romvstiganA fi ţigan nu văd nici o ruşine,
ştiut fiind că toţi avem acelaşi Tată;
dar nici ca rom nu-i cu nimic mai bine,
când firea lui vrea să rămână neschimbată.


Deci romilor-ţigani, de vreţi fraternitate,
nu amânaţi –
năravul vi-l schimbaţi!
Atunci veţi cîştiga respect şi libertate,
iar din sălaş,
în mari comunităţi o să intraţi

 

M-am hotărât să prefaţez textul ce urmează cu versurile de mai sus, din următorul motiv: Se citeşte îngrijorător de puţin, drept urmare textul, oricât de bine ar fi el scris, are zero şanse să fie lecturat de cei pe care-i vizează. Poate că versurile le vor stârni întrucâtva curiozitatea, cunoscut fiind faptul că mulţi dintre romi sau ţigani au darul improvizaţiei şi posedă remarcabile însuşiri de lăutari. Ceea ce trebuie să recunoaştem că nu-i de ici-de colo. Pentru că eu cel puţin, nu am ştire să existe o altă seminţie care să îmbine în textura sa lăuntrică trăsături atât de contradictorii: forţa barosului şi gingăsia viorii, patima dragostei şi cruzimea răzbunării, imensele bogăţii deţinute de câţiva dintre ei şi sărăcia lucie a celor mulţi, indisciplina socială datorată dorului atavic de hoinăreală şi stricta disciplină tribală etc.

Cu certitudine că asemenea trăsături surprinzătoare au captat interesul unor mari scriitori din literatura română şi universală: Ion Budai Deleanu, B.P.Hasdeu, Gala Galaction, Puşkin, Prosper Mérimée, Maxim Gorki, pentru a numi doar câţiva dintre cei care cu înzestrarea lor artistică au creionat figuri memorabile de eroi născuţi în sălaşurile ţigăneşti.

Dar scopul acestui articol nu este să delecteze cititorii cu succesele artistice ale producţiilor literare ori cinematografice (ex. filmul “Şatra”), inspirate din exotismul vieţii nomade a ţiganilor. El urmăreşte să fixeze în memoria publică şi mai ales în cea a ţiganilor două ţinte importante:

1)Atât la noi, cât şi în alte ţări (Italia, Ungaria, Spania, Franţa), ţiganii sunt autorii unor grave infracţiuni: hoţii, tâlhării, violuri, crime. De unde revolta cetăţenilor împotriva tuturor ţiganilor – fie că sunt vinovaţi, fie că nu -, aşa cum de ceva timp se derulează lucrurile în Italia, iar mai nou în Ungaria, mai exact de la asasinarea handbalistului român Marian Cozma de către o mafie ţigănească din această ţară. Sigur, este nedrept că autorităţile exasperate îi vâră uneori în aceeaşi oală pe toţi etnicii şătrari, inclusiv pe aceia puţini, care se străduiesc să ducă o viaţă cât mai decentă, cu frică de Dumnezeu şi cu respect faţă de legi. Însă nu trebuie să ne surprindă măsurile severe luate de autorităţile altor state împotriva ţiganilor turbulenţi proveniţi din România, chiar atunci când ei îndeplinesc toate condiţiile de şedere legală în ţara respectivă. Căci vorba ceea, cine s-a fript odată cu ciorbă, suflă şi-n iaurt. Cu atât mai mult când nu le îndeplinesc. Au ele autorităţile suficientă bătaie de cap cu răufăcătorii lor, nu mai au trebuinţă de eventualele bande ţigăneşti rivale, care după cum aflăm din presa scrisă şi vorbită, poartă adevărate războaie cu arme albe şi de foc pe străzile şi în cartierele unor localităţi din sudul României.

2)Mult mai grav este faptul că întrucât ţiganii ţin cu tot dinadinsul să-şi spună romi, ceea ce în urechea străinului sună a român în ediţie prescurtată, ei aduc un incomensurabil prejudiciu României şi tuturor locuitorilor oneşti ai acestei ţări. Căci permiţându-li-se ţiganilor să-şi spună romi cu acte în regulă, autorităţile române inconştiente au pus în mâinile străinilor o foarte eficace armă de înjosire a neamului şi a tot ce este românesc, prin nedemna apropiere a celor doi termeni, care lesne urcă până la deplina identitate dintre rom şi român. Numai bunul Dumnezeu ştie cât timp de-acu încolo românii vor avea “cinstea” să fie asimilaţi cu ţiganii!…

De unde provine termenul de rom? De-acolo, ne spune distinsul cărturar Neagu Djuvara în O scurtă istorie a românilor, că în ultimii ani ai veacului al XIV-lea, nemaiputând suporta asuprirea la care erau supuşi de către castele superioare, un trib întreg de ţigani a fugit din nordul Indiei. După toate probabilităţile făceau parte din casta paria, de ai căror membri cei din castele superioare nu aveau voie să se atingă. “Să fie o simplă coincidenţă, se întreabă Neagu Djuvara, că numele ţiganilor, scris în primele noastre documente aţigani, este probabil derivat din verbul grecesc athinganein, a nu atinge?”

Urmează exodul ţiganilor de mii de kilometri şi sute de ani. Războindu-se cu persanii şi turcii, ei străbat tot Orientul Mijlociu, până ce într-un târziu ajung în Imperiul Bizantin, care la acea vreme se mărginea la partea sa europeană: Grecia, sudul Bulgariei şi o fâşie de pământ ce corespunde Turciei europene de azi. Acestei regiuni i se zicea pe-atunci Romània, căci – ne informează Neagu Djuvara – “bizantinii, perpetuând timp de o mie de ani pretenţia că reprezentau Imperiul Roman, îşi ziceau romei. Din şederea lor în Romània şi-au tras ţiganii şi numele de romi, la care ţin astăzi.”

Trecând Dunărea în grupuri, ţiganii au pătruns şi în Principatele româneşti, unde era nevoie de braţe de muncă. Aşa au ajuns ţiganii robi ai domniei, ai boierilor şi ai mănăstirilor, adică muncitori lipsiţi de orice drepturi.

În principiu, eliberarea robilor ţigani este decretată de către guvernul paşoptist din care, printre alţii, făceau parte Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, generalul Magheru, Christian Tell şi fraţii Golescu. Dar eliberarea totală s-a făcut mai târziu – în anul 1856, totuşi –  aşa cum bine punctează Neagu Djuvara – cu vreo 6-7 ani înainte ca SUA să-i dezrobească pe negri.