (Vizite), Johann Lippet (Cronică sătească, un roman), Peter Motzan (Nobleţe intelectuală şi nestrămutată cinste), Constantin Virgil Negoiţă (Mesia), Dan Platon, Gh. Săsărman ş. a. Versuri sub aleasa pecete a modernităţii publică Dan Dănilă, Ion Dumitru, Andrei Fischof, Laurenţiu Orăşanu, Werner Söllner, Luminiţa Suse, Richard Wagner, Andrei Zanca ş. a. Grafică şi ilustraţii reprezentând tablouri în competiţie valorică de anvergură europeană poartă semnături de Radu-Anton Maier (Donna Blue, Laguna Arcade, San Marco Charon, Laguna Stadt, Laguna Bäume, Alterata etc.), Paul Pfennings, Geo Goidaci, Victor Hagea, Sebastian Popescu, Cornel Cazacu, Maria Ionela Schuler ş. a. În numărul Apoziţiei din anul 2008 întâlnim, fireşte, semnăturile aceluiaşi grup estetic de valoare şi de referinţă europeană: Mihai Şora, Matei Călinescu, Grigore Arbore Popescu, George Banu, Pavel Chihaia, Dinu Flămând, Franz Hodjak, Gelu Ionescu, Dinu Ianculescu, Johann Lippet, Peter Motzan, Ion Vianu ş. a.

În Cafeneaua literară (Piteşti), anul VII, nr. 2 / 77, februarie 2010, reîntâlnim – cu mare bucurie anti-criză şi antiguvernoidal-hâhâită, cu o nesperată şi nestăvilită resurecţie de ghiocei într-o nebănuit-europeană rezistenţă împotriva căderii României în manelism – încă un veritabil poem de nobleţe, Ceasornicul, scris de directorul revistei, marele poet contemporan, Vilrgil Diaconu: «Totul începe înspre seară, când ceasul din turn / îşi face rondul de noapte cu soldaţii lui prin camera mea. / Prin sufletul uitat deschis. / Cei plecaţi aleargă toată noaptea prin mine. / Uneori desluşesc printre ei glasurile mamei care mă cheamă / din depărtarea grădinii, din albastru. Glasurile mamei, / care îmi leagă rănile cu mângâierile ei şi mă ceartă cu lacrima. / Ceasul din turn mă urmăreşte cu soldaţii lui, cu întunericul…». Mai reţinem din acest număr: un portret în peniţă, Liviu Ioan Stoiciu şi nostalgia normalităţii, de Florentin Popescu; o cronică „interioară“, semnată de Adrian Dinu Rachieru, la volumul Dialog cu umbra mea, de Maria-Elena Cuşnir; şapte poeme (Ajuns din urmă, Poemul scurt – porunca, Noul triunghi, Poruncile, Roua – din Urna Cerului, Vasele mâniei şi Vasele îndurării) semnate de Octavian Doclin la cea de-a 65-a ocolire a Soarelui, prilej cu care şi noi îi urăm din toată inima pandură de la piramida „şeasă“ a Timişoarei: La cei mai mulţi ani fericiţi în Dacia Nemuritoare a Poemului…!

Revista artelor / literelor, a poeţilor fără frontiere, din Orange-Franţa, L’Etrave, nr. 211 / august – septembrie, 2009, l etravedupă ce îşi arată corola unor interesante eseuri „în floare de seară“ – Le Poète et la Femme (Poetul şi Femeia), de Vital Heurtebize, Le Cœur en poésie, comme en religion et en politique (Inima în poezie ca şi-n religie, ca şi-n politică, de Gilbert Suzanne, Saut à l’élastique dans le vide contemporain (Săritura corzii cauciucate  în vidul contemproan), de Serge Muscat –, îşi lansează în spaţiul cosmic al poemului o pleiadă de condeie de argint (şi din alte metale), dintre numertoasele nume, reţinându-se în rândul prim: Suzanne Blanc, Jean-Claude Collas, Marie-Rose Delavay, Florence Digne, Michel Doucet, Anne Godo, Catherine Grange-Roussel, Elisabeth Jacques-Alfonsi, Jean Marc Jon, Raymonde Laborde, Robert Lafitte-Housat, Elvire Marouard, André Masson, Roselyne Morandi, Camille Palfer-Sollier, Philippe Provenzano, Michel Santune, Janine Ulmet, Charles Vermont, Marie Eugénie Viau, Georges-Marie Viry ş. a.

Cu eseuri, studii şi articole de înaltă calitate îşi întâmpină receptorii şi bogat-ilustrata revistă europeană pentru cultură şi educaţie de la Craiova, Lamura, anul IX, nr. 10-11-12 (96-97-98), octombrie-noiembrie-decembrie, 2009: Academia Română şi începutul editării publicisticii eminesciene, de Tudor Nedelcea, Ah, corbii poetului Tradem…, de Ovidiu Ghidirmic, Ilarie Hinoveanu – 75, de Constantin M. Popa, Cinci pe un balansoar… epic, de Marian Barbu, Aethicus Donares (Ister) – primul european care descoperă America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan (II), de Ion Pachia Tatomirescu,  Bănia în Ţara Românească (II), de Ştefan Ştefănescu, Originea culelor, de Iancu Atanasescu, Cule din Dolj, de Valeriu Grama, Genius irritabile vatum, de Adrian-Florin Buşu, Alexandru Firescu – aura unui mare boier al Craiovei, de George Obrocea, Proiect transfrontalier, de Gabriela Rusu-Păsărin.

Revista de literatură, artă şi cultură transfrontalieră din Panciova / Novi Sad, Lumina, anul LXII, nr. 7 – 8 , 2009, încântă receptorul şi de această dată prin ţinuta (tipo)grafică excepţională, prin înalta calitate a poeziei, a prozei şi eseisticii, a interviurilor etc. Şi în acest număr semnează Ioan Baba, Ana Blandiana (poeme şi un interviu interesant, acordat redactorului-şef al «Luminii»), Slavco Almăjan («Cum să scoţi casa din curte – piesă radiofonică», poeme), Raša Kominac Radoslav («Moja žena Stiv Martin» / «Soţia mea Steve Martin» – povestire – versiunea românească de Vasa Barbu), Ion Pachia Tatomirescu («Însuşirea de nume / „semnificanţi“ în direct-proporţionalitate cu capacitatea de a suporta durerea din „semnificaţi“», cronică literară la volumul «Cotidiana poetică» de Ratcu Golesîn), Ileana Ursu («plus… Zece», poeme) şi Matija Bećković («Vera Pavladoljska» – tâlmăcire în limba valahă de Ivo Muncian).

 

Revista trimestrială new-york-eză de spiritualitate şi cultură românească, Lumină Lină / Gracious Light, anul XV, nr. 1 / ianuarie – martie, 2010, se deschide cu un foarte interesant articol teologal de fond, Intrarea în Ierusalim, de pr. prof. univ. dr. Theodor Damian, directorul divin-inspiratei publicaţii de dincolo de Atlantic, articol ce – pus sub un motto din Matei, Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului (21, 9) – abordează o problemă foarte adâncă de psihosociologia mulţimilor / neamurilor (popoarelor), bimembrându-se, pe de o parte, dinspre raportul profan, Autoritate – Mulţime, şi, pe de altă parte, dinspre raportul sacru, Divinitate (Iisus Hristos) – Mulţime. Rubrica de Studii este susţinută de drd. Stelian Gomboş ce glosează cu deosebit farmec Despre omul de azi din Biserică, între Hristos, existenţialism şi secularizare. La rubrica Eseu, prof. univ. dr. Ioan N. Roşca, sub incitantul titlu-interogaţie, Opoziţii sau interferenţe culturale între Occidentul şi Răsăritul european?, ne permite a descoperi o admirabilă tetradă argumentativ-enunţiativă:  1. Conţinutul termenilor cultură, cultură materială, cultură spirituală; 2. Interferenţe cultural-materiale între Occidentul şi Răsăritul european; 3. Interferenţe cultural-spirituale între Occidentul şi Răsăritul european; 4. Valorile spaţiului cultural occidental şi raporturile interculturale. Rubrica Eminesciana înmănunchează două eseuri de marcă: Spiritualitatea geto-dacă în «Memento mori», de prof. dr. Const. Miu, şi Eminescu iubea „Lumnă lină“…, de pr. dr. Radu Ilaş. Cronica literară este semnată de Zamfira Mihail (ce pune sub lentila analizei cartea lui Vasile Şoimaru, Românii din jurul României în imagini, Chişinău, Editura Prometeu, 2008) şi de Şerban Chelariu (ce se ocupă de cartea Din tainele iconarilor români de altădată, de Mihail Mihalcu şi Mihaela Leonida, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2009). La rubrica Atitudini culturale, notabilă este şi contribuţia d-lui prof. univ. dr. Dan Brudaşcu: Terorism cultural-literar românesc postdecembrist; acelaşi autor semnează mai la vale, dar la rubrica Evocări, încă un articol foarte interesant: Vârsta de aur a Clujului cultural românesc. Menţionăm şi poeţii de marcă publicaţi în acest număr: Liviu Pendefunda, Cristina Prisăcaru-Şoptelea, Nicolae Petre Vrânceanu, Stelian Platon ş. a.

La Udine, a apărut gazeta diasporei româneşti din Italia, Millennium, anul I, numărul 1, noiembrie 2009, având ca redactor-şef pe pe distinsa doamnă profesoară, Mirela Corina Chindea, ce semnează şi articolul-program, din care spicuim: «Millennium: un nou ziar în Italia, rezultatul unei iniţiative a membrilor Asociaţiei Naţionale „Europa“ de la Udine, o publicaţie bilingvă cu caracter preponderent cultural şi cu apariţie bimensilă. Un alt fel de ziar. Nu al polemicilor, fie ele şi „cordiale“, ca să-l parafrazez pe regretatul Octavian Paler, ci doar cu o altfel de abordare a fenomenului românesc din Italia. Rolul noii publicaţii? Să ofere cititorilor o perspectivă mai amplă asupra vieţii culturale româneşti din diaspora, mai întâi din Italia, cu tot ceea ce înseamnă acest demers. În acest sens dorim să contribuim la formarea unei alte opinii despre noi ca neam, să creăm o imagine pozitivă despre români şi despre România. […] Scopul ziarului? Să coaguleze în jurul său intelectualitatea din diaspora, plecând de la premisa că e mai puternic ceea ce ne leagă, decât ceea ce ne dezbină. […] Caracteristica fundamentală a foii o constituie promovarea ideii de intercultură. Prin urmare Millennium îşi propune să conserve şi să protejeze valorile culturale autentice, proprii, dar şi să faciliteze şi să susţină întâlnirile dintre cele două culturi, să intermedieze cunoaşterea reciprocă.». Din cuprinsul primului număr al acestei publicaţii, reţinem: «Fonduri UE – bani europeni pentru ideile tale», «Migrantes (storie di immigranti)», , «Taxele aeroportuare vor scădea de la 1 ianuarie 2010», «Ne aducem aminte de Ramiro Ortiz?», «Telejurnal în limba română la postul Rete7 din Torino», «Mânăstirile din nordul Moldovei», un interviu acordat de senatorul Viorel Badea etc. Din cuprinsul gazetei Millennium (Udine-Italia, anul I, nr. 2, decembrie 2009), stârneşte interes o altă serie de articole: «La Udine se pun bazele unei biblioteci româneşti», «Concursul internaţional Estroverso», «Premiul Nobel pentru Literatură 2009», «Despre OMUL frumos cu Dan Puric la Nürnberg», «Nevoia de… România», «Românii, pe primul loc la achiziţionarea unei locuinţe în Italia» etc. Al treilea număr al publicaţiei Millennium (Udine-Italia, anul I, nr. 3, ianuarie 2010) atrage atenţia printr-o altă suită de articole incitante. În „editorialul „Estroverso“ sau cum să priveşti spre Est, de Mirela Corina Chindea, „Dezrădăcinatul“ face să reverbereze profund o anume tainică Fiinţă şi o irepresibilă Conştiinţă Naţională Valahă: «Ianuarie 2010. S-a încheiat ediţia a III-a a Concursului Internaţional „Estroverso“. S-a făcut şi premierea. Discursuri, videoconferinţe, autorităţi italiene. Şi consulul nostru, Daniela Dobre. […] A fost foarte multă muncă şi foarte multă răspundere. […] Şi uit de oboseală, de micile neplăceri birocratice, de tot… şi mă bucur: limba noastră a fost în concurs. Singurul, de altfel, organizat în Italia şi legat de literatura pentru copii. Cultura mea îşi găseşte încetişor locul între celelalte. Şi mă cuprinde o asemenea fericire încât îmi propun să fac orice, să găsesc toate acele argumente, toate acele cuvinte pentru ca în ediţia a IV-a, cea din anul acesta, să fie inclusă şi Republica Moldova… Fiindcă au o singură inimă România mea şi Basarabia. Şi inima ei e cumva şi în mine. Cum probabil niciunul dintre noi nu mai crede, existenţa noastră e pecetluită să fie împreună, dacă nu altfel, atunci sigur prin elementul cel mai important, limba. Nu se poate exprima în cuvinte ce anume mă determină să lupt pentru Basarabia… Nu e ceva concret şi totuşi, e… că nu-mi pot şterge din memorie o amintire, deşi au trecut zeci de ani de-atunci. Le datorez măcar atât buneilor din Chişinău ! E un semn tardiv că nu i-am uitat, că n-am uitat povestea despre aventura lor de oameni cu şcoală fugiţi din calea armatei roşii cu puţinul pe care l-au putut salva într-un marfar. Şi nu i-am uitat fiindcă obiceiurile moştenite de la ei le păstrăm şi astăzi când, înaintea unei despărţiri ne reaşezăm o clipă pe scaune, eu şi fiica mea, într-un gest ce-i spune timpului să se oprească…ori când încă mai pregătim, iarna, ceaiul în samovoarul imens, bătut în argint, cu data gravată 1865 şi cu stema ţaristă de atunci… Astea, şi ar fi destul. Au trecut atât de mulţi ani. Şi tot mai rar clipa s-a oprit pentru noi… Iar tristeţea cu care vorbeau despre casa şi avutul lăsat să se prăpădească acolo, în Basarabia, acum peste 70 de ani, n-am putut-o uita nicidecum… Padova 2010. O şcoală italiană. Şi timpul se opreşte din nou. Îl opresc cei peste 20 de elevi ai mei basarabeni de la liceul Calvi. Apoi, ca în celebra, de-acum, istorie a madelainei lui Proust, îmi dau seama că am lăsat ceva neîncheiat, pentru că buneii, elevii mei basarabeni şi eu însămi avem ceva comun: savoarea limbii române… că datorez celor din Bălţi, din Ungheni, din Chişinău şi din Cahul şi la fel românilor din Odesa ceva: recunoaşterea. Dreptul de a-şi savura propria limbă şi de-a comunica, liber, în Patria cuvintelor. Insă Patria e Limba Română.». Există în al treilea număr al publicaţiei Millennium şi alte articole înalt profesionalism: Anul „Grigore Vieru“, de N. Băciuţ, Populaţii istorice româneşti în Balcani, de Andrei Petrovici, Reglementarea relaţiilor de muncă etc.

Din revista Mioriţa USA (anul IV, nr. 35, februarie 2010), care apare în Statele Unite ale Americii (în Sacramento-California), graţie unor valahi autentici, cu demnă coloană vertebral-brâncuşiană prin lume, Viorel Nicula (director), prof. dr. Marius Petraru (redactor-şef) ş. a., evidenţiem, mai întâi, din articolul de fond (scris de Simona Botezan), faptul că soprana Angela Gheorghiu (în fotografie) a concertat la Kennedy Center pentru Barack si Michelle Obama: «Recent, în prezenţa cuplului prezidenţial Barack şi Michelle Obama, Kennedy Center din Washington a sărbatorit-o pe Grace Bumbry. Figura emblematică a Operei, cea mai cunoscută divă americancă de culoare a fost omagiată pentru performanţele sale artistice de excepţie. Pe scenă au apărut cântăreţi şi actori renumiţi, printre care şi soprana Angela Gheorghiu. […] Angela Gheorghiu a fost invitată pe scenă de Aretha Franklin şi a interpretat o arie din opera Tosca, aria favorită a sărbatoritei, cântăreaţa de operă Grace Bumbry. Prezenţa Angelei Gheorghiu la un asemenea eveniment, într-o companie extrem de selectă, ne onorează în calitate de conaţionali. Interpretarea de excepţie a sopranei noastre aduce un plus substanţial la imaginea României în Statele Unite ale Americii şi în percepţia americanilor faţă de valorile noastre artistice. Spre deosebire de unele ţări europene în care românii se ruşinează de originea lor, aici, pe continentul american, spunem tare şi răspicat că suntem din România. Suntem priviţi ca veritabili cetăţeni ai Uniunii Europene şi în calitate de europeni suntem respectaţi şi trataţi în consecinţă. La crearea acestei imagini pozitive au contribuit, de-a lungul timpului, foarte multi români – unii prin calităţile lor artistice de exceptie, alţii prin cunoştinţele lor profesionale excelente. În Constituţia SUA există un pasaj dedicat diversităţii culturale ca sursă de inspiraţie şi motor al ascensiunii artistice americane. Despre Angela Gheorghiu, The Washington Post şi Wall Street Jurnal scriu că este o femeie perfectă – frumoasă, talentată şi inteligentă. Dumnezeu i-a dăruit o sensibilitate aparte, talent şi o voce de înger.». Şi alte articole din Mioriţa USA reţin atenţia Distinsului Receptor Valah de la Oceanul Pacific: «Inundaţii şi vreme rea în „Însorita Arizona“», de Octavian Curpaş; «Nevoia de Eminescu» , de Alina Jar; «Situaţia României în preajma şi în timpul celui de-al II-lea Război Mondial şi Drama Refugiatilor Polonezi în Romania», de Ion Agrigoroaiei (profesor doctor la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi) şi Marius Petraru (redactor-şef al Mioritei USA, profesor doctor la California State University Sacramento); «E impul ca România să rupă tăcerea», de Ion Mihai Pacepa.

Din acest uimitor articol semnat de celebrul Ion Mihai Pacepa, reproducem câteva fraze esenţiale pentru distinşii noştri receptori: «Ceauşescu, care ştia de la U. M. 0920/A că sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România să recruteze aderenţi pentru o lovitură de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce conţinea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînţeles, nu i-o raportase. La scurt timp după aceasta, Ceauşescu l-a îndepărtat pe Iliescu din anturajul său apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judeţean de partid*. Pentru a nu irita Moscova, Ceauşescu l-a păstrat însă membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U. M. 0920/A să-l ţină pe Iliescu în continuă supraveghere. (După ce am părasit România, U. M. 0920/A şi-a schimbat indicativul în U. M. 0110 şi a fost condusă de generalul Victor Neculicioiu.) […] La 22 decembrie 1989, după ce Ceauşescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat preşedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Naţională creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anunţat că Ceauşescu a fost arestat, şi un purtător de cuvânt al său a asigurat România că tiranul va fi judecat public. În ziua de Crăciun televiziunea română a informat însă că Nicolae şi Elena Ceauşescu fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi. Primele indicaţii că revolta populară din decembrie 1989 a fost furată de comunişti educaţi la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei“, care a apărut la sfârşitul lui decembrie 1989, în revista Le Point, din Paris. A urmat apoi o carte despre evenimentele din decembrie 1989, primită cu viu interes în Occident, scrisă de francezul Radu Portocală care, în mai 1990, a venit în România împreună cu jurnalistul Olivier Weber, pentru a studia „revoluţia“ română. Potrivit acestei cărţi, generalii Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, care au avut un rol crucial în evenimentele din decembrie 1989, ar fi acţionat pe baza indicaţiilor primite de la Moscova prin GRU (serviciul sovietic de informaţii militare), care i-ar fi contactat cu câteva luni înainte la Budapesta. În cartea Moştenirea Kremlinului (Bucureşti, Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 şi planul sovietic Dnestr pentru înlocuirea lui Ceauşescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U. M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declanşat în august 1969 când Ceauşescu a invitat în România, fără acordul Moscovei, pe viitorul preşedinte american Richard Nixon, care deocamdată pierduse alegerile şi era ostracizat de Kremlin. Lansarea operaţiei Dnestr a fost precedată de anularea de către Moscova a vizitei pe care Brejnev şi Kosâghin urmau să o facă în România în 1969, vizită ce fusese larg popularizată în presa celor două ţări. Redau pe scurt aceste similarităţi, deoarece mărturii ulterioare ale unui înalt ofiţer de Securitate prezintă alte asemănări, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceauşescu şi evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al cărui conţinut l-am cunoscut până în iulie 1978, a avut cinci prevederi de bază: (1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvării Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia şi Spania; (3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini veniţi în ajutorul lui Ceauşescu; (4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; şi (5) solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi şi evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore după fuga lui Ceauşescu, generalul în rezervă Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către sovietici (înregistrată magnetic de U. M 0920/A) a fost prezentată în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Roşii, s-a autoproclamat şef al forţelor armate şi a pus imediat Securitatea sub controlul său. În noaptea de 22 decembrie 1989, Ion Ilici Iliescu, ale cărui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvării Naţionale şi s-a autoproclamat preşedintele său. Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anunţat imediat că Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca să fie şi mai convingător, a spus că obţinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o făcuse la Moscova în urmă cu câteva săptămâni. Televiziunea Română a raportat pe larg afirmaţiile lui Brucan. El şi-a înghiţit însă propriile vorbe a doua zi, când Eduard Şevardnadze, un ofiţer KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.» (p. 7).

Membru fondator al Asociaţiei Revistelor şi Publicaţiilor din Europa, Oglinda literară (anul VIII, nr. 98 / februarie, 2009), se prezintă cu un bogat şi valoros conţinut estetico-literar / cultural; în corola eseisticii, studiilor, interviurilor, articolelor teoretic-literare se evidenţiază: «Scriitor combativ», editorial, de Gabriel Funica (articol din care cităm: «Dacă nu ai dărâmat, cu pana ta, cel puţin un guvern, dacă nu „dai în Manolescu“, dacă nu te preocupi până la detaliu de culise, de problemele totdeauna grave ale breslei, dacă nu-l desfiinţezi pe X sau pe Y, dacă nu crezi măcar un moment că limba şi literatura română începe cu tine, că însăşi existenţa ei ţine de litrajul tocului tău rezervor, eşti un om, papinian vorbind, sfârţit. Ca să exişti trebuie să combaţi, să intri în fandacsie 24 din 24.»); «Essai sur le fanatisme contemporain», de Virginia Paraschiv; «Dincolo de detractori şi sceptici – geniul conformator eminescian !», de Adrian Botez; «Interviul ca mărturie literară», de Fl. Popescu; «Max Foran, secretul ordinului care poate schimba lumea», de Petre Fluieraşu; «Excluderea lui Noica şi a poeţilor martiri din cultura românească», de Isabela Vasiliu-Scraba; «Lumea ca un detaliu» cronică literară de Liviu Comşia la recentul volum de povestiri, Purtătorul de cruce, de Gheorghe Andrei Neagu; «Vrei să fii tu câinele de pază al lui Eminescu? Ioana Bot, sau puţinismul la pândă şi în acţiune», de Nicolae Georgescu; «Lipsa aproape totală a opoziţiei împotriva exterminării totale (interviu cu domnul Oliver Lustig – supravieţuitor Auschwitz-Birkenau)» de Tudor Petcu; «O nouă monografie Dumitru Fărcaş», de Dan Brudaşcu; «Magia ca formă de ritual şi totodată liberă practică a sacrului», de Liviu Pendefunda; «Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares (Ister), primul european care descoperă America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan, V», de Ion Pachia Tatomirescu. Compartimentul de proză este bine ilustrat în acest număr prin: «Omul negru», de Janine Vladislav, «Ziarul turmentat», de Ioana Stuparu, «Crima de la doi, strada fără nume», de Mihaela Dordea; «Sfârşitul», de Ion Săracu. Ţara poemului – în afară de excelentele Poeme din bătrâni, de Grigore Vieru (p. 5382) – are şi câţiva notabili ambasadori în acest număr: Eugen Axinte, Franca Bacchiega, Ibrahim Berisha, Cristian Neagu, Ion Răşinaru, Petre Rău, Constantin Stancu ş. a.

Numărul 50, număr sărbătoresc, aşadar, al revistei Poezia – anul XIV, nr. 4 (50) / iarnă, 2009 (pagini A-5: 250) –, nu numai asupra celor cincizeci de valahice anotimpuri lirice atrage atenţia, ci şi asupra unui încă impresionant orizont al cunoaşterii metaforice din România, al unei neasemuite arhitecturări a Logosului în Dacia, în Casa Nemuritorului Poem, cu desfăşurare într-un cer de papirus de peste douăsprezece mii cinci sute de pagini (A-5). Se cuvin laude sincere şi tradiţional-urarea La Mulţi Ani !, în primul rând, fireşte, marelui poet contemporan, Cassian Maria Spiridon, directorul fondator al revistei Poezia, fără de care această urieşească Instituţie Spirituală n-ar fi existat, şi, în secundul rând, echipei redacţionale ieşene, alcătuite din secretarul general de redacţie, Marius Chelaru, din redactorii Liviu Papuc şi Emanuela Ilie, din secretariatul de redacţie reprezentat de Doina Buciuleac şi de Mariana Irimiţă. De la directorul fondator, din cuvântu-i de deschidere, «La al 50-lea anotimp al Poeziei», mai aflăm: «Tuturor li se cuvin mulţumiri pentru implicarea în realizarea publicaţiei fără să fie retribuiţi. Se cuvine să mulţumim şi colaboratorilor pentru paginile lor inspirate, în absenţa cărora n-ar fi posibilă apariţia publicaţiei. […] Impresionante şi dătătoare de încredere sînt toate cele transmise de pe toate meridianele poeziei.». Macro-tema celui de-al 50-lea volum al revistei Poezia este Cosmosul. „Armătura“ teoretică / lirosofică a recentului volum, Poezie şi Cosmos, se constituie din substanţiale, profunde eseuri şi studii: «Poemul scris de Dumnezeu», de Cassian Maria Spiridon; «Lectura cosmică a poemului», de George Popa; «Arta filosofică», de Liviu Pendefunda; «Trisaghionul, imnul îngerilor – tainic echilibru cosmic», de Cristina Rusu; «Walt Whitman, un cosmos…», de Daniela Andronache. Poezia fiorului cosmic din acest număr este semnată de George Popa, Doru Scărlătescu, Ion Pachia Tatomirescu, Adi Cristi, Bogdan Ulmu, Olga Alexandra Diaconu, Constantin Boboc, Gabriel Adrian Mirea, Petru Solonaru ş. a. La rubrica Arte poetice la români, Distinsul Receptor regăseşte: Esenţa lirismului: forma originară, de Liviu Rusu.

Seria nouă a revistei Vatra veche (Târgu-Mureş, anul II, nr. 3 / 15, martie, 2010), având ca redactor-şef pe poetul Nicolae Băciuţ, se deschide cu un cuprinzător interviu acordat lui Valentin Marica, la Cluj-Napoca, în 3 martie 2010, de către poetul Aurel Rău. Interviul se constituie – pentru istoria literaturii valahe din a doua jumătate a secolului al XX-lea – într-un veritabil capitol-document privitor la resurecţia poetică antiproletcultistă din România şi la afirmarea generaţiei paradoxismului, având drept purtători de stindard pe A. E. Bakonsky, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu ş. a. Din cuprinsul recentului număr, se mai evidenţiază: «Un an după Grigore Vieru. Cele trei nume ale sale», de N. Georgescu; «Cronica literară. Lumina dănţuia îndrăgostită», de Horia Bădescu; «Poezia ca speranţă», de Elena M. Cîmpan; «Poeme», de George Anca; «Poeme», de Adrian Botez; «Starea prozei. Soldatul cu păr roşu, de Suzana Deac / Alte poveşti muritoare, de Mirela Gruiţă / Vis de sticlă, de Alexandru Jurcan»; «Poeme», de Paul Celan; «Un orator enciclopedist ortodox: C. Em. Bucescu», de Adrian Botez; «Poeme», de Ion Hadârcă; etc. Ţinuta revistei ar fi câştigat mult printr-o imperioasă „eliminare“: interviurile „de trei parale“ (era suficient cel acordat de Aurel Rău) şi epistolariada linguşitor-bizantină…

Revista Zodii în cumpănă (anul III / XVI, nr. 3 / 60, toamna, 2009), fondată în anul 1992, la Durbach-Germania, de Caşin Popescu, are – de vreo trei ani – o serie nouă, graţie redactorului-şef, Octavian Blaga, din Oradea, graţie Centrului Judeţean Bihor pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, ce îi asigură o apariţie trimestrială. Recentul număr (60 / 2009) te întâmpină – pe prima pagină constituită dintr-o carpatină ilustraţie-color din brazi stânci şi cascadă – cu Doina lui Grigore Vieru: «Ceva se-ntâmplă azi cu noi: / Azi lacrimile sunt gunoi. / Eu mor pe cruce pentru ea, / Iar lumea hohoteşte rea. / Nici nu ştiu, iată, în chinul meu, / De-am mai trăit ! / Vesteşte-L, Mamă, pe Dumnezeu / Că am murit ! / Din pâine iau, să pot zbura. / Cât de pe flori albina ia. / Dar tot eu sunt şi judecat / Că, trândăvind, m-am îmbuibat. / Nici nu ştiu, iată, în chinul meu, / De-am mai trăit ! / Vesteşte-L, Mamă, pe Dumnezeu / Că am murit ! / Ajuns-am a umbla mereu / În braţe cu mormântul meu. / Şi nu ştiu unde să-l mai pun / Să am un somn mai lin, mai bun. / Nici nu ştiu, iată, în chinul meu, / De-am mai trăit ! / Vesteşte-L, Mamă, pe Dumnezeu / Că am murit !». Mai semnează în acest număr poezie înlămurată Ştefan Dumitrescu (O ţară frumoasă ca un ţipăt orbitor), Maria Colţea Cuceu (Blesteme din dragoste), Ion Murgeanu (Spovadania unui beţiv), Victoria Ana Tăuşan şi Petre Găvriş. Proza este reprezentată în acest număr de Lucian Ţion (De ziua mea facem grătare!), de Mariana Zavati Gardner (Problemele Măriucăi) ş. a. Un amplu, complex studiu istoric, de înaltă ţinută ştiinţifică, se remarcă în primul rând: «Drumul spre „Româniile populare“», de Caşin Popescu. Acribie aleasă se vede şi în studiul lui Ioan Groze, «Gospodăria ţărănească în timp». Publicistică istorică, eseistică, istorie / critică literară, de calitate, mai semnează aici: Ioan Moldovan («Titus L. Roşu, la zece ani de la înveşnicire»), Nicolae Şandru («Sfinţirea bisericii Vârciorog»), Adrian Irvin Rozei («Aducerile aminte ale unui erou al Franţei născut la Oradea, Georges Filip Lefort»), Radu Bărbulescu («Istoria bolnavă a lui N. Manolescu – Gaşca şi diavolul»), Adrian Botez («Un răsărit de lacrimă peste sat» / «Revista Plumb între „greutatea bacoviană“ şi competiţia contemporană»), Carmen Cătunescu,  Miron Blaga, Alexandru Teoran ş. a.