"…nu există păcat mai mare în univers decît să batjocoreşti sufletul unui om!”… (Cezar Ivănescu)

 

În urmă cu câteva zile am primit prim poşta electronică un mesaj de la doamna Clara Aruştei, fiica regretatului om de litere Cezar Ivănescu. Îmi relata pe scurt odiseea prin care a trecut tatăl său înainte de a intra în lumea celor drepţi. Iată mesajul:

 

„… Ceea ce i s-a întamplat tatălui meu este o dramă de nedescris. Nu am puterea să transcriu suferinţa prin care a trecut, coşmarul ultimelor sale zile… nedreptăţile care i s-au făcut toata viaţa, dar în special începând din data de 29 ian. a.c. şi culminând cu această ultimă suferinţă, toate sunt peste putinţa de îndurare a unui om şi sunt pe deplin de natură christică.


Născut în ziua Schimbării la Faţă şi mort în Joia Mare…


Dintr-o operaţie programată care ar fi trebuit să fie una banală (de hemoroizi),
într-o clinică particulara din Bacău [clinica Palade], ca urmare a unui şir continuu de culpe medicale s-a ajuns la acest final cumplit.


Totul a fost cauzat de incompetenţa medicilor, de lipsa lor de reacţie, de faptul că se pare că a fost supus operaţiei înainte de a fi sosit rezultatul analizelor, fără ca măcar să i se facă o minima verificare dpdv cardiologic (aceasta este o culpă de natură penală, dar în România este aproape imposibil de dovedit pentru că se muşamalizează totul), de faptul că, ulterior, i-au greşit şi diagnosticul, tratându-l în mod superficial de embolie pulmonară, cu toate că suferinţa sa era de natură cardiacă, că nu l-au transferat imediat la Iaşi, ţinându-l la Spitalul Judeţean de Urgenţa Bacău fără să anunţe familia, ca nu i-au făcut nici macar o ecografie a inimii pentru a vedea de ce suferă, nemaispunând de grava eroare de a-i face anestezie generală…


În această conjunctură dramatică încerc să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru apararea numelui şi operei lui Cezar Ivănescu, pentru a publica şi a face publice poemele, textele, articolele rămase în manuscris…


Vă mulţumesc din suflet,


Clara Aruştei”

 

Tot atunci am primit de la această doamnă un articol scris de Ion Murgeanu. Un omagiu adus celui care ne-a părăsit pentru întotdeauna. În acele rânduri scriitorul relata despre prietenia care l-a legat de marele dispărut şi meritele aduse de acesta literaturii române contemporane. Atunci am aflat că: „Un grup de intelectuali albanezi, la iniţiativa lui Besnik Mustafaj – fost ministru de externe al Albaniei democrate, urmau să-l propună, la Premiul Nobel pentru Literatură”.

 

Doamne! Dar noi românii… pe cine propunem? Când în anul 2001, am participat la cel de al XXVII-lea Congres al Academiei Româno-Americane organizat de Universitatea din Oradea împreună cu Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA Oradea) unul dintre obiective au fost organizarea unei „cafenele literare” cu titlul „Un Nobel pentru literatura română”. Printre invitaţi mulţi scriitori români de seamă din ţară şi din străinătate. După trei ore de discuţii nu s-a putut ajunge la un numitor comun şi nu s-a putut nominaliza nicio personalitate a literaturii române pentru prestigiosul premiu Nobel. Atunci, la dezbateri spiritele s-au încălzit! S-au format chiar bisericuţe sau tabere. Unii o propuneau pe pe Blandiana, alţii pe Păunescu, pe Goma, Ivănescu, Astaloş, Manea, ba chiar şi pe Dinescu… Negativiştii din toate taberele adoptau imediat starea de „veto” şi spuneau un NU răspicat oricărei propuneri. Până la urmă sigurul factor benefic al „cafenelei literare” a fost cafeaua şi mizilicurile de pe masă. Ba… sau mai şi legat câte o prietenie pe ici pe colo… Păcat că unii au trebuit să facă eforturi deosebite şi să vină din colţuri îndepărtate ale lumii pentru a savura (doar!) gustul amar… al licoarei negre!

   

Se zice că atunci când doi se ceartă al treilea câştigă! Noi, după atâtea lupte „intelectuale”, nu am ajuns să avem măcar un candidat… iar alte ţări cu o literatură mai „subţire” decât a noastră a obţinut de mult râvnitul premiu. Nu ne înţelegem, ne certăm şi suferim consecinţele! Dictonul cu „moartea caprei vecinului” ne urmăreşte tot timpul… Şi zic, până nu vom fi uniţi, până nu vom trăi în armonie, până nu vom fi mai toleranţi, vom trage ponoasele…  şi vom pierde multe valori naţionale!

 

***

Duminică, 1 iunie 2008, orele 7:18 AM, ora Sydney-ului, am primit un alt mesaj electronic de la doamna Clara. Un mesaj scurt în care era inclusă şi o adresa de web. Domnia Sa mă atenţiona că voi găsi acolo un fişier cu o înregistrare sonoră numit „Caseta nr. 4”. L-am accesat în grabă şi m-am cutremurat. Era vocea maestrului Cezar Ivănescu. O voce slăbită, stinsă, dar blândă şi prietenoasă. O voce parcă din altă lume! Vocea maestrului pe patul de moarte! Trasmitea un mesaj înregistrat (cu greu) pe o casetă audio. Un apel către cei pe care i-a iubit, un apel de mulţumire, un apel de compasiune adresat celor care i-au făcut rău… Fără blesteme, fără anateme, făra acuze… Un mesaj destul de scurt, dar plin de înţelepciune, de dragoste pentru cei care i-au fost aproape, un mesaj din suflet şi inima… Îl reproduc mai jos!

 

Odihneşte-te-n pace domnule Cezar Ivănescu!

 

George ROCA

Sydney, Australia

luni, 2 iunie 2008

 

***

 

MESAJUL LUI CEZAR IVĂNESCU:

 
Puteţi asculta mesajul lui Cezar Ivănescu în secţiunea Multimedia a siteului nostru  urmând linkul:
http://www.revistanoinu.com/index.php?option=com_seyret&Itemid=194


„Le mulţumesc Domnului Isus Hristos şi Maicii Domnului, Fecioara Maria, instanţei absolute, soţiei mele, Maria, acolo, în ceruri, şi fiicei mele spirituale, Clara Lucia Aruştei, aici, pe pământ. Mi-au stat ei, mi-au stat tot timpul alături. Tuturor acelora care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea adevărului…

 

Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez mai ales acelora risipiţi prin lume mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei… care îi îndeamnă să se bucure la ivirea în lume a răului. Îl întîmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină…

 

Dacă Dumnezeu îmi va da până la capăt puterea să trec şi prin această probă infernală, promit tuturor că voi duce, că-mi voi duce şi le voi duce crucea. Neamul acesta românesc nu mai trebuie batjocorit! Încercat preţ de o jumătate de veac de robia babilonică a Rusiei comuniste, cred că s-a salvat totuşi şi a rămas în mare parte neatins de rău şi putreyiciune.

Mă rog pentru învierea lui.

 

În această încercare mi-au stat alături români, evrei, maghiari, ţigani, armeni, sârbi, albanezi… Cu toţii s-au dovedit s-au dovedit nu doar europeni, ci adevăraţi cetăţeni ai universului. În faţa lor mă plec precum statuile din templu în faţa lui Budha. Ei sunt speranţa mea că vor remodela o nouă umanitate. O nouă umanitate sau, dacă vreţi, o transumanitate, aşa cum s-ar exprima genialul meu prieten de la Paris, Basarab Nicolescu.


În tinereţe, am citit o carte intitulată „Mai strălucitor decât o mie de sori”, carte care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în univers decît să batjocoreşti sufletul unui om!”

Puteţi asculta mesajul lui Cezar Ivănescu în secţiunea Multimedia a siteului nostru  urmând linkul:
http://www.revistanoinu.com/index.php?option=com_seyret&Itemid=194